Televizor cu Android sau nu?

Am mai scris și anul trecut, tot dau din colț în colț cu nevoia mea de a avea un televizor. Taman ce-am vizionat un apartament de închiriat la mine, la țară, într-un bloc nou, și tot uitându-mă după doza de net, agentul imobiliar îmi spune că e mai mult ca sigur că televiziunea prin cablu e gratuită în respectivul bloc.

N-o s-o dau pe aia cu “uite și la civilizații ăștia de engleji”, că nu e cazul, nu la câtă birocrație am întâlnit la ei – spoiler, mai multă ca în România -, dar unul dintre sfaturile pe care mi le-a dat un prieten, coleg de șantier cu mine, apropo de pronunția mea în engleză (mama lor de accente pe silabe, că nu-s la fel ca-n seriale, nu pe insulă), a fost să las un post de știri să meargă-n neștire.

Colegu’ se uită și el după un televizor, că n-avea sens să-și aducă 4K HDR-ul din România, că îl costa mai mult transportul până-n Anglia, dar eu revin periodic la dilema “să-mi cumpăr sau să nu-mi cumpăr?” Se justifică să dau banii pe el doar pentru Netflix sau nu? Și ce anume îmi doresc? Să fie 4K? Să aibă HDR? Să arunc cu banii sau nu?

Mă uitam pe eMAG (oi fi eu în Anglia, da’ 95% din timp intru pe site-uri românești), dacă dai o căutare după “televizor Android“, găsești cu prețuri care încep de la 750 lei. Și de la nevoia de bază, aia de a te uita la Antena 3 (glumesc) și până la a adăuga tot soiul de opțiuni pentru a te bucura de ecranul în care pompezi tot mai mulți bani, e doar un pas, nu?

În altă ordine de idei, că tot vorbim de smart TV, am tot dat din colț în colț încercând să compar sistemele de operare între ele și am ajuns la concluzia că n-are sens. Cum-necum, dacă vrei calitate a imeginii, cam tot ce înseamnă producător de display-uri pentru un televizor inteligent (ahem!), merge pe Android.

Și revin: pentru nevoile mele, anume de Netflix – și dacă mai e și cablul gratis (până la urmă, e pomană, nu?, deci zicem bogdaproste!), de ce nu? E drept și că, după ultima experiență cu Android (pe telefon, ce-i drept), mi-am schimbat un pic impresia despre sistemul de operare. Șoc și groază, n-o să-ți vină să crezi, a evoluat (dar despre asta, într-un articol separat).

E drept, ar fi cam greu să comand în Anglia un televizor care să-mi fie livrat tocmai din România, dar nu asta era ideea, ci, în esență, că încă nu-mi vine să cred cât de mult s-au ieftinit televizoarele cu Android. Serios, 750 lei? Iacătă că da. Vorba aia, sky budget is the limit!

Articol scris la invitația eMAG.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

10 comentarii

  1. Decât Chromecast 😉

  2. Decât Chromecast sau Rolu. Sau mediabox cu android.

  3. Nu merita smart TV. Am 2 Samsung smart, unul din 2011, altul 2016. Pe primul, luat cu o caruta de bani, youtube nu mai ruleaza, 3d gallery asemenea, iar cei de la samsung il considera prea vechi pt update de firmware. Ma astept sa fie la fel si cu cel de-al doilea. Mi-am luat un NAS QNAP 253A cu HDMI si, pe langa functia de backup pt toate terminalele conectate in retea sau internet din casa, am si o statie ubuntu conectata la TV si un centru multimedia cu o gramada de alte aplicatii in retea. Urmatorul TV va fi un 4K no smart. Decat sa investesc in smart mai bine o diagonala mai mare.

  4. Boss, daca tot te-ai mutat in UK ce rost mai are sa iti bati capul cu advertoriale de la emag? Se mai merita maruntisul luat de la ei?

  5. @ciment: nu vad unde e problema. De citit, ma citesc romanii, nu englejii. Si cita vreme mai sint in stare/mai am timp sa scriu, presupun ca nu e dracul chiar asa de negru. Oricum, de cotizat, n-ar cotiza nimeni de buna voie ca sa am o motivatie suplimentara sa scriu sau sa traiesc din scris.

  6. Nu o lua in nume de rau. Mi s-a parut asa ciudat, adica cu siguranta faci vreo 3000 £ lejer acolo, om cu studii si experienta in presa nici nu ma indoiesc sa nu faci success prin UK.. de aia ma intrebam la ce ti mai trebuie 200 de euro de la astia pt un advertorial. Serios nu vreau sa par neam prost scuze daca a deranjeaza cumva comentariul.

  7. @ciment: fondul de pensii 😛 Gluma deoparte, nu e vorba de bani decît, cel mult, în măsura în care pot să zic că, la un moment dat, cînd o fi, mă întorc. Dar dincolo de asta, eMag e un client care s-a tot întors. eMag și Telekom sînt cei mai “recurring clients”, dacă-mi permiți barbarismul. Dincolo de asta, eu iau campanii în funcție de client – și implicit de credibilitatea lui – și de subiectul pe care-l dorește promovat. Dacă rezonez cu subiectul, bine, dacă nu, nu. Nu iau orice campanie îmi pică în mail. Tre’ să cred în subiect/produs ca să îl promovez.

  8. Am inteles! Mult succes si la cat mai multe campanii!!

  9. Dumb TV cu diagonală mare și multe porturi HDMI, clar. Am constatat pe propria piele cum un telefon “ieftin, da’ de firmă”, cumpărat nou în primăvara lui 2014 era deja uzat moral la finalul lui 2015. Acum, în 2018, nici nu-i mai pot adăuga un cont nou de hotmail (contul vechi încă se sincronizează). Păi un TV ar trebui să aibă durată de viață 10 ani, nu 2…