Singura soluție pentru traficul din București

De ani de zile, tot circulă mema aia cu “tu ești traficul“: șaptesutedemașini în poza din stânga, un autobuz în dreapta, și altele similare. Toată lumea se plânge de trafic, dar nimeni n-ar lăsa mașina acasă. Și, până la un punct, înțeleg și motivele. Câteva idei de soluții pentru traficul din București, așadar.

Autobuze și trolee

  • în primul rând, transport în comun bine pus la punct; cât mai multe autobuze, tramvaie, trolee, cât mai multă circulație electrică
  • legat de poluare, prima oară când am fost în Barcelona, în 2008, am văzut că pe autobuzele lor scria ceva de genul “gas natural”. În Anglia, majoritatea autobuzelor orășenești (nu mă refer la autocare) au fost convertite de la diesel sau benzină la gaz. Nu știu dacă compressed natural gas e același lucru cu GPL, dar emisiile sunt sensibil mai mici. În Londra, majoritatea autobuzelor sunt hibride, electrice sau pe celule de hidrogen
  • la cât de lungi sunt traseele în București, nu știu cât de fezabile sunt autobuzele electrice – în termeni de baterie, câte curse pot face șamd. Gazul pare o alternativă decentă, mai ales dacă forțezi oamenii să lase mașinile acasă
  • în București – ca și în Londra, de altfel -, sunt folosite toate ușile. La mine-n oraș, autobuzele au doar o ușă, dar am constatat o chestie: când un călător arată abonamentul prin aplicația de mobil, șoferul apasă un buton. Practic, numără călătorii pe fiecare cursă. În București, nimeni n-are habar de statistici, nimeni nu știe câți călători sunt pe ce trasee, între ce ore, nimic
  • în București, toată lumea știe că străzile sunt aglomerate, nimeni n-a făcut un studiu să vadă care sunt principalii poli în care lumea se duce la muncă. Știm de Pipera, dar Pipera nu e singurul loc. Fără studii, mai ales pe traficul de la orele de vârf, n-ai cum să creezi trasee noi sau să suplimentezi numărul de autobuze. Pentru că nimănui din administrație nu-i pasă
  • studiile astea sunt importante pentru că așa știi cum să gestionezi fluxul de călători. Motivul pentru care mulți nu folosesc transportul în comun este că, la orele de vârf, ori intri în înghesuială (și vara e nasol, că ești într-o cutie de conserve), ori aștepți până-ți ies ochii (și iarna nu e deloc plăcut să stai în stație zece minute, la minus 15, că autobuzul n-are pe unde să treacă de prea multe mașini)

Limitarea vitezei la 30 km/h în oraș

  • asta cred că e măsura care ar scandaliza tot orașul, dar e necesară. Oricum viteza medie în București e de vreo 18 km/h, de ce-ai avea 60 km/h pe Magheru? Ca să se facă curse noaptea?
  • camere video cu radar la fiecare intersecție, sincronizate cu semafoarele. Ai depășit viteza? Amenda acasă, în plic, lângă poză. Ai trecut pe roșu? Amenda acasă, în plic, cu plic suplimentar pentru trimis permisul la DRPCIV. N-a ajuns permisul în termen de șapte zile? Dosar penal
  • limitarea vitezei are două roluri esențiale: în primul rând, limitezi numărul de potențiale accidente (distanță mai scurtă de frânare), în al doilea rând, îi forțezi pe oameni să lase mașinile acasă dacă au la dispoziție un transport în comun decent

Benzi exclusiv pentru transportul în comun și cel alternativ

  • dacă rezolvi limitarea, poți trece direct la benzi destinate exclusiv transportului în comun și celui alternativ. Le pun pe amândouă la grămadă pentru că, odată ce ai limitat viteza, poți lăsa și trotinetele pe acolo, pentru că la o viteză de 25-28 km/h, cât prinde o trotinetă electrică, nici nu încurci autobuzele, cărora, eventual, le dai prioritate
  • am scris despre trotinete aici, dar ar putea apărea întrebarea: și cu taxiurile ce facem? Acolo unde se poate (pe Mihai Eminescu, să zicem), le lași, acolo unde sunt mai mult de două benzi, la grămadă cu ceilalți
  • treaba asta s-ar putea face, de exemplu, pe marile bulevarde. Pe Ștefan cel Mare, de exemplu, elimini parcările de pe prima bandă și o îi schimbi destinația (ce ziceam mai sus) separând-o cu borduri, fix ca în cazul benzilor de biciclete de pe Victoriei
  • în plus, dacă tot pui camere la fiecare semafor, poți avea unele dedicate doar benzilor respective: a intrat unul cu mașina pe-acolo? Amenda acasă, în plic
  • știu, știu, și noi unde ne lăsăm mașinile? Treaba voastră, mașina nu e un drept, e un privilegiu. N-aveți decât să le vindeți

Creșterea impozitului auto

  • în momentul de față, impozitul auto e mizerabil de mic. Pentru o mașină cu motor de 1,4 litri, e ceva de genul 100 lei/an indiferent de vechime, iar majoritatea sunt mașini cu motoare până în doi litri – tocmai pentru ca impozitul să fie mic
  • când plătești, practic, cinci pachete de țigări pe an, ce motivație ai să renunți la mașină? Cum ar fi 100 lei/lună? E realmente stupid să vezi că cineva plătește 100 lei pentru o mașină care costă 45.000 euro (să zicem, un BMW seria 3 cu motor de doi litri)
  • bașca, impozitare suplimentară per normele de poluare. Dacă ai un hârb cu Euro 2, înseamnă că poluezi mai mult, deci 200 lei/lună. “Vai, dar nu circul cu ea decât de două ori pe an“. Da? Păi, și la ce o mai ții?
  • impozitarea progresivă per număr de mașini. Dacă îți permiți două mașini, înseamnă că îți permiți 50% în plus pe a doua, 75% în plus pe a treia și dublu pe a patra. Prea mulți bani? Vinde-le. Vali are o problemă similară în Brașov

Taxa de poluare/congestie

  • am zis mai sus de impozitare suplimentară în funcție de normele de poluare, dar cred că subiectul e un pic mai complicat și poate fi tratat în mai multe feluri, iar un model interesant de calcul e cel din Anglia – la gramajul de noxe, care nu e greu de găsit, sigur există baze de date la liber per model și an de fabricație
  • e mai complicat din cauză că ai două tipuri de șoferi: cei cu numere de București și cei cu numere din alte județe. Pe cei cu numere de București îi poți taxa la impozit, însă cu ceilalți e mai complicat
  • pe de o parte, cei care tranzitează Bucureștiul pot fi socotiți la intrarea în oraș: camere; pe de altă parte, e mai complicat la rezidenți care au mașinile înmatriculate în alte județe. Pentru cei din afara Bucureștiului, introduci taxă zilnică, cum face Londra. Una care să nu fie ieftină (în Londra, e vreo 12 lire/zi taxa de poluare, la care se adaugă taxă de congestie pentru centrul Londrei, care și aia costă cam tot atâta) și care să te facă ori să îți înmatriculezi mașina în București, ori să scapi de ea. Dacă taxa anuală ar costa 500 lei, cu taxa zilnică, să ajungi să plătești 5.000
  • eventual, ar merge și-o taxă de congestie pentru centrul orașului, fix pe același principiu, de la care să fie exceptate o serie de vehicule precum curierii și taxiurile

Tren ușor și metrou

  • cu metroul ne-am cam lămurit, slabe șanse să se miște ceva rapid, dar e necesar. Personal, nu pricep de ce inteligenții noștri au decis să facă prelungirea către Otopeni via 1 Mai când era mai logic să prelungească linia Pipera
  • în plus, metroul e la Ministerul Transportului, iar guvernul poate influența altfel construirea metroului dacă e nevoie să tranziteze Voluntariul. Dar realitatea e că, așa cum trece pe sub Mihai Bravu și Ștefan cel Mare, la fel poate trece și pe sub Aerogării dacă l-ar prelungi de la Aurel Vlaicu sau l-ar putea face direct tren de suprafață de la Pipera până la Băneasa și, de-acolo, pe lângă DN1. Sau prelungit de la Aviatorilor, cu stație la Arcul de Triumf, și mai departe pe sub șosea
  • dacă însă cu metroul e mai greu, există încă din 2009 un proiect de tren urban cu trei trasee propuse, TER București, care ar fi urmat să folosească liniile pe care CFR-ul nu le mai folosește de ani de zile. Dar nu, CFR nu vrea să renunțe la o infrastructură care nu-i mai trebuie la nimic. Dar, cum CFR e la Ministerul Transporturilor, ar putea la fel de bine să decidă mutarea șinelor la Metrorex. Care e administrat de același minister
  • în plus, pe străzile cu o singură bandă pe sens pe care există și linie de tramvai se poate interzice intrarea mașinilor (cu excepția riveranilor). La fel, chiar dacă nu e ieftin, se pot crea linii noi, mai ales pe bulevardele mari, tocmai pentru a muta traficul de pe șosea în tramvai

Prețul parcărilor

  • am lăsat la coadă parcările nu pentru că e vreun subiect sensibil, ci pentru că mi-am adus aminte de el târziu. Toată lumea cere parcări, dar nimeni nu vrea să plătească pentru ele
  • primul lucru pe care ar trebui să îl facă primăriile este ridicarea prețului parcării de reședință. 70 lei/an e nimic. Cum ar fi 100 lei/lună? Nu-ți convine? Vinde mașina
  • sunt necesare parcări la ieșirile din oraș, dar ieșirile din oraș trebuie și ele legate într-un fel de centru. Primul exemplu care-mi vine în minte e Iuliu Maniu, ieșirea spre A1. Șoseaua aia e incredibil de lată și incredibil de plină de idioți, însă e perfectă pentru a fi spartă, pe centru, cu linii de tren ușor de la doi pași de autostradă și până la Politehnică
  • asta ar însemna inclusiv că poți lega Iuliu Maniu de linia lui 1/10 în intersecția aia, iar un tramvai pe bucata respectivă ar putea circula în același regim pe care-l are 41. În plus, poți lăsa autobuzele să circule pe-acolo (însă interzici bicicliștii și trotinetele) și le oferi limită de viteză de 50 km/h, mai ales că, în prezent, autobuzele și troleele sunt mai mult blocate decât circulă
  • genul ăsta de parcări la marginea orașului ar trebui să coste cât mai aproape de zero și ar trebui să fie suficient de generoase – deși nu știi niciodată cum unii ar putea să-și uite mașinile acolo. Pe de altă parte, barieră. Dacă mașina a fost lăsată mai mult de trei zile, ridicată și dusă
  • parcarea subterană de la Universitate e mai mult goală. Poate și pentru că nu e tocmai ieftină, dar mai ales din cauză că nimeni nu stă să dea amenzi. Poate că prețul ar trebui coborât un pic
  • în același timp, dacă primăria tot și-a făcut o groază de SRL-uri, poate că unul dintre ele ar putea fi folosit pentru amendat șoferii care parchează aiurea. Modelul funcționează foarte bine în Anglia, mai ales dacă ăla care amendează primește un comision de 30% din fiecare amendă aplicată la momentul încasării. Cred că e o motivație foarte bună să stai să-i vânezi când știi că poți face o groază de bani din asta – cel puțin în primele trei luni. Primăria n-ar avea absolut nici un motiv să nu le dea banii ăia, mai ales că, în lipsa amenzilor, banii ăia oricum nu există

Știu că reacțiile vor fi împotriva acestor idei, dar în momentul ăsta, nici un bucureștean nu e motivat să lase mașina acasă. În principiu, lucrurile ar trebui făcute cam în ordinea în care le-am enumerat mai sus (mai puțin partea cu parcările, ăia ar trebui implementată de pe-acum).

Bucureștiul n-are nevoie de mai multe parcări, ci de mai puține mașini. E singurul mod în care se poate rezolva problema traficului. Și se poate rezolva doar cu forța și doar pe bani.

Știu că nu vă convine ce-am scris, dar am locuit timp de 13 ani în București, fără permis de conducere, și n-am murit luând RATB-ul sau metroul. Ba, de multe ori, ajungeam chiar mai repede decât cei din mașini. N-o să muriți nici voi dacă vă limitați la o mașină, nu la patru. Bașca, e mai ieftin abonamentul de RATB/metrou decât benzina.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

22 comentarii

  1. ce nu intelegi tu e ca aici in romania masina e precum al doilea amendament la americani

    masina iti da sa mananci, iti asigura integritatea, te salveaza de la moarte

    sa renunti maine la masina, iti vei pierde locul de munca garantat 100%
    sa renunti maine la masina, vei fi talharit in nu stiu ce zona obscura prin care trebuie sa treci
    sa renunti maine la masina, vei muri in salvarea care te va plimba la trei spitale

    nu zic ca ce spui tu nu are logica in teorie, doar ca in practica astia n-au fost in stare in ultimii 30 de ani sa uneasca aeroportul de gara de nord darmite sa regandeasca intregul sistem de transport.
    realpolitik – vor pune eco taxa, vor creste amenzile, vor creste taxele si cam atat

  2. Ai o viziune „provincială” :)
    Sunt 2 factori agravanți pentru traficul din București:
    1) Traficul școlar. Există o diferență enormă între traficul din timpul școlii și cel din timpul vacanțelor. Orașul s-a dezvoltat haotic, rezidențialurile de la „porumb” nu au școli, licee. Ceva grădinițe se mai găsesc, dar insuficiente și cam scumpe față de ce pot părinții. Deja *duamna* a introdus unele trasee școlare, parcă 15-17 ceva de genul. De urmărit evoluția.
    2) Dezvoltarea urbană haotică. Construcția de rezidențialuri s-a făcut haotic, fără a asigura infrastructura necesară. Sunt zone în care nu ai cum să introduci transport în comun fiindcă străzile sunt prea înguste, nu se poate pune autobuz pe ele. Multe au o distanță de 1-2-3 kilometri până la primul punct de acces. De aceea a crescut numărul de mașini, de aceea sunt familii care au 2, fiindcă efectiv nu se descurcă.
    Lucrurile nu merg pe stilul „dacă ți-ai luat la porumb, suportă consecințele”. Crești taxele? Apar alternative – gen înmatriculare pe Bulgaria.
    Ca să nu mai vorbesc de faptul că cel puțin un sfert din Bucureșteni sunt „înmatriculați” pe Ilfov (pe lângă sfertul rămas cu actele în provincie).

    • @Cristian Banu: 1. trezește-te mai devreme dacă vrei să ajungi la timp, du-ți copilu’ mai devreme la școală, cere școlii să introducă un program de preschool, nu doar afterschool, soluții s-ar găsi, da’ nimeni nu se gîndește să acționeze. 2. același lucru, cere primăriei să-ți bage autobuze.

    • Tu cam cand ai cerut ceva in Romanica si ti s-a si implementat?! Asa-i ca niciodata?
      Nici macar privatii nu-s mai breji.
      Am incercat sa le cer celor de la “un serviciu de ridesharing” , ca nu vreau sa ii fac reclama nominalizandu-l, sa imi permita sa-i las masina in aeroport, pe principiul:
      Iau masina dimineata, ma duc la aeroport, o las acolo, sigur o ia un alt utilizator in maxim o ora.
      Raspuns intr-o perfecta limba de lemn:
      “Nu se poate pentru ca nu se poate”
      Si mai da-i in mm de taximetristi, astia au concurs de refuzat curse.
      Nu merg acolo, merg spre Militari, spre Pantelimon, spre Balta Alba!
      Pai, in tarile cu apa calda, taximetristul te duce de unde ai TU nevoie, pana unde ai TU nevoie, nu in Balta Alba.
      Iti recomand sa incerci sa te misti dupa ora 22 cu taxiuri si mijloace de tarat in comun, sa vezi ce teapa iti iei.
      Daca ai o urgenta la un spital, sau poate doar daca lucrezi de noapte, esti dependent de masina.

      Mare imbecil a fost Ciorbea, cel care a bagat gratuitate la pensionari pe RATB- actualul STB.
      La orice ora e plin de batrani care se tarasc de colo-colo pe moca.

  3. De fapt ar trebui inceput cu parcarile. Daca va exista un cost palpabil al destinatiei (parcarea, alta decat cea de resedinta) decizia de a folosi masina proprie se va lua mult mai greu.
    Apoi ar trebui reevaluata si forma de parcare de resedinta, de la mica feuda pe care ti-o ofera cei 50-70 lei pe an platiti la primaria de sector, la o parcare absolut obisnuita, tarifata ca orice parcare publica, dar la care obtii un discount pe baza vecinatatii cu resedinta declarata (ex. orice loc de parcare pe o raza de 2-300m fata de resedinta). Vrei exclusivitate 24/24 pentru un anume loc de parcare?!? No problemo! 3-500 EUR/luna si e al tau.
    Si, bineinteles, ar trebui respectati la sange indicatorii urbanistici, ca sa nu mai ai cladiri de birouri care aduna cate 500-1000 de persoane si au 50 de locuri de parcare.
    Cand se pot realiza toate astea? Niciodata.
    Cu 7 primari, 7 vice primari, 7 consilii locale, 9-10 politii nu se va putea ajunge la o politica urbana coerenta, mai ales in domeniul transportului.

  4. Eu fac 6 minute cu masina pana la munca. In condiții ideale (vine totul la timp, nu e trafic), fac 35 minute; in condiții reale, fac 45 minute, pentru ca trebuie sa schimb 3 mijloace de transport. Si stau pe Ion Mihalache, nu in afara Bucureștiului.
    Dacă as avea un autobuz sau ceva care sa imi permita sa ajung direct la birou, l-as folosi cu plăcere. Altfel, nu renunț la masina, mai ales ca am si loc privat de parcare asigurat.
    Prefer sa fac maxim 15 minute dus intors (asta indiferent de cat de aglomerat e) decât 1 ora +.
    Dacă as avea pista de bicicleta as merge cu bicicleta chiar si iarna, asa merg doar când e vremea acceptabilă afară si pe riscul meu (săptămânal trec printr un incident când cineva trage pe dreapta si nu semnalizează, nu mai zic sa se asigure).

  5. un mic amendament la impozitarea in Anglia: era asa cum zici tu pana in martie 2017. De la 1 aprilie 2017 s-a schimbat (in rau, as zice eu): in primul an platesti roadtax in functie de emisiile de co2, dar din al doilea an platesti standard, £145 la benzina si £155 la diesel, £0 la electrice. Practic, din anul 2, daca ai un Range cu motor de 4.4 benzina platesti la fel ca un Yaris cu motor de 1.2 benzina sau ca un Toyota Prius (care are sub 100g CO2/KM)

  6. Alex, ideile tale sunt de bun simț și bune de implementat (cele cu impozitarea și taxarea în funcție de normele de poluare ar putea fi implementate asap la nivel național).
    Totuși, la cele de mai sus aș mai adăuga ceva : educația.
    Educația este cea în jurul căreia se învârte totul (părerea mea). Oamenii pot fi “educați” să nu mai treacă pe roșu, să nu mai blocheze intersecția, să nu mai ocupe 2 locuri de parcare, să nu mai parcheze pe trotuare/stații autobuz, etc – la prima abatere avertisment iar la următoarea aplicată amenda. Dar oamenii trebuie să fie educați că este dreptul lor să ceară linii noi de transport (mai mult civism, nu “csf, ncsf”); că folosind transportul în comun reduci aglomerația, respectiv poluarea (care îl afectează și pe el) – lista rămâne deschisă.

  7. Auzi, astea sunt observatii din autobuz?
    Serios acum, eu sunt disperat cu poluarea si am masina electrica (o bag in priza in fiecare seara), dar sunt realist si ma uit ce drumuri am eu!
    Tu visezi cai verzi pe pereti.

    1. Foarte mute masini la aceeasi ora, pt ca adesea e legat de scoala copiilor.
    In vacante e respirabil, deci hai sa pornim de aici.
    Cum personal stau la asa in Tunari, iti pot spune ca de la 7.30 pana pe la 9 e omor, iar jumatate din masini au copii in ele, copii care nu au realist alternative.
    Eu fac 1.5km pana la strada, iar la acea ora ar trebui sa iau un mirobuz, care sa ma duca statii pana al 335 (bagat de d-soara firea) pana la Pipera.
    335 e bombat de oameni ce merg la munca si se strang de peste tot.
    In plus, 335 sta si el in trafic pe Sos Pipera, pana la Baneasa Mall.
    Aici schiba iar autobuzul pt a ajung ela liceu.
    Asta implica realist pana la 1.5 ore pierdute pe drum, mizerie, poluare si frig (asta pe sens),d eci pana 3 ore/zi in miraculosul oras Bucuresti!

    Prin urmare, o duc eu, strang mai muto copii din sat si ii las pe unde le e mai usor.
    La intoarere insa nu mai pot face asta, ca trebuie sa si muncesc.

    Ideea este ca trasnportul public, desi pe distante relativ mici, sufera masiv la comfort si timp pierdut.

    2. 30 km/h? Serios?
    Pai masinile actuals i asa se infunda ca mergi subturat, acum asta ne mai lispeste, sa mearga cu 20 Km/h, ca sa nu le ia carnetul!
    Cum prinzi 500 linie dreapta, cum ai sanse sa fie un radar la facut planul de amenzi.

    Viteza medie de 18 km/h o realizezi cand ai reprize cand treci de 50 km/h. altfel ai ajunge la 10 km/h viteza si un nor de fum irespirabil, pt ca masinile alea ar consuma stand pe loc.

    Nu vad ieseire reala din kktul asta.
    Sa vezi ce e pe DN1 si in sud spre Giurgiu dimineata si seara, ca sa intelegi ca zilnic e o adevarata migratie catre/dinspre periferie.

  8. 1. Bagat impozit semnificativ ptr rezidenti si rovinieta egala ptr non rezidenti – ex. 1500 lei pe an si suplimentat cu sute de lei pentru fiecare norma euro veche – vrei sa circuli cu harbul tau din 1900 toamna inmatriculat in uganda plateste
    2. Echipe mixte politie si rar care sa verifice emisiile – daca esti prins de doua ori cu emisii imense sa iti ia carnetul pe un an si sa platesti o amenda echivalent a 10 roviniete. Sunt o gramada de oameni care umbla cu filtrul de particule defect si stiu asta dar nu fac nimic.
    3. Banda pentru autobuz,taxi urgente peste tot unde ai 3 benzi disponibile
    4. Societati de transport metropolitan pentru fiecare oras mare din romania si abonament unic ratb/metro/cfr distanta scurta

  9. Ca si madame Firea lumea nu intelege un lucru nu poti sa eliberezi traficul in Bucuresti fara un transport public ca lumea. Cine merge acum cu STB sunt saracii care ori n-au masina ori n-au bani de benzina pustimea si batranii cu carucioare care se plimba pe la cumparaturi ca asta e FB lor ca sa nu stea in casa. Toata lumea a vazut cum e afara ce tramvaie au ce autobuze au si cat sunt de pline. Nimeni nu vrea sa stea langa unu care pute vara langa trogloditi cu papornite langa nesimtitii cu rucsac in carca in aglomeratie langa aia care cara lemne sau vopsele sau mese de calcat sau tv ca n-au 15 lei pentru taxi dupa ce au dat 3000 pe tv sa-i auda p-astia care barfesc si vorbesc nimic tare la mobil si sa mearga inghesuit ca pinguinii pana la capat. Varianta e in masina proprie cu bradut de cocos muzica liniste caldura sau AC vorbesti la mobil ce vrei cu cine vrei…Ce alegi ca om normal? Chiar daca stai la coada. Plus ca troleele si autobuzele stau in trafic ca orice masina. 41 e un caz fericit doar ca tramvaiele sunt cutii de bacterii. La metrou e altceva de-aia e si full mereu si pentru asta sa-i multumim lu nea Nicu ca noi nu aveam nici acum reteaua asta. Si nimeni nu pune la socoteala traficului masinile de curierat si mai nou car sharing care cica o sa descongestioneze traficul. Hello! Hablas ingles? Aduci in oras 150 de masini in plus si descongestionezi traficul? Pe teorema cui? Deci…nu merge.

  10. Aproape toate cele enumerate de tine sunt implementate in Londra si totusi este cel mai aglomerat oras din Europa.
    Trebuie schimbari profunde in economie/societate/orase ca sa nu mai fie aglomeratie.

  11. Ideile din articol sunt de bun simt si puteau fi implementate cu un real succes acum vreo 5-8 ani ca sa vedem rezultatele acum.
    Cea mai mare problema oraselor mari din Romania este, ca nu stiu numarul real al locuitorilor. Pe hartie Bucuresti are 2 milioane de locuitori, de fapt cred ca are 2 milioane de locuitori din 90 incoace. Daca populatia declarata e constanta cu mici variatii, de ce volumele de trafic se maresc?!
    Ca si opinie personala populatia reala din Bucuresti e pe la 3-4 milioane si nu sunt semne sa scada. In tot acest timp transportul public nu a evoluat absolut deloc, trenuri suburbane nu exista, iar magistala 5 este amanata ca nu e dosaru cu sina complet, apropo linia de tren spre aeroport va fi gata pana in iunie?
    Asa arata situatia din teren actual. Masurile descrise de tine, merg implementate cu un real succes, doar dupa ce tranaportul public e reinnoit ma refer la caile de rulare, respectiv trenurile suburbane sunt o realitate. Pana atunci orice masura de revolutie in trafic, nu va fi decat o masura de a lua banii la prosti. Stiu sa mergem la vot ca acolo e solutia….

  12. REF. Studii. Cineva mi-a replicat, discuție amicală, de la țară spre oraș, bine, dar Firea a cumpărat autobuze? da, doar că nu știm unde sunt necesare, câte și când, la ce ore, etc… adică sunt doar autobuze în plus în trafic, pentru că, corect, “În București, nimeni n-are habar de statistici, nimeni nu știe câți călători sunt pe ce trasee, între ce ore, nimic”…Și mai fun (sau nu) umblu mult cu transportul în comun, în București – mașini STB, la greu, multe, plus troilebuze, în șir indian pe anumite segmente centrale DAR ce să vezi, am avut o discuție la un control STB cu niște doamne, mai în vârstă, că ele sunt pensionare și de ce să aibă card și de ce să valideze? păi de aia, rahat, că este mai greu fără asta, să se facă un studiu de consum de servicii de transport public, când bagi mașinile în traseu, când, cum, câte, pe ce trasee, etc.
    Da, sunt necesare studii de trafic și circulație, dar de, se știe că suntem un popor inteligent și doar niște conspirații globale i-a făcut, pe unii, mai puțin inteligenți…sau….

  13. REF. parcare publică, pe contract, la tarif de “Cum ar fi 100 lei/lună?”, da sunt de acord, nu îți permiți, vinzi mașina, imobilizarea unui loc de parcare cu o mașină care nu circulă, crează, prin însumare, mari-mari probleme…chiar mă gîndeam, că nu mă doare capul când fac asta, că la un grad de imobilizare mare a autovehicolului propriu, nefolosit, ai acces la taximetru – ocazional, la transport în comun, la tren, etc…adică alternative care rezolvă accidental nevoile de transport…sau cu alte cuvinte trecerea de la “am mașină” (stare materiala si statut social) la “folosesc mașină doar cand am nevoie, apelez la una cu plata tarifară”…ba chiar devine mai ieftin sa apelezi la soluti temporare…la chestia cu locul de parcare si tarifarea ieftina, adaug si impozitarea (da, la parc auto fara numar, pe spatiu public, mai mult si mai mult, asta impinge lumea la optimizare) + parcurile auto de companie de tip flota, nu au ce cauta pe strada, pe spatiul public, cand nu circula, un parc auto se tine in garajul companiei, intr-o curte…ba mai mult, nu te duci cu furgoneta acasa, ci o lasi seara la parcarea companiei, si te duci acasa frumusel cu altceva (pot intra aici si asa-zisele masini de serviciu?)….De ce mii si mii de masini pe firma sa ocupe parcarea publica, fara sa fie miscate din loc, luni la rand, in dauna proprietarilor pe persoana fizica, care nu au loc de parcare de resedinta?

  14. REF. Solutii, in general, toate ideile colectate aici. Ma uit la campaniile incipiente, ma rog, in Facebook, la alternative (sunt optimist, nu nihilist), dar o pagina de idei din astea, la USR sau PLUS pe campaniile pe sectoare, nu vad, doar agitatia cu privire la poluare (ok!), cheltuirea sau nu – justificata pe “pitici”, “borduri”…dar o sa avem si noi, asa, ca simpli cetateni, o viziune mai revolutionara, cu multe-multe idei, despre cum sa facem si noi o revolutie care sa faca orasul mai folosibil?…nu cred ca este necesar un autoturism in proportie de 1 la 1…bucuresteanul si masina…nu functioneaza asa, si este nevoie sa spunem raspicat ca s-a terminat cu modelul asta…da, poti avea masina/autoturism, dar parcarea, poluarea/aerul curat, congestionarea traficului sunt bunuri publice care trebuie rationalizate, platite si gestionate corect…costa, costa, costa….