Sunt prea sărac ca să mă angajez

Dintr-un screenshot de pe facebook, am căutat direct sursa și-am ajuns la un tweet al unei americance. În esență, spune chestia aia de titlu – bine, nu se referă la ea. Și, dacă stai să te gândești un pic, are dreptate.

Poate că la prima citire sună absurd, dar nu e. Mă rog, nu e neapărat în contextul românesc, dar mă uit la colegii de pe șantier și ideea de mai sus nu e deloc greșită.

Raportat la Anglia, unde grădinița unui copil (childcare) ajunge să coste 700 lire lunar programul scurt sau peste 1.000 program întreg de opt-nouă ore, unde chiriile nu sunt ieftine și unde, la fel ca State, cam depinzi de mașină să te duci la muncă (asta pentru Anglia e dezvoltată pe orizontală, nu pe verticală, precum orașele românești pline de blocuri), nu e deloc departe de adevăr. OK, există niște deduceri fiscale – pentru grădinița copilului -, dar nu rămâi cu mult mai mulți bani în mână.

Cumva, dacă extrapolezi și la România, ai să vezi că situația e cam la fel. Un cuplu cu două minime pe economie și un copil sau doi, care n-au un părinte sau doi în apropiere, să aibă grijă de țânci, cu rate sau chirii de plătit, se descurcă așa cum pot. Mai exact, unul dintre ei trebuie să rămână acasă, că cineva tre’ să crească copilu’.

Știu, există grădinițe de stat, dar… ori sunt suprapline, ori riști să vină copilul acasă cu vânătăi generate de vreo educatoare. Câtă încredere să ai? Aceeași chestie e valabilă și la țară, ba acolo situația e și mai nasoală, că omul tre’ să-și găsească de muncă la oraș, sărăcia e suficient de mare încât nu-și permite o mașină, naveta îi mănâncă jumate de zi, salariul e de doi lei etc.

Toți avem, cumva, tendința să aruncăm vina pe “săraci”, că sunt leneși sau că nu vor să muncească ori că sunt bețivi. Iar unii chiar sunt, nimic de zis. Dar dacă tragi o linie, uneori, e mai scump să îți iei un job decât să stai acasă.

Să nu fiu înțeles greșit, n-o dau în socialisme. Statul nu poate rezolva problema asta. E o problemă pe care trebuie s-o rezolve privații. Să înțeleagă că, raportat la prețuri, putere de cumpărare, inflație, nu poți să oferi doar salariul minim la nesfârșit, ca apoi să te plângi că n-ai forță de muncă.

Mi-am adus aminte, acum, de un caz de prin Nordul Moldovei, unde un primar se plângea că un investitor local a deschis nu știu ce făbricuță de confecții, are 200 posturi disponibile și nu le vrea nimeni, deși plătește 1.400 lei lunar, dar nu găsește pe nimeni. Păi, e mai profitabil să muncești prin sat cu ziua, pe 50 lei, două beri și un pachet de țigări, fie și doar 15 zile lunar, decât să te duci pe banii ăia.

La oraș, o să mai meargă o vreme, că mai sunt tineri care stau cu părinții și mai fac un ban de buzunar, fie el și puțin. Dar salariile minime nu sunt rentabile pentru cei trecuți de 30-35 ani – care au și-un copil, eventual – și n-or să mai fie rentabile nici pentru cei mai tineri, care vor migra liniștiți către țări mai generoase.

Pare simplu, dar nu e. Și nu e din cauză că nici nu există suficient capital disponibil și nici guvernul, care e generator de inflație, nu e de vreun ajutor.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

7 comentarii

  1. Subscriu la ce ai scris mai sus. Ce as putea adăuga e faptul că în UK mâncarea are același preț ca in Ro. Și mă refer la Londra. Meniu la cantină (e subvenționat de firmă) 5,6 lire la prânz, un meniu la McDonald’s 4 lire. Și așa mai departe. Ce mă frapează in RO este că viața e mult mai scumpă ca in vest, iar asta are ca și cauză lipsa concurenței și o piață subdezvoltată. La noi oarecum chiriile și unele servicii sunt mai ieftine, dar raportat și la puterea de cumpărare în final stăm foarte rău.

    PS: PayPal nu merge

  2. Mi-ai luat vorba din gura. Capitalismul lasat liber sa zburde a ajuns catre extrema aia ce produce mai mult rau decat bine. In tarile foste comuniste capitalismul este greu digerabil pentru individul aflat la capatul de jos al scarii sociale, pentru ca a venit peste o populatie comunistoida in mentalitate, obisnuita cu mimarea muncii de frica statului politienesc. La fel cum elevul de liceu, odata scapat de scoala cu bac sau fara bac, nu mai citeste o carte din cauza perceptiei de penintenta a scolii si a educatiei in general, la fel si muncitorul lipsit de calificare va evita munca pe cat posibil. In cazul celor de la sat nu e chiar scump sa te angajezi, exista transport in comun catre orasul din apropiere, o bicicleta vara, dar apare ceva terifiant pentru un individ ce fuge de munca: programul fix, eventual prelungit. Aici e de fapt problema.

    Peste astea vine protectia sociala a statului roman, mita electorala pentru electoratul captiv. Pentru unii obisnuiti sa manance la doua zile, chiar e suficient ajutorul ala social. De fapt, din el beau si fumeaza. E chiar misto sa te scoli zilnic dupa ora 10, adica sa fie weekend permanent. Somnul tine si de foame.

    Asta este lene si nemernicie, iar lenea nu poate fi o scuza pentru nimic. Crezi ca munceste boschetarul dracu’ 15 zile pe luna pentru 50 de lei pe zi? Nu prietene, gaseste cate un satean disperat sa faca o lucrare in timp fix, de la turnarea unei fundatii de grajd la legatul vitei de vie sau zugravitul casei si cere banii pe 3 zile in avans, gen 100 lei ziua, cu 3 mese pe zi si bautura, primeste 100 de lei in prima zi, pleaca cu burta plina de 3 mese si ceva bautura. Un jeg din asta a avut tupeul sa ceara si ceva dulce, un desert acolo, o gogoasa, sa mearga cafeaua mai bine !!! A facut mama gogosi rapid, apoi o mica pauza pe la 3 jumate asa, cu o cafea si gogosi.

    A doua zi apare tarziu, ca a baut la bodega banii deja incasati, iar a treia zi nu mai vine. Caz patit, nu o data, ci de 3 ori, cu diferiti oameni.

    Caz real:
    – Un tembel din asta, mester zugrav bun cand era tanar, ce facuse zugraveala originala a casei alor mei prin anii ’70, a fost angajat de tata sa refaca zugraveala, cu niste mici reparatii exterioare ale tencuielii. A amestecat ingredientele sa faca lavabila la cantitatea necesara intregii case, un butoi mare, a reparat 3 crapaturi in tencuiala, a plecat rapid ca avea o urgenta. A doua zi nu a venit, a venit a treia zi pe la pranz, cu scuze ca nu stiu ce treaba avea acasa, a dat un perete al casei, apoi nu a mai venit. Tata nu a dat de el o saptamana, apoi ne-am apucat si am terminat noi lucrarea cum am putut. Dupa un an a venit timid sa-si ia sculele, pompa vermorel de inalta presiune, bidinelele, mistriile, ce dracu adusese acolo. Luase banii pe jumate de lucrare, 1500 lei din 3000. Lucrarea dura o saptamana cel mult, 3000 de lei pentru o saptamana, dar na, scule, pricepere, chestii. Tata i-a propus sa-si rascumpere sculele in schimbul celor 1500 lei, ca nu facuse nimic. A refuzat, a plecat si a lasat sculele, cu care nu aveam ce face. Tata a imprumutat un flex de la un vecin si a taiat pompa aia in bucati.

    La un moment dat, cand povestea patania unui consatean, afla tata ca Nea Sarpe asta facea in mod regulat chestii din astea. Pompa aia fusese vanduta de cateva ori de pagubiti, de fiecare data reusea sa o rascumpere de la targ, cumva pompa ajungea din nou la el. De data asta nu i-a mai mers. A murit beat in sant dupa vreo cativa ani, nevasta il parasise, copiii plecasera in alte zari, nici macar la inmormantare n-au venit.

  3. E o problemă pe care trebuie s-o rezolve privații. Să înțeleagă că, raportat la prețuri, putere de cumpărare, inflație, nu poți să oferi doar salariul minim la nesfârșit, ca apoi să te plângi că n-ai forță de muncă.

    … dar dacă privații nu vor să facă asta (pur și simplu, că boșii mici și mari vor să aibă prime, să primească bonusuri, să-și cumpere un alt Fierari sau Porsche), cu condiția ca ei să aibă sabia lui Damocles mânuită chiar de guvern deasupra lor? Tu, Alex, nu mai locuiești în țară dar știi și tu problemele ăstea. Le vezi și-n Anglia.

    Sper să nu-mi iau înjurături dar mai țineți minte toată tărăgănarea aia în care corporațiile pleacă dacă guvernul face asta sau ailantă? E de principiu, indiferent cine e la guvernare sau câte locuri a ocupat în Cameră sau în Senat. Și e un joc de cine cedează primul, statul sau privatul.

    Să te aștepți că privații vor lua ei inițiativa asta… pfua, good luck, pentru ei e mai rentabil să angajeze un motivational speaker sau activități team-building în loc să-și plătească angajații să le asigure situația financiară și viitoriilor angajați.
    Nu mai spun de chichițele menționate, ca dependența de telefon sau email sau haine, fiindcă recrutorii scelerați de la firmă sau HR-istele cu jegul sub unchii nu le place că porți teneși sau că n-ai email sau că n-ai telefon.

    Pentru asta e nevoie de stat, tetică… e nevoie de stat ca, culmea, să le reamintească capitaliștilor ce înseamnă capitalism și să nu deraieze. În cazul nostru, fostă țară comunistă, e de un cinism masochist ca tot statul să-ți reamintească că, bă, e bine în capitalism decât era în comunism, dar nu deveni o scârnăvie cu angajații.

    Noi însă, am pierdut demult trenul ăla, ca țară, ca popor…

    • @Rilache: aici e cam cu dus si-ntors. Stii cum ride lumea pe facebook de proaspat absolventi care se duc la interviuri si cer 1.200 euro lunar net si masina de serviciu? Ca o fi, c-o pati, ca mai nu stiu cum? Ca cine-s ei, fara experienta, sa-si permita asa tupeu? Bai, sincer, cam 1.200 euro (pentru Bucuresti, cel putin) e un nivel decent al unui salariu raportat la costul vietii. Ce incerc sa spun e ca in timp ce noi facem misto de ei, ei incep sa inteleaga cam care e nivelul de la care trebuie sa inceapa sa negocieze. Asta pentru ca au intotdeauna optiunea sa plece prin alte parti de Europa. Noi inca nu cunoastem valoarea muncii noastre.

      Asta una. A doua chestie: angajatorii nostri fac constant aceeasi greseala. Anume ca iau un om pe minimul pe economie, iar ala munceste fix de banii pe care-i primeste. Asa ca angajatorul mai angajeaza inca doi oameni, pe aceiasi bani, ca sa aiba trei indivizi care sa faca ce-ar putea face unul singur. OK, nu vorbim de vinzatoare la Mega Image, dar la nivel de white collar, cam asta se intimpla. Ba chiar si la nivel de lucrator comercial la Mega – in loc sa dea cu matura in tot magazinul, da intre doua insule si iese la tigara. Si tot asa.

      O sa revin cu alt text pe tema asta. The kids are OK. Si sint mai competenti si mai motivati ca noi, astia mai batrini. N-am timp acu’ sa scriu, ca-s pe santier.

  4. @Alex
    The kids are ok, da, dar aia care au inteles de mici sensul educatiei, acela de a fi utili lor insisi in primul rand. Care e procentul astora in masa de tineri 18-24 ani? Pai statistica arata ca un sfert (parca), adica juma de milion din categoria asta de varsta, nu fac nimic, nici studii, nici munca. Astia sunt generatia urmatoare de asistati social. Motivatia astora se rezuma la a gasi bani de avion pentru Italea, Spanea, Anglea, ca pe urma se descurca ei. Procentul celor ok, motivati si competenti e mic, iar astia se cara repede spre alte zari, aici ramamanand cei care cer 1200 euro fara sa stie nici macar cum sa gaseasca sediul firmei pe google maps, intreaba la telefon cum sa ajunga si la ce statie de metrou, eventual nu mai apar la interviu daca e departe de metrou.

  5. Dacă ai ști de când îmi trec și mie exact toate acestea prin cap!!
    Locuiesc în București. Patronii dau cam minimul pe economie în cazul multor slujbe. Cine naiba să se înghesuie, cum poți să trăiești cu banii ăștia? Chiar și un tânăr întreținut de părinți. Și muncești destul de mult pentru banii ăștia. Și mai sunt privați care încă îți dau salariul minim ”pe hărtie”, în documente, iar în mână îți mai dau, la negru, câteva sute de lei. Ce naiba să faci când îți va trebui un credit, o pensie?!

  6. Pe mine ma distreaza enorm comparatiile dintre vest si Romania, mai ales cand se alege partea care convine.

    Vedeti voi, eu sunt un capitalist d’asta infierat pe aici, si va spun cum merge de fapt treaba, chiar daca nu va convine.
    – In Bucuresti, nu mai vine nici dracu sub 2500-3000 lei net. Nu e niciodata destul, doar ca atat duce piata, nivel si asa fortat dim pix.
    – Chiar daca dublezi salariul, productivitatea nu se mareste semnificativ, pt ca sunt foarte multe de facut si in general sistemul e dezorganizat, oamenii sunt nepregatiti si blazati.
    – dupa cele 8 ore fix, rup usa, dar in cele 8 ore taie frunza la caini cat cuprinde (telefon, whatsapp, facebook si tigari, multe tigari). Un om care fumeaza, face asta adunat cca o ora/zi. Eu nu mai angajez fumatori.
    – spuneti ca preturile din UK sunt aceleasi cu cele din Romania, dar doar la cantina subventionata. La impinge tava de langa birourile noastre (fara subventie), o masa normala costa 25 lei ~5 lire.
    Angajatii destepti isi aduc masa de acasa, e semnificativ mai ieftin.
    – realist vorbind, problema firmelor din Romania este puterea mica de cumparare, ceea ce duce in final la cifre de afaceri patetice, ce nu permit dezvoltarea sau lupta cu marile companii.

    Problema e alta: patronu are BMW/Mercedes (vinovat), deci rupe de la gura copiilor angajatilor.
    NU gandeste nimeni ca e leasing pe X ani si adesea unele dintre putinele beneficii, cu o rata decenta/luna.

    P.S. Poate voi in UK stiti care e diferenta dintre salariul net si brut, dar in Romania nu o e interesat nimeni de subiect.