tara in care nu se intimpla nimic

Romania este si va ramine destul de multa vreme tara in care nu se intimpla nimic. Cel putin din punctul de vedere al jurnalistilor geniali pe care cu onor in suporta 22 de milioane de romani. De ce am inceput asa? Pentru ca ma uitam in feed reader in ultimele zile si nu-mi venea sa cred ochilor cite prostii se debiteaza. Romania este si va ramine multa o tara in care nu avem nimic de facut, imi inchipui, cita vreme toata ziua se scriu aceleasi materiale, se repeta aceleasi stiri, exista acelasi calendar al evenimentelor aproape zi de zi, respectiv aproape lunar, trimestrial, semestrial, anual.

Patric remarca la un moment dat o chestie foarte interesanta: nu exista sarbatoare la romani la care televiziunile sa nu umple timp de o saptamina jurnalele cu aceleasi stiri cretine. Nu este ceva iesit din comun, as spune eu. La un moment dat, este firesc. In Romania chiar nu se intimpla nimic. Din punct de vedere al jurnalistului de presa scrisa care a trecut multa vreme prin aceleasi tipare, e relativ usor sa iti dai seama ca n-ai nimic despre ce sa scrii. Ajunsesem la un moment dat sa reiau materiale mai vechi, tratate un pic diferit, ce-i drept, pentru ca nu aveam despre ce sa scriu. Scuza pe care as putea sa o gasesc este aceea ca in provincie se intimpla foarte putine lucruri. Acolo chiar nu prea ai despre ce scrie.

Pentru ca nu avem despre ce scrie, se ajunge la brutalizarea evenimentelor si, implicit, a creierelor celor care vor sa fie informati. A fost perioada cu raportul UE, toate fluxurile de stiri gemeau de aceleasi doua vorbe – trei prostii. Pleaca Basescu din tara, mare eveniment, bagam stire. Joaca Steaua, patru zile umplem cite cinci pagini de ziare doar despre asta. Nu vor englezii romani si bulgari la ei, doua saptamini rascolim fiecare chichita, nu iertam nici cel mai mic context al pseudo-evenimentului. A mai fost impuscat un soldat american in Irak, ne apucam sa facem istoria mortilor. Coreea de Nord a facut un test cu bomba atomica, o luna de zile numai despre asta vorbim. S-a dat o lege stupida in Parlament, facem tam-tam cel putin o saptamina.

Personal, tind tot mai mult sa cred ca romanii s-au saturat de aceleasi prostii. Presa din Romania ar trebui sa mai si evolueze. Incep sa ii inteleg pe cei care cumpara Libertatea in detrimentul ziarelor asa-zise serioase. Incep sa cred ca acest heavy-rotation al acelorasi cinci evenimente timp de o saptamina plictiseste. Se discuta despre aceeasi chestie, sint invitati tot mai multi sa-si dea cu parerea, dar nu se spune nimic nou. Redundanta este pusa la loc de cinste. Probabil de aia prind si stirile de la ora cinci. Omul mai vrea sa vada si altceva, nu numai aceleasi noutati vechi tratate in nu stiu cite feluri. Si da, la stirile de la ora cinci se schimba informatiile. Nu m-am uitat prea mult, dar cel putin acolo sint alti morti, nu aceiasi politicieni vii, criminalii au bagat de fiecare data cutitul altfel sau in alt loc, politistii au prins de fiecare data alti infractori. Macar exista o diferentiere clara, desi e acelasi domeniu. Fireste, fac misto de situatie, dar cam asta ar fi adevarul.

Presa romaneasca uita, in ultima perioada, sa evolueze, sa se reinventeze, sa mai aduca si ceva nou. Pe mine ma oboseste tratarea inutila a acelorasi evenimente in nu stiu cite mii de feluri diferite. Batem moneda pe aceleasi porcarii, dar uitam sa ne aducem aminte ca lumea e satula. Romanul mai vrea si altceva, vrea si inedit, vrea si poveste, vrea si oameni de rind in materialele de presa, oameni care se plictisesc privind aceleasi stiri, care se timpesc vazind un singur lucru toata ziua.

Se spune ca romanul se pricepe cel mai bine la fotbal si la politica. Afirmatia asta mi se pare din ce in ce mai valabila in contextul in care fotbalul si politica sint predominante in buletinele de stiri, in ziare, si chiar pe net. Ia, de exemplu, site-urile romanesti de stiri. Aceleasi si aceleasi bucati scrise prost despre aceleasi aberatii intelectuale ale guvernantilor. Chiar nu avem nimic mai bun in tara asta? Chiar nu se intimpla nimic? Daca tot tinem neaparat sa venim cu scandaluri, pentru ca romanul are gust pentru asa ceva, de ce nu se face scandal pe alte teme? Serios, m-am saturat de acelasi Dinu Patriciu, de acelasi Tariceanu, de acelasi Basescu, de aceeasi Mona Musca, de acelasi Stolojan, de acelasi Geoana, de acelasi Nastase, de acelasi Iliescu si de aceiasi indivizi care nu fac nimic, pina la urma.

Presa romaneasca a ajuns sa stea la fundul politicienilor si sa faca din rahat bici. Basescu a avut diaree sau a fost constipat? Tariceanu s-a dus de doua sau de trei ori azi la veceu? Iliescu a tras un singur pîrţ sau mai multe in ultima sedinta din Senat? Vacaroiu a baut cu doua grame mai mult ca ultima oara sau mai putin? Adevarate probleme existentiale. E drept, nu am avut niciodata nici cea mai vaga impresie ca presa romaneasca ar trebui sa aiba rol educativ. Rolul presei nu este sa educe gloata, ci sa prezinta faptele ca atare. Sint foarte multe chestii misto care ar merita promovate, dar nu se intimpla nimic. Daca tot nu avem ce face si scriem tone de hirtie timp de nu stiu cite zile despre acelasi lucru, intr-un sir de sute de articole despre o lege stupida, de ce nu se gaseste nimeni sa ia in fiecare zi cite o lege pe care sa o disece? Romania geme de legi proaste. E doar un exemplu. De ce nu se promoveaza si lucrurile misto? Nu au succes la public? Ba dimpotriva, au, dar cu conditia sa stii sa le tratezi.

Nepracticindu-mi meseria in ultimul an, am inceput sa vad mai bine cum sta treaba din punctul de vedere al omului care e interesat sa fie informat. Al omului care vrea si altceva. Stie careva care e cea mai bine vinduta publicatie? Ei bine, nu, nu e Libertatea, este Formula As. Genul de publicatie utilitara, pentru toate babele care n-au nimic de facut. Este cel mai elocvent exemplu in ceea ce priveste acel altceva pe care il poate vrea romanul.

Probabil asta e si unul dintre motivele pentru care tot mai multi romani incep sa migreze catre online. Se vorbeste tot mai mult despre content (si o sa revin cu un text si despre asta). Content diferit. Se intreaba lumea de ce prind blogurile personale in care se lamenteaza cei mai multi? Pentru ca e mai interesant sa vezi prin ce trece un om de rind decit aceleasi comentarii stupide la adresa celor de care nu se mai satura presa. De ce au succes blogurile care comenteaza evenimente? Pentru ca nu mai e aceeasi parere a aceluiasi editorialist, ci e parerea omului de rind. Care parere s-ar putea sa fie mai pertinenta decit cea a asa-zis-ului specialist.

In Romania nu se intimpla nimic. Nu avem nimic bun, nu exista nimic de promovat. Avem doar aceleasi chestii: Basescu, Tariceanu, Becali, Steaua, Dinamo, Rapid, securisti, saracie. Si cam atit. Nimic in plus, nimic in minus. Si uite-asa o sa vezi oameni seriosi citind Libertatea. Inca ma intreb cind va evolua presa romaneasca. Si nu spre online, ci spre continut. Un continut serios, tratat serios, ingrijit, din care sa retii ceva. Mi se pare mie sau noi chiar nu stim sa tratam un subiect? Eu, unul, cind vad vreo campanie de presa de genul celor de la noi, ma plictisesc de eveniment in doua zile. Intr-o saptamina deja mi-e greata. Oare sefii din presa romaneasca nu au inteles inca nimic din toata povestea cu audientele? De ce nu face niciunul un sondaj, sa afle ce vrea romanul sa vada la stiri? Din comoditate? Din cauza de las-o, bai, ca merge-asa? Sau din cauza ca virgula jurnalistii romani nu au nici un chef sa schimbe ceva pentru ca le lipeste imaginatia? Eu, personal, m-am saturat. Cum ziceam deunazi, imi vine sa ma las de orice tangenta cu jurnalismul. Si totusi, nu ma lasa inima… Inca.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.