Tabloidul politic. Un concept interesant

Am avut, la întîlnirea cu studenţii de la Jurnalism, de la Hyperion, cîteva discuţii interesante, pornind de la dezbaterea pe marginea succesului tabloidelor. Una dintre profesoare, doctor în jurnalism şi profesor oarecum tipic învăţămîntului românesc universitar – mai pe româneşte, iubitoare de exprimări de manual -, spunea că tabloidul promovează, prin publicarea pozelor cu femei goale pe prima pagină, un – nu-mi mai amintesc exact cuvîntul, dar pe-acolo era – comportament subuman. Ceea ce, între noi fie vorba, e fals.

Subumanul din tabloide şi senzaţionalul banal

Găsesc de cuviinţă să precizez că nu e nimic subuman în a te holba la nişte poze cu ţîţe, ba aş spune că e chiar un strop de îndobitocire, căci nu mai permite unui bărbat, de exemplu, să urmeze întregul proces imaginativ pe care oricum îl aplică unei femei arătoase. În fond şi la urma urmei, îl scuteşte de procesul de imaginare a ceea ce e în spatele hainelor şi-l limitează strict la vizualizarea unei mişcări altfel mecanice. Ba, dacă mă gîndesc mai bine, publicarea ţîţelor pe prima pagină este tot atît de subumană precum căderea privirii unui bărbat către partea dorsală a unei femei după care întoarce capul. Aş spune că ţîţa vedetei din deschiderea unui tabloid este mai puţin periculoasă decît decolteul larg, vinovat de un potenţial viol.

O altă profesoară, doamna Tudor, a spus o chestie fabuloasă prin truismul exprimat atît de cald şi atît de empatic. Cuvintele “senzaţie” şi “senzaţional” suferă. Suferă de penibilul în care au fost duse, în ultimii ani, de jurnalişti precum Dan Dianconescu şi de televiziuni sau de publicaţii din aceeaşi categorie. “Senzaţional” ar trebui să fie, nu-i aşa?, ceva care-ţi produce o senzaţie, fie că-ţi ridică părul de pe şira spinării, fie că-ţi umple ochii de lacrimi sau că-ţi tulbură acidul gastric. La noi, senzaţional este inclusiv banalul cumpărării unei maşini pentru care o oarecare vedetă a întins un plastic vînzătorului.

Vedetele de prima pagină ori prime-time

Senzaţionalul banal promovat de tabloide are şi un frate mai urît. Dacă părul pubian este oarecum estetic încadrat de un fotograf bun, nu acelaşi lucru îl putem spune despre cei care ies pe sticlă, în fiecare seară, urlînd şi făcînd spume, nespunînd nimic, nerezolvînd nimic, nevenind cu nici o soluţie şi, colac peste pupăză, provocînd nervi sau depresii publicului. Acesta este senzaţionalul politic, care nu provoacă o senzaţie în sine. Au însă în comun oamenii promovaţi, nişte vedete, în felul lor. Vorbim, aşadar, de o caracteristică pe care cele două tipuri de “vedete” o au în comun: sînt nişte personalităţi, oricît de discutabilă ar fi această calitate.

S-a născut, astfel, conceptul de tabloid politic, neasumat de nimeni, mult mai periculos decît cel tradiţional, cu atît mai mult cu cît se manifestă – în România, cel puţin – la televiziuni, în prime-time (adică tot un soi de prima pagină). O altă trăsătură comună a celor două neamuri pseudojurnalistice este faptul că ambele promovează, per total, acelaşi lucru: scandalul. Diferenţa, ca între fraţi şi surori, este că, pe TV, scandalul este în direct şi provocat mai degrabă de moderatori. Altfel, în ambele cazuri, este întreţinut fără nici o jenă de cei care, în teorie, ar trebui să fie obiectivi şi ar trebui să prezinte, nu să creeze evenimentele ori faptele.

Am putea spune că, în felul acesta, am definit ceea ce se întîmplă pe la televiziunile noastre de ştiri, în infinitele lor pseudodezbateri în care se acuză, nu se întreabă şi celelalte părţi implicate şi, ca să n-o mai lungim, nu se face jurnalism, ci un soi de circ menit să manipuleze publicul plătitor de abonament la cablu.

3 comentarii

  1. Politicianism ? Am putea spune ca nu este exprimare politica (aceasta presupune un limbaj corect, cum unii lideri inca il au)…

    Sa-i zicem cu un TERMEN NOU. Politicanism. Exprimare politicanica. Adecvat acelui limbaj si acelei atitudini voite de scandal – asa cum ajung sa se exprime unii in direct in cadrul unui fost – politic – tabloid TV : Politicanism.

  2. Nu pui poze cu femei goale pe prima pagină, nu pentru că ai ceva cu femeile goale, ci pentru că încerci să limitezi riscul ca altcineva să fie lezat, accesul minorilor (prostii din ăstea). La fel ca şi cu ratingurile pentru filme.

    Nimeni nu vrea să sape în povestea cu pornografia (ştii cum e, nu pot să definesc pornografia, dar o recunosc cînd o văd – între noi fie vorba, tabloidele româneşti se iau la întrecere cu hustler, mai nou).

    Cît despre politicieni, p-ăştia i-am crescut, cu ăştia defilăm. Dacă ei i-au văzut pe cei dinaintea lor şi li s-a părut că-i OK şi că dă rezultate (culeg voturi), de ce să n-o facă.

    Dacă ai observat, la televizor nu apar niciodată greii politicii româneşti, ci mai degrabă trepăduşii, cei care sunt mai degrabă umplutură sau masă de manevră în interiorul partidului. E un fel de joc al seducţiei la televizor, încearcă să fie remarcaţi, dar nu de către telespectatori, ci de posibilii lor patroni (protectori).