Foto: Obiectiv de Suceava

Șpagă la morgă

Am văzut link-ul ăsta la Vali, pe Twitter, și mi-am amintit de câteva faze de pe vremea când scriam pe Sănătate, în presa locală. Dacă timp de doi ani am bătut zilnic spitalele în lung și-n lat, am trecut, inevitabil, și pe la morgă.

Ai zice că n-ai ce șpăgi să încasezi dacă lucrezi la Anatomie Patologică, mai ales ca medic legist, dar… e o secție foarte lucrativă, mai ales pentru autopsieri. Și probabil și pentru medici, că șpaga aia trebuie să se împartă și cu șeful.

Textul ăsta o să fie un pic macabru că… n-are cum să fie altfel. Am mai scris în 2008 despre “precipitați”, dar acum n-o să mă rezum doar la jargon. Și treaba stă cam așa: în spitale, mor foarte mulți oameni și toți ajung la morgă.

Știu că pentru mulți e un șoc doar când se gândesc că ar putea să le moară cineva drag, dar pentru majoritatea românilor, mai ales cei vag credincioși, moartea e parte din viață (știu cum a sunat asta), e un lucru firesc. Mai ales pentru oamenii de la țară, care deși suferă pierderea cuiva, se consolează cu gândul că “așa a vrut dumnezeu“.

Eh, dumnezeu a vrut ca o secție medicală trecută, în general, cu vederea să fie un business productiv pentru angajați. Morga unui spital românesc nu e chiar ca-n filmele polițiste sau ca-n Grey’s Anatomy, iar frigiderul pentru “conserve”, că așa glumeau autopsierii pe vremea aia, nu e un grid de opt pe șase sertare, ci e… fix asta, un frigider mai lung, cu două uși și câteva rafturi.

Sălile de autopsie (nu-mi mai amintesc acum termenul medical, au trecut 15 ani de-atunci) arată mai degrabă ca-n Saw decât ca-n CSI, cu tot ce trebuie, de la ferăstrău electric la forceps, iar halatul autopsierului arată mai degrabă ca cel al unui măcelar. Serios, nu-i o meserie ușoară, îți trebuie mult sânge rece.

Autopsierul meu preferat, de la care-am învățat jargonul, povestea că sunt atât de proaste condițiile – și adevărul e că, atunci când trebuiau să desfacă un om, un sfert din parterul spitalului era umplut de un miros greu -, că își făcea treaba cu păhărelul de vodcă strâns între braț și antebraț.

Omu’ ăsta avea cam doi metri înălțime, spatele cât un dulap și față de Frankenstein, dar cu mustață. Dacă-l prindeai într-o zi în care avea o față serioasă, n-aveai curaj să te-apropii de el. Eh, el povestea de un coleg de la Monitorul că a vrut să participe la o autopsie și a leșinat după cinci minute.

Ce vreau să zic e că sunt niște condiții infecte, iar oamenii nu sunt tocmai bine plătiți pentru ce au de făcut. Dacă prinzi o zi proastă, trebuie să bagi opt persoane decedate într-un frigider cu patru rafturi. V-am mai zis că nu e ca-n filme, da?

Eh, băieții ăștia mai făceau și ei un ban pe lângă salarii. Aveau niște cunoscuți care lucrau pe la firme de pompe funebre și pe care-i sunau când se aglomera treaba. Iar ăia se adunau ca vulturii, la ieșirea de la Morgă, și ca niște veritabili agenți de vânzări, începeau să vorbească cu rudele decedaților.

Pentru fiecare-n parte, băieții de la Morgă luau comision de la “agenții de vânzări”, iar comisionul era în funcție de ce le rămânea ălora de făcut. De exemplu, într-o zi neaglomerată, autopsierii se ocupau ei de îmbălsămare, deci banii de la neamurile mortului mergeau la ei, la care se adăuga un comision mai mic de la vânzătorul de sicrie. Când era prea aglomerat, comisionul era un pic mai mare de la vultur, dar oricum nu mai conta.

N-am scris niciodată la gazetă despre băieții ăștia și, dacă-mi amintesc bine, nici colegii de redacție nu mi-au recomandat s-o fac. Și asta pentru că, cel puțin acum 15 ani, șpaga autopsierilor era văzută ca un fel de răsplată pentru un serviciu adus societății și nici nu voiai să-i dai în fapt pe niște oameni care, altfel, erau niște surse foarte bune în spital, că știau toate bârfele.

Să explic: extrem de multe persoane decedate în spital erau de la țară, iar familiile lor nu aveau cine știe ce bani. Așa că apelau la autopsieri pentru o îmbălsămare sau una-alta și ieșeau la sfert de preț față de cioclii care stăteau la ieșire să le ia banii. Oamenii lucrau cu materialele/substanțele spitalului, care oricum puteau fi justificate lejer în contabilitate, deci no biggie.

Bun, asta se întâmpla prin 2003-2005, salariile din spitale erau mizerabile, șpaga era normală – inclusiv la portar, de la aparținători, ca să-și viziteze neamurile internate, dar nici pe ăștia nu puteai să-i torni că erau prieteni cu toată lumea și vărsau o groază de informații.

Putem discuta despre moralitatea acestei practici în general sau la momentul 2004, dar dată fiind situația de azi, ce se întâmplă la Suceava e deja de domeniul SF-ului și al lipsei de omenie. În fine, am scris textul ăsta ca să nu credeți că e vreo practică inventată acolo. Se practică în toată țara. Și se practică dintotdeauna.

2 comentarii

  1. Nush ce e mai rau, o spaga-doua-trei in Romania sau vreo 10k euro inmormantarea daca nu ai asigurare (care in final te duce la aceeasi suma) in strainantea de vest? Si nu despre moralitate intreb.

  2. Ilf și Petrov.