Londra, 2016

Am găsit bilete ieftine la Blue Air, pentru Londra, şi am dat o fugă, weekendul care a trecut. Sunt prins undeva între “îmi place” şi “nu sunt sigur că-mi place”, şi asta în primul rând din cauză că nu mai am picioare de cât am mers pe jos şi nu-s sigur că mai am gât din cauza vremii.

A fost prima oară când am călcat printre britanici. Pentru cele două nopţi, am stat la prietenul Paul, în Windsor, şi, cumva, asta a contribuit masiv la partea de “îmi place” versus cealaltă, de nehotărâre.

londra

M-am dus cu un scop clar – de fapt, două -, anume să văd Tate Modern şi să mai prind şi expoziţia lui Antony Gormley de la White Cube. Am aterizat vineri, iar la 12 eram la Tate. Am mai ieşit la şase seara şi n-am apucat să văd două expoziţii – alea care erau pe bani, am zis că întâi tre’ să văd colecţiile permanente şi mai vedem după aia.

Ziua de sâmbătă a fost cam pe acelaşi tipar: plecat pe la 11 din Windsor, întors pe la şapte jumate seara, cu amendamentul că am coborât din tren la Paddington şi am luat-o pe jos. Întâmplător, am nimerit un traseu tipic pentru un turist: Paddington > Hyde Park > Buckingham > St. James Street > Trafalgar Square > Westminster > trecut podul şi ţinut tot înainte, destui kilometri, pe lângă University of South London, parcă, până la White Cube, traseu pe care n-am găsit nimic de văzut. Am făcut cale-ntoarsă, de la White Cube, pe lângă primărie, am văzut London Bridge, am trecut pe lângă HMS Belfast şi am luat metroul înapoi spre Paddington.

17km

Adevărul e că, în decurs de două zile, n-apuci să vezi mai nimic. Mi-am bătut recordul personal de mers pe jos într-o singură zi, 17,3 km (anteriorul era undeva pe la 16 şi-un pic, dar nu mai ştiu unde).

Personal, mă aşteptam la preţuri mai mari. O bere e undeva în marja de 3-5 lire, în funcţie de cât de mare e, adică poate un pic mai scumpă decât într-o cârciumă bucureşteană, magazinele de colţ de stradă nu-ţi rup buzunarul, dar ce te termină este transportul. 2,2 lire metroul, 15,5 lire trenul din Luton până în Londra (la Blackfriars, fix la doi paşi de Tate), iar de taxi sau Uber nici n-are sens să-ţi pui problema.

Ce nu mi-a plăcut, dincolo de vreme, încă nu pot să arăt cu degetul. Pe de o parte, poate aglomeraţia – păcatul tuturor oraşelor turistice, pe alta, poate sentimentul ăla de răceală şi de o formă de superficialitate pe care n-am mai reuşit să le reproduc decât, poate, la Bruxelles, deşi nici Bruxellesul nu e chiar pe lista aia.

Ce are UK bun, totuşi, nu se regăseşte la nivel de capitală, ci la nivel de suburbii. Englezul de rând pare genul de individ cu bun-simţ şi politicos, cel puţin de formă, şi suficient de inovator la nivel de business mic.

Îmi povestea Paul că, în zona Windsor, fermierii au descoperit că pot să îşi scadă costurile cu transportul mărfurilor către clienţi şi să folosească o singură companie de curierat. Şi uite-aşa, tu, clientul, poţi face o comandă de lapte, ouă, carne, pâine, cu o zi înainte, iar curierul trece pe la toţi furnizorii şi-ţi aduce cumpărăturile. În plus, e şi o formă de gestionare a mărfurilor, nu te apuci să tai viţelul sperând să apuci să vinzi carnea.

Şi partea care-mi place cel mai mult la Anglia e respectarea regulilor. Desigur, nu toată lumea o face, dar de cele mai multe ori, cei care calcă strâmb par să fie mai degrabă imigranţii. Şi dacă tot scriu despre ce nu-mi place, aia e mâncarea, pentru că englezii înţeleg cu totul altceva din cuvântul “steak” faţă de restul planetei.

tate-modern

În altă ordine de idei, am plecat de la Tate uşor dezamăgit, nu ştiu de ce aveam nişte aşteptări mult mai mari. Poate că n-am prins eu sezonul potrivit, deşi nu în fiecare zi vezi o cameră întreagă cu tablourile uriaşe ale lui Rothko sau Măiastra lui Brâncuşi (pe care un curator a decis să o urce pe un pilon de rigips în loc să caute un stâlp similar celui creat de Brâncuşi, dar deh.)

rothko-tate

Aş mai nota faptul că, dincolo de Brâncuşi, mai sunt vreo trei artişti români la Tate. Tot ce ştiam despre “Procesul solemn” al Anei Lupaş s-a schimbat fundamental după ce am văzut întreaga încăpere care-i este dedicată.

În fine, am plecat uşor dezamăgit de la White Cube, dar nu din cauza expoziţiei Fit a lui Antony Gormley, altminteri genială, cât mai degrabă din cauza fluviului de oameni. Efectiv, prea mulţi oameni care te împiedicau să îi vezi lucrările. Şi cumva la fel de dezamăgit că, la Saatchi Gallery, era în derulare o expoziţie de ceasuri de lux (vreo 24 lire biletul), când pe mine m-ar fi interesat cu totul altceva.

Altfel, dacă faci abstracţie de ploaie şi vânt, Londra ar putea fi un oraş chiar plăcut. Nu-s vreun agorafob, dar începe să mă agaseze aglomeraţia – probabil acelaşi motiv pentru care nu m-am dat în vânt nici după Paris, unde mă-mpiedicam de grupuri de chinezi la tot pasul şi nu mai avea loc pe trotuar.

Sincer, prin absurd, dacă m-aş muta în Anglia, aş prefera oricând o suburbie a Londrei.

paddington-house

PS: Deşi încă nu ştiu cât de mult îmi place ideea de Londra, cred că mai merită o şansă, la un moment dat, măcar pentru Tate – mai aveau nişte expoziţii mişto în pregătire, plus că am pierdut o expoziţie Georgia O’Keefe, închisă cu vreo trei zile înainte. La fel, dacă am bafta să mai prind bilete de avion ieftine.

Mai multe poze, după ce developez filmele.

8 comentarii

  1. Sper sa nu ma insele memoria, dar daca olosesti un Oyster card preplatit, tariful la autobuz si metro scade cu vreo 50%. O cursa cu autobuzul era o lira, iar cu metroul 1.30 sau 1.50 lire. Asta era in 2009, probabil ca preturile au mai crescut de atunci.

  2. Paradoxal, singurul lucru care mi-a plăcut în Londra a fost vremea. În rest, nimic: mâncarea nu, era prea aglomerat, sau prea scump, ori prea superficial.

    Totuși – precum oriunde în Regat – mi-a plăcut Guinness Draught (nu Guinness Extra Stout) că era proaspătă și cidrul la pint (un pahar cam de 560ml).

    Dar, na, este un oraș de văzut.

  3. In general, Londra nu se viziteaza, ci se traieste. Daca te duci chitit pe muzee probabil pierzi esentialul. Baietii la costum si cu adidasi din tube spre serviciu, grupurile de fete bete de vineri seara, zacutul in bar seara, indianul cu magazinul din colt, batranii binevoitori care fac voluntariat prin muzee, sikul cu hanger fioros la brau, care te abordeaza cu o engleza cantata ca sa-ti explice care sunt cele mai bune si ieftine produse in magazinul lui. Si mai adaugati voi….

  4. @eu: Tate Modern e mişto, să ştii 🙂 Mă aşteptam eu la altele, dar arta nu e expusă chiar după ureche. Probabil că ce aşteptam eu să văd intrase în perioada de conservare, de unde şi dezamăgirea mea. Altfel, în afară de sikh şi de Soho vineri seara, le-am bifat pe toate 🙂 Încă mi se pare ciudat că lumea mai citeşte ziare în metrou, în condiţiile în care, la noi, nu se mai vînd 150.000 de exemplare în toată ţara, într-o singură zi 😀

  5. Uber e destul de affodable in Londra, cam de 3 ori mai ieftin decat taxiurile lor clasice. Merita noaptea cand nu e trafic.