Spiritul de turmă pe care nu-l poți condamna

Mă tot gândeam, într-o vreme, la modul în care funcționează bulele astea informaționale în care trăim și la ce discuții derivă din ele, dar mai ales, la modul în care oamenii aderă la valorile sau pseudovalorile fiecăreia dintre bule.

Fiecare dintre noi ne regăsim într-o astfel de “bulă”, deși mai corect spus ar fi, poate, “turmă”. Diferența e că unele turme au un lider, iar altele n-au. Iar un exemplu în sensul ăsta e acest text de pe Republica, pentru că e genul de întâmplare în care mă regăsesc.

Ultima oară când am vorbit cu taică-meu față-n față și am dat-o pe politică, am resimțit exact aceleași senzații: am simțit că mi se blochează creierul, că orice argument logic e inutil în fața ideologiei antenistice. Mai că mi se încleștau dinții de nervi, așa că m-am lăsat păgubaș și am schimbat subiectul.

Zilele trecute, scriam pe facebook chestia asta, apropo de propaganda de la televiziunile de casă ale partidului:

Cînd vă mai mirați că e plin de suporteri ai “statului paralel”, ăla mafiot, și nu vă vine să credeți că poporul a fost prostit de Antena 3 și România TV, amintiți-vă că o televiziune de garsonieră a produs un partid cu numele propriului fondator, partid care a luat 14,5% la alegerile parlamentare din 2012.

Cumva, cred că toți suntem conștienți că picăm în propriile turme, diferența e că o turmă e condusă de lupi, pe când cealaltă e haotică și nu are conducători. Barbu a scris o adevărată dizertație pe tema diferențelor dintre generații și mentalități.

El a făcut o comparație între mentalitatea (mă rog, n-am alt termen) balcanică și cea post-industrială, în toată complexitatea analizei crizelor generate de întâlnirile celor două, dar e revelatoare pentru modul în care evoluează România în momentul de față. Mai ales pasajul ăsta:

Una din greșelile tactice ale Revoluției [post-industriale – n.m.] e să demonizeze sau să-și ostilizeze oamenii dependenți de CRIB [rețeaua politico-mafiotă post-comunistă – n.m.]. Condamnați de istorie la servitute, aceștia nu sunt responsabili pentru situația lor decât într-o foarte mică măsură.

Răbdare. De asta avem nevoie, de răbdare. Și de voință pentru a-i integra în noua realitate pe cei dependenți de cea veche. Și nu-i deloc ușor. E mult mai facil să-i demonizezi pe “votanții PSD” în loc să încerci să-i ajuți să înțeleagă ce trebuie să lase în urmă.

Cum zice și Barbu: într-un final, vechiul sistem va fi învins definitiv. E doar o chestie de timp. Dar până atunci, întrebarea mea este: cum reușim să fim eficienți cu propriul management al răbdării? Un pic de cărniță pentru foamea creierului, zic.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

1 comentariu

  1. In epoca vitezei avem nevoie de răbdare, mi ales că timpul nu iartă.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.