Viitorul publishingului românesc: finanţări, rechini şi peştişori

Costin şi cu Alex au produs un ebook, “Tendinţe în publishingul online 2014,” un set de interviuri cu oameni din zona de media online. Toate răspunsurile se învîrt în jurul unei singure idei: “Noi din ce mama nabii o să trăim?”

journalism

Nu glumesc. Aproape toate răspunsurile oamenilor de media se concentrează în jurul monetizării. Iar ideea generală este aceea că nu mai merge cu publicitatea, ci trebuie găsite modele alternative. Exemple: evenimente şi servicii conexe (adică anunţuri, ecommerce etc.)

Cristi Pantazi, redactor-şef Hotnews, cred că a enunţat cel mai scurt şi cel mai bine problemele pe care le-ar putea avea o publicaţie nou-lansată: are nevoie de finanţare pe minimum trei ani şi de investiţii constante. N-ai bani, nu faci. Simplu.

Calitate versus cantitate

Mă distrează că toată lumea vorbeşte despre calitate. Cantitatea e OK pînă cînd apare “the next best thing,” adică viitorul “click aici.” Problema calităţii e că-i scumpă. Vrei calitate? Bagi bani. Nu vrei calitate, utilizatorul primeşte exact ce are azi. Ţîţe, “n-o să-ţi vină să crezi” etc.

Repet ce-a zis Cristi: “finanţare pe minimum trei ani.” Cît te costă un produs de calitate? Mult. Putem estima? Ar fi mai bine să n-o facem. De ce? În primul rînd, apare întrebarea: de cîţi oameni ai nevoie ca să produci calitate? Doi? Trei? Zece? Douăzeci? Cu cît îi plăteşti? Ce alte cheltuieli implică producţia de calitate? Cîte articole vrei să publici în fiecare zi?

Vrei calitate? Ai nevoie, în primul rînd, să dai nişte lefuri decente angajaţilor. Vrei să-i motivezi? Un net de o mie de euro ar fi decent. Cîţi oameni ai? Zece? Înseamnă 18.000 de euro lunar doar salariile, considerînd toţi banii pe cartea de muncă. Cîţi dintre ei fac teren şi ce cheltuieli implică asta? Ca s-o dau pe englezisme, adaugă un contingency budget de cel puţin 5.000 de euro lunar.

Vrei reportaje, anchete, investigaţii? Socoteşte benzină, cazare, mîncare pentru oamenii care fac teren. Vrei data-journalism? Socoteşte investiţiile în programare, algoritmi, design etc. Vrei doar colaboratori? Cu cît îi plăteşti pe material? O să-ţi facă cineva un reportaj documentat, în ţară, pe mai puţin de 200 de euro plus cheltuieli? Îţi permiţi să-l plăteşti cu atît? Care e bugetul necesar într-un an? Nu cumva bate lejer 300.000 de euro?

Avem exemple de succes

Îmi plac extraordinar exemplele. Nu le-am regăsit pe toate cele de mai jos, dar le listez pentru că le-am mai auzit în ultima perioadă şi mi se par demne de disecat:

  • Decît o Revistă – produs superb, revistă bine desenată şi bine scrisă, care abia-şi acoperă cheltuielile de tipar şi lefurile a trei-patru oameni care mai au şi alte joburi pe lîngă. Revistă bazată pe voluntariat, pentru că merită să ai în portofoliul de publicaţii româneşti un material publicat acolo, pentru că e quality
  • All Hollow Magazine – o revistă românească de fashion, în limba engleză, bazată pe voluntariat (de data asta, voluntariat pentru fotografi.) Fotografii îşi trimit lucrările, iar echipa selectează şi publică cele mai bune fotografii
  • Vox.com – nominalizat de Cristi Lupşa într-un răspuns, produs lansat de Vox Media din SUA, care deţine deja două publicaţii online profitabile, SBNation (sport) şi The Verge (tehnologie). Ce n-a spus Cristi e că Vox e condus de Ezra Klein, fost editorialist la Washington Post şi cel ce obişnuia să scrie pe Wonkblog, un blog politic al WP, aproape la fel de cunoscut ca Jay Leno. Ah, şi că din echipă mai face parte şi Matthew Yglesias, fost editor al Slate şi The Atlantic, la rîndul lui foarte cunoscut. De ce scriu atîta despre Vox? Pentru că lansarea platformei a fost o mare ştire prin media americană, site-ul generînd foarte mult trafic chiar înainte de lansare. Lansare care a avut drept “launch partner” compania General Electric. Sînt curios ce companie ar plăti ca să devină partener de lansare pentru un site fondat de cîţiva dintre jurnaliştii români
  • FiveThirtyEight (538) – nominalizat tot de Cristi Lupşa, e un site de data journalism fondat de Nate Silver, un foarte cunoscut statistician şi fost corespondent special ABC News, ce obişnuia să facă predicţii, altminteri foarte corecte, pe baseball şi pe politică. 538 este un blog (site ar fi mai potrivit) sub umbrela ESPN
  • Trezecizero.ro – site supernişat, despre tenis, cu o medie de 2.000 de unici pe zi, care, dacă-mi amintesc bine, a fost lansat cu sprijinul BCR, bancă ce, la vremea respectivă, era sponsorul principal al Open-ului de la Bucureşti (acum e BRD, parcă). Un produs excelent pe nişa lui, dar sînt curios cam cîţi bani face, căci nu am văzut, în ultimii doi ani – de cînd a fost lansat – cine ştie ce reclamă
  • FirstLookMedia – nominalizat tot de Cristi Lupşa, este în primul rînd un ONG, apoi o umbrelă pentru publishing de calitate, fondat şi finanţat de Pierre Omidyar, fondator eBay şi miliardar încă din 1998, cînd s-a listat site-ul de anunţuri pe bursă. Sub umbrela FirstLook este publicat The Intercept, un site păstorit de Glenn Greenwald şi Laura Poitras, de care-aţi auzit odată cu scandalul interceptărilor NSA, şi care, în mare, asta publică

Cine îţi asigură finanţarea şi investiţiile?

Aş mai putea adăuga, însă aş face-o degeaba. Am dat atît exemple româneşti, cît şi exemple străine, ca să înţeleagă toată lumea cum funcţionează investiţiile în media românească. Afară, e simplu: mult PR, autori cunoscuţi, concept editorial bun, trafic mare datorită acestui PR şi a unei foarte bune strategii cross-media, finanţare de la un grup media sau direct de la companii care vor expunere mare şi, de ce nu?, din donaţii foarte generoase.

În 2012, aveam o idee foarte interesantă de site, cu potenţial foarte mare. Am făcut strategie, aveam acorduri de principiu de la oameni care voiau să scrie, am trimis prezentări pentru parteneri de lansare, pentru o perioadă de şase luni, pe bani foarte puţini.

Răspunsul? “Începe-l şi vorbim după două-trei luni, să vedem cum se mişcă.” Răspuns similar de la toate companiile mari la care am încercat. Adică “să vedem dacă ne convine conţinutul, dacă ne place cum creşte traficul, dar nu-ţi garantăm nimic.” Evident, cu amendamentul că “stăm destul de prost cu bugetele şi nu putem să-ţi promitem nimic.

Rechini şi peştişori

Raportul dintre calitatea ideii şi a conţinutului şi şansele de a primi finanţare este invers proporţional. Cu cît mai bun, cu atît mai puţine. Toată lumea se plînge că n-are bugete, indiferent dacă e companie mare sau nu. Toată lumea se plînge de încasări, indiferent dacă e publicaţie mare sau nu.

Dacă există şanse de lansare a unei noi publicaţii, atunci acestea aparţin grupurilor media, care au deja o forţă de vînzări şi au deja surse de venituri. Aş putea să-i iau eu (sau orice alt independent) pe oricîţi Alex Dima de la ProTV, n-aş avea aceeaşi forţă de negociere, iar răspunsul ar fi acelaşi. Serios, acum: în ciuda materialelor quality, documentate, cîţi bani aţi văzut că s-au dus către Casa Jurnalistului?

În acelaşi context, revenind la exemplul din prima parte a articolului, ce trafic îţi generează site-ul tău quality? De cîte share-uri ai nevoie, în condiţiile în care ai zece jurnalişti care documentează, iar tu publici maximum zece materiale excelente pe zi (ceea ce e absurd, dar să zicem…), pentru a atinge minimum 50.000 de unici pe zi, un prag decent pentru a putea vinde? Asta considerînd că te poţi vinde scump, că doar eşti quality. Şi ce-ţi garantează că publicul chiar o să fie interesat de materialele tale?

De ce credeţi că site-urile lansate în ultima vreme aparţin unor grupuri media, sînt făcute cu ştiri scrise pe genunchi (adică ţîţe, materiale lacrimogene, galerii de fotografii etc.) de oameni plătiţi foarte prost?

Focus pe mobile (aplicaţii, UX etc.)

Partea cu focusul pe mobile mi se pare şi mai interesantă, în condiţiile în care se pune întrebarea: trecem sau nu pe aplicaţii? În primul rînd, ce-ţi oferă o aplicaţie şi nu-ţi oferă un site de mobil? De ce vorbim de aplicaţii, dacă încă există site-uri de ştiri fără redirectări corecte? Dai click pe un link şi ţi se deschide prima pagină a versiunii de mobil.

Ce îţi oferă altceva în afară de push notifications? Cît poate utilizatorul să rabde notificările, în condiţiile în care doar Hotnews.ro – şi ăsta e cazul cel mai fericit – publică, în medie, vreo 70 de ştiri pe zi? Ca să nu mai zic de evz.ro – dacă eşti abonat la RSS şi iei în calcul şi cross-ul cu Capital, Libertatea, Agrointel, Doctorulzilei, evzmonden -, care publică suta de ştiri în fiecare oră. Rămîi fără baterie în jumătate de oră.

Ce poţi face altceva în afară de ce încearcă Medium, cu o aplicaţie care optimizează modul de a citi, dar care încă n-a introdus ideea de grafice complexe, ci se axează doar pe text şi imagine? Ce altceva îţi oferă o aplicaţie, în condiţiile în care ultima versiune de Safari de Mac (cel mai probabil, şi-n Safari din viitorul iOS 8) permite implementarea unui sistem de notificări pe orice site? Adică o idee ce va fi copiată şi transformată şi de competiţie, atît în browserul de PC, cît şi în cel de mobil.

S-ar putea să mă înşel, dar nu prea cred că ai motive să creezi o aplicaţie dacă nu oferi altceva decît conţinut de calitate “obişnuit.” Altfel, grafice interactive cred că pot fi create şi pentru versiunile de mobil ale site-urilor. Evident, după ce vom vedea grafice interactive şi în media românească (aici, trebuie să recunosc, a avut Hotnews cîteva exemple şi au mai fost vreo două proiecte – DasCloud cu unul, RiseProject cu altul, însă din nici unul dintre ultimele două n-am înţeles nimic. Pentru mine, au fost complet inutile şi suficient de greu de folosit cît să renunţ la a le mai încerca.)

Distribuitor de credibilitate?

Robert Zănescu, Director Marketing & Comunicare Bancpost, vede – în ebook-ul citat – media transformată în “distribuitori de credibilitate,” adică trecem la conceptul de “curated content.” Alţii scriu, noi preluăm. Adică agregare, dar cu factor de selecţie uman. Şi atunci, la ce mai plătim echipa? Şi pe cei pe care-i preiei cine-i plăteşte? Cu ce ajută pe autor că Hotnews.ro, de exemplu, pune link la un articol de pe blogul lui, dacă el n-are campanii care să-i aducă banii ce-i permit să se autosusţină şi, în acelaşi timp, să producă acel conţinut de calitate?

Pe principiul ăsta, nu va exista niciodată o presă de calitate. Da, evident, îi creşte cota, dar cîtă vreme Bancpost are aceeaşi filozofie de investiţii în reclamă ca majoritatea brandurilor (adică răspunsul standard: “ne pare rău, nu avem bugete” – şi, apropo, nu era un reproş la adresa Bancpost, doar s-a nimerit în context; vorbesc exclusiv din experienţa atît de “vînzare” de proiecte şi idei, cît şi din cea de om care a lucrat în agenţie şi a văzut cum reacţionează clientul), ce calitate mai promovăm? Cît timp vom prelua doar opinii? Cît timp aceşti autori vor continua să scrie constant pe gratis? Cît de mult pot ei să scrie, considerînd că au şi alte joburi, încît să preiei calitate în fiecare zi?

În acelaşi timp, vorbim de conţinut produs de branduri. Conţinut la fel de comercial ca brandul în sine. Adică bani investiţi în reclamă pe propriile canale (bloguri de companie, microsite-uri, platforme sociale etc.) Cine rămîne, totuşi, să susţină media? Serviciile conexe? Ce magazin online al Hotnews (asta e, n-am ce face, azi e ciuca exemplelor) poate concura cu emag.ro, astfel încît să facă profit suficient ca să susţină businessul de presă?

Departe de mine gîndul că un conţinut produs de o companie nu e o idee bună. Însă conţinutul acela va fi mai degrabă tematic. Grolsch a lansat, acum nişte ani, experimentalist.ro, o platformă pentru hipsterime. Bancpost ar putea lansa una de educaţie financiară. Bun, dar ştirile bancare şi financiare unde vor fi publicate? Cum poţi să scrii ceva despre BNR sau despre alte bănci, cîtă vreme ar putea apărea un conflict de interese? Şi cît de mult poţi să scrii despre economisire, astfel încît să nu repeţi aceeaşi informaţie?

În concluzie,

în primul rînd, aş aprecia să nu se reţină din acest articol numele brandurilor (precizare necesară, cîtă vreme lumea tinde să creadă că dacă ai criticat o idee sau o declaraţie, sigur ai ceva de împărţit cu brandul respectiv; nu, doar s-a nimerit în context şi s-a nimerit să nu fiu de acord; ştiu, tonul meu pare mai agresiv, dar nu e, doar pare.)

În al doilea rînd, da, internetul a schimbat paradigma. Dar oamenii au nevoie de ştiri, iar ştirile sînt aduse în primul rînd de oameni care ştiu să le scrie. Adică de jurnalişti. Care trebuie să trăiască din ceva. Cine va aduce ştirile de la Guvern, dacă site-urile s-ar transforma în curatori de informaţie? Ce ar mai avea de comentat bloggerii, dacă n-ar exista ştirile respective?

Şi nu în ultimul rînd, revenind la exemplul din prima parte: ce ar fi de preferat pentru cititori şi, mai ales, pentru advertiseri? Un blog pe care e publicat, săptămînal, un material quality (din cauză că, zău, nu există chiar atît de multă inspiraţie şi oricum îţi cere foarte multă muncă) ce aduce, în următoarele şapte zile, între 1.000 şi 5.000 de cititori sau un blog cu un trafic săptămînal de 14.000 de unici (2.000 zilnic), dar care publică mai mult volum?

Pentru că problema calităţii e fix asta: mănîncă foarte mult timp şi costă destul de mult. Şi pentru că tot am citit ebook-ul şi toată lumea spune că ar miza pe quality, hai să ne mai întrebăm o dată, luînd exemplul ăsta banal, cu maximum 5.000 versus 14.000 de cititori, ce ar prefera advertiserul? Şi hai să nu ne mai ascundem după deget: de aia banii se duc la “click aici” şi “n-o să-ţi vină să crezi.”

Care e soluţia, deci?

(Foto: FXQuadro, Shutterstock)

9 comentarii

  1. vezi că All Hollow nu e revistă de fotografie ):-
    în rest felicitări pentru material.

  2. Vezi ca si http://www.lapunkt.ro si http://www.catchy.ro sunt publicatii online de calitate :).

  3. Care e solutia inca nu stie nimeni, nici macar in US, unde se experimenteaza mult mai mult decat in Romania.

    Ce devine tot mai clar e ca modelul bazat pe trafic/advertising nu e solutia, din cauza ca Google si Facebook sunt servicii de publicitate mult mai eficiente decat presa online. Asta e modelul pe care presa din Romania a pariat in masa si a pariat gresit.

    De aici si “pivotarea” catre calitate/paywall, care testeaza tocmai axioma pe care ai mentionat-o: “oamenii au nevoie de stiri”. Dar nimeni nu stie daca asta e o premiza valida. Daca au cu adevarat nevoie atunci o sa plateasca pentru ele. Dar studiile arata ca lumea mai degraba plateste pentru entertainment decat pentru jurnalism.

    Nu vreau sa fiu carcotas, sunt abonat la DoR, dar exemplele de succes sunt doar experimente, inclusiv proiectele mari din US. Un model de business pt jurnalismul de calitate care sa plateasca salarii si sa aduca profit nu exista deocamdata.

  4. Modelul de business pentru stiri pentru comunitatea de afaceri (economice, politica, analiza): Thomson Reuters sau Bloomberg.
    Modelul de business pentru stiri pe zona de entertainment, fashion, etc: advertising prin Glossy-uri sau zona multimedia (site+video+audio+orice altceva)
    Modelul de supravietuire pentru site-urile generaliste de stiri (toate marile site-uri de stiri in Romania): dieta ipocalorica urmata de moartea prin inanitie

  5. @Alex: o nuantare plecand de la citatul meu din e-Book-ul cu pricina: “Multe branduri media au inteles ca viitorul lor depinde de transformarea din “creatori de continut” in “custode de infomatie”, si anume sa adune, sa sorteze, sa clasifice si sa distribuie informatii. Ele actioneaza acum ca un “distribuitor de credibilitate” –brandul media este un garant al materialelor distribuite, iar garantia este data de experienta si abilitatile echipei editoriale”.
    Cred ca ar fi fost nevoie in text de o dezvoltare a acestei sectiuni, si anume: a fi un “distribuitor de credibilitate” inseamna, parerea mea!, un cumul de “credibilitate” si de “continut”. Nu mai este nevoie de creare de continut perisabil (asta fac agregatoarele, uman sau automatizat), este nevoie de continut cu “shelf-life” >, sau cel putin = cu o saptamana.
    Aici, credibilitatea echipei editoriale joaca un rol dual: ea furnizeaza nu numai credibilitate in alegerea continutului distribuit, dar, in cea mai mare masura, furnizeaza credibilitate prin numele jurnalistilor care product continut cu “shelf-life” mai mare de o zi. e nevoie de nume care sa produca si sa semneze. Brandul Media este o suma de branduri de jurnalisti, pana la urma, ei sunt ingredientele care dau greutate produsului si mai apoi construiesc Brandul Media. De asta eu, consumator de media, citestc “subiectiv” sau “Decat o Revista”, sau “Casa Jurnalistului”, etc.
    Da, e nevoie de publicitate, e singurul mod prin care se garanteaza o presa de calitate si mai ales, independenta. Si noi, cei care propunem bugete de publicitate si obtinem (sau, uneori, nu) aprobari, avem aceleasi dileme ca cei din media: cum ajung la cat mai multa lume, in cel mai bun moment, cu un mesaj plasat intr-un context relevant. Insa, asta e o discutie ce trebuie dezvoltata separat. IAA, de exemplu, incearca sa deschida o conversatie pe aceasta tema si cred ca e momentul sa discutam cu cartile (continutul si bugetul) pe masa.

  6. Referitor la aplicatii, ca a mai aparut partial discutia asta anterior – nu au sens aplicatii de mobil, asha cum nu aveau sens nici siteurile de web cind existau reviste sau cataloage :-) Poti sa faci browsing eficient pe un site mobil cu un telefon cu un ecran mediu si mai sus, cu rezolutie rezonabila si cu un browser puternic. Dar pentru multe handset-uri sa faci browsing pe un site inseamna sa astepti nu numai sa se descarce, dar sa si sa faca rendering la pagina HTML care in general folosesc JavaScript pentru diverse efecte, sint efecte vizuale care fie nu poti sa le faci sau ar consuma o gramada de timp si resurse sa le faci in HTML si sa si functioneze pe toate browserele, dai back sa te intorci si astepti iara sa se incarce… – eh toate astea se fac si mai rapid si mai eficient intr-o aplicatie nativa (ai libraries pentru caching eficient, pentru verificari in background, widget-uri, lock screenuri etc, nu te pune nimeni sa faci aplicatii care sa te bipaiei ca a mai aparut o stire), in final dind utilizatorilui un UX (user experience) mai placut si mai eficient, ceea ce-l va face sa se simta mai atashat de brand-ul respectiv. Pentru firma, nu numai ca vei putea avea un utilizator mai multumit care o sa revina dar poate sa fie si o sursa de venit, si nu trebuie sa o faci doar cu banere idioate – ai interstitiale, video ad-uri – uite un exemplu inteligent, Flipboard, intre paginile de articole cind faci unfold la citeva pagini ai o reclama full screen. Eh, e atit de bine facuta, atit de integrata iar reclama e de calitate, ca practic ca cititor nu te enervezi ci zici “ah ia-uite, despre ce e reclama asta?”. Nu in ultimul rind, asha cum toti romanii se pricep la fotbal se pricep si la programare, pentru un brand sa nu aiba o aplicatie pe care tu ai putea sa o scrii intr-un weekend (ha!) arata ca brandul respectiv nu e serios si “ne ignora” – asha ca si tu ca utilizator ii filosesti ca atare, pina apare altceva mai bun.

  7. Sunt total de acord cu modul in care ai pus problema referitor la crearea si costurile asociate continutului de calitate. Mi-a facut placere sa citesc ebookul dar mi s-au parut cam false ideile conform carora publisherii vor miza pe calitate. Nu ii condamn in niciun fel, dar personal am renuntat de mai multa vreme sa mai consum continutul asa zisilor playeri importanti.

    Am ajuns sa citesc in mare parte continul creat de siteuri din alte tari si sunt foarte multumit de calitatea pe care o primesc. Culmea, ei nu vorbesc despre calitate, desi doar asta livreaza, cel putin cei pe care ii urmaresc eu.

    Revenind la Romania, in ceea ce priveste continutul de calitate, eu cred ca este foarte mult loc de dezvoltare dar mai degraba in zona blogurilor si a proiectelor de nisa care sa atraga voluntari, pasionati, tineri care sa acumuleze ceva experienta, etc. Publisherii mari vor ramane in continuare cu cantitatea si nici nu vad de ce ar risca sa piarda trafic in conditiile in care ar cauta surse noi de venit, poate afilieri sau ceva ecommerce.