The Last Dance (Netflix) – câteva note

The Last Dance pe Netflix – documentarul despre unicul zeu al baschetului, the one and only Michael Jordan. Echipa din sezonul ‘95-‘96 a lui Bulls, cu Jordan, Scottie Pippen și Dennis Rodman e perfecțiunea.

E singura echipă din NBA de la care știu trei jucători. Evident c-am auzit de Shaq, de LeBron sau de Kobe, dar în afară de primul, din perioada lui de glorie, la Lakers – că na, e urmașul neîncoronat al lui Jordan -, habar n-am pentru cine au jucat ceilalți.

Bulls la mijlocul anilor ‘90 au fost un cult, numele lor au făcut înconjurul planetei. Pînă și în România ajunseseră jachetele alea de iarnă, dublate de veste. Dacă aveai una cu 79ers sau Lakers erai fraier, Bulls era totul. Eu cred că am avut un fes cu Bulls, că de-atîta au avut ai mei bani în anii sărăciei.

Bulls e motivul pentru care am urît handbalul în liceu. La fotbal oricum nu mă pricepeam. Dar mingea aia portocalie… ce n-aș fi dat să avem coșuri de baschet în curtea școlii.

Am jucat baschet în liceu, dar am fost cam la fel de varză ca la fotbal, oricum nu m-am omorît niciodată după activități tribale precum sporturile de echipă. Dar Bulls cu Jordan, Pippen și Rodman? Nothing can beat that.

***

Dincolo de poveste, The Last Dance are și niște lecții de marketing sănătoase. Iată una cu influenceri. În ‘84, Falk, agentul lui Michael Jordan, îi caută contracte de endorsement. Jordan voia… adidas, dar adidas aveau probleme serioase la momentul ăla.

Brandul care sponsoriza NBA era… Converse, ca să vedeți ironia (că a fost, ulterior, cumpărat de Nike). Jucătorii de top, alde Magic, luau 100.000 dolari de la Converse. Falk a tras de Jordan – convins, pînă la urmă, de maică-sa – să viziteze fabrica Nike, care tocmai inventase și brănduise tehnologia Air.

Falk i-a negociat 250.000 dolari. E mișto o reacție care reproduce șocul, în episodul cinci, pe Netflix: “250 pentru un puști care n-a arătat încă nimic?” Nike sperau să vîndă Air Jordans în valoare de trei milioane de dolari pînă la sfîrșitul sezonului. Au vîndut, țineți-vă bine, așezați-vă, trageți alcoolul aproape… de 125 milioane!

Și bonus, la olimpiada din ‘92, la premiere, a pus pe el steagul Americii ca să nu se vadă logoul Reebok, care sponsoriza echipa. Loialitate față de partenerul Nike.

***

The Last Dance, episodul 7. 1993, Jordan se retrage din baschet, deja e strigat aproape exclusiv “Air”, e momentul în care brandul Air îi aparține lui, nu lu’ Nike. Se apucă de baseball și ajunge la Chicago White Sox.

Nici acum nu știu ce înseamnă “Sox” sau de la ce vine (nu cred, totuși, că de la șosete, deși NY Red Sox le au ca logo), dar încă eram în generală, ‘94-95, cînd talciocul s-a umplut de șepci și tricouri pe care scria Sox cu fontul celor de la Chicago sau NY cu fontul din logo-ul celor de la Yankees.

Și, uite-așa, grație lui Jordan, au ajuns în România brandurile din baseball-ul american pe vremea cînd noi nici măcar nu auzisem de MBL sau ce însemna acel Y din mijlocul N-ului sau chiar baseball-ul. Dar arăta mișto – e un logo nemuritor, cred că-mi comand o șapcă Yankees.

PS: Fac des curat pe contul de facebook (adică șterg postările după o vreme), dar unele idei merită păstrate, așa că le mut pe blog. Astea de mai sus sunt trei postări într-un singur articol pe blog. Publicate inițial, în ordine, la datele de 3 mai 2020, 4 mai 2020, 11 mai 2020.

2 comentarii

  1. “The Last Dance pe Netflix – documentarul despre unicul zeu al baschetului” – vezi ca ai scris gresit LeBron James :D