Tranziţia de la comunism la criza economică mondială

Şomaj masiv, leu costeliv, iar bani de la FMI, disperare socială… Criza economică parcă ne-a returnat anilor ’90. Bucla de prosperitate şi-a închis traiectoria mai rapid decât ar fi previzionat cele mai sceptice spirite. Febra consumistă şi investiţională s-a topit ca un vis magic. România parcă a trăit, în ultimii ani, într-un clip publicitar.

Ajunsesem să experimentăm “mai binele” într-o cultură setată să valorizeze mai puţin răul. Criza ne-a expulzat din arealul pozitivităţii. Pe undeva, ar fi consolator să ne întoarcem în anii ’90. Istoria însă nu-i lipsită de imaginaţie ca să se repete întocmai. Atunci trăiam în altă poveste istorică. Ieşiţi din demonizatul comunism, aspiram la normalitate în toate chipurile ei. Eram ca nişte bolnavi care răbdam cu speranţa vindecării. Occidentul era partea sănătoasă a lumii. Vestul era furnizorul tratamentului la finalul căruia învingeam maladia celor cincizeci de ani.

Aveam o foaie de parcurs, aveam un traseu, repere, indicatoare, obiective. Ne plasam, într-un cuvânt, în tranziţie. Potrivit logicii tranziţiei, am pornit de la o stare inferioară spre o stare superioară, cu condiţia să respectăm paşii prescrişi de organismele europene şi atlantice. Până de curând, am urmat un trend ascendent. Nu numai economic. Am fost ascensionali şi ca stare de spirit colectivă. Cred că ultimii 3-4 ani au fost un fel de extază a tranziţiei, un fel de beatitudine care a împlinit 15 ani de tranziţie, dar care, în acelaşi timp, are şi un caracter crepuscular.

A venit criza cu suflul ei rece şi straniu şi ne-a aruncat în altă poveste istorică, mult mai cumplită decât tranziţia. Atunci aveam configuraţia unui liman, acum nu mai găsim nici un liman. Atunci (în anii ’90), speram în luminiţa de la capătul tunelului. Acum, la capătul tunelului se poate deschide un alt tunel, ne aflăm într-un labirint de tuneluri. Timpul şi-a pierdut liniaritatea şi dimensiunea naţională.

Cine mai are acum puterea să făurească o poveste naţională integratoare? Criza fărâmiţează, fracturează societatea, lumea… Nu mai e ca în tranziţie, când sacrificiul avea un sens. Atunci, celor sacrificaţi li se ofereau argumentele speranţei. Era încă valabilă o logică a salvării prin suferinţa unora.

Mi-l amintesc pe acel ministru ţărănist care, din adâncul unei gândiri tribale, susţinea că mai bine pier o mie de oameni ca să fie salvată o naţiune. Măcar atunci exista o reţetă a salvării. Acum, orice soluţie e experiment pur. Etatizarea, banii trezoreriilor naţionale, şomajul, propaganda pentru consumul intern, orice aplicat pentru ieşirea din criză este mai degrabă un paliativ decât o soluţie sigură.

Generalizată, criza ne-a lipsit şi de o topografie a binelui şi a răului, aşa cum aveam în tranziţie. Acum, nu mai există o lume spre care să tindem. Lumea spre care aspiram în anii ’90 a intrat, la rândul ei, în suferinţă. Asta ne e singura consolare.

9 comentarii

  1. Thanks for this article.

  2. Ca natiune, am indurat multe ca sa ajungem la o oarecare prosperitate. Ne-am imbatat cu apa rece, fara sa ne imaginam ca poate exista ceva care sa ne arunce inapoi. Valul de saracie ce va urma va fi ca o palma usturatoare, care va durea mult timp de acum incolo. Vestul aparent invincibil e in genunchi, iar noua nu ne vine sa credem. Si, contrar obisnuintelor noastre, de data asta, dupa cum ai spus si tu, nu putem arata cu degetul. Dar, daca nu muncim acum, ne vom intoarce in lumea gri si rece a tranzitiei.

  3. Cred că România e ţara tranziţiei eterne; pur şi simplu, în acest moment eu nu văd cum România poate să evolueze fără să producă nimic; febra ultimilor ani a fost alimentată de consum; am auzit ieri seară la radio că autorităţile se plâng de proasta colectare a taxelor şi nu neapărat a impozitelor, ci a TVA-ului, pentru că a scăzut principala sursă de producere a acestuia, şi anume consumul.
    Până când producătorii interni- mari, mici sau cum or fi ei, nu vor fi încurajaţi să producă pentru piaţa românească, care le este, până la urmă cea mai la îndemână piaţă, până când autorităţile nu vor crea un climat de linişte care să încurajeze devoltarea şi până când nu vor veni cu un program real de încurajare a tinerilor antrepenori, eu nu văd să fie bine în România, fie că avem criză mondială, fie că nu. Acum că e criză, există un alt ţap ispăşitor pentru incapacitatea noastră de a ne dezvolta. Sau un alt motiv ca să mai facem rost de bani care vor alimenta anumite buzunare bine plasate.

  4. Problema noastra este ca noi am respectat reteta desi am intampinat si intampinam mult mai multe greutati decat altii.
    Ne-am dezvoltat ca toata lumea pe credit, desi dobanzile sunt de 2-3 ori mai mari ca in zona Euro. Nu s-a dorit trecerea la Euro pentru a se putea manari cursul si dobanda. Ati auzit de inflatia din Slovacia, de dobanzile excesive si derapajul creditelor? Nu, pentru ca aceasta tara care pana acum cativa ani era ca si noi a avut o Banca nationala care a inteles sa-si reduca din atributii, subordonandu-se Bancii central Europene. Miscarea lor a fost cea mai inteligenta din Europa de est, avand loc la cel mai bun moment posibil. Sunt sigur ca la dobanzi de 5-6% fata de 18-20% restantele s-ar imparti si ele la 3-4.
    Consumul intern este reteta americana, doar 20-30% din PIB-ul lor provine din export. Consumul intern este cel ce ne poate salva si pe noi, dar noua ni se povesteste de economisire si ne ofera dobanzi de 15-20%. Cine va risca in productie banul, cand poate sa-i depuna si sa ia 20% net, fara angajati, impozite, taxe, batai de cap? Ni se tot explica despre stimularea productiei si economisirii. Adica sa lucram si sa ne pensionam.
    Guvernul actual a castigat alegerile uitand de criza si prognozand cresteri de 6% a PIB. Desi Tariceanu l-a rugat pe Base sa nu promulge legea salariilor profesorilor, el a promulgat-o, iar acum toti au uitat de ea. Stia si el ce catastrofa urmeaza, dar astepta alegerile, care erau mult mai importante. Un caz similar a fost in Ungaria, unde in final Gyurcsany a trebuit sa plece.
    Masurile anti criza ale lui Boc constau in garantarea impozitului pentru IMM-uri incepand cu 1 aprilie, desi stim ca trebuie minim 6 luni de la anuntare pentru modificarea Codului Fiscal. Vom fi din nou primii in Europa, introducand Principiul efectului retroactiv al legii, un nou doctorat pentru Boc, dupa cel cu superioritatea sistemului parlamentar bicameral, la care cred ca renunta.
    In concluzie, problema noastra e ca masurile anti criza sunt inverse celor din restul lumii, motiv pentru care e sigur ca si rezultatul aplicarii va fi invers cu restul lumii, unde incep sa apara semnale pozitive. Noi am intrat in criza in decembrie, imediat dupa castigarea alegerilor de coalitia pentru RRRRomania, al carei obiectiv principal este sa ceara infrigement pentru depasirea deficitului bugetar de Tariceanu, nu sa gaseasca solutii, si sa solicite CE sa ne puna si pe noi pe lista, alaturi de Italia, Franta, etc

  5. viva la revolucion! da’ cin’ s-o faca?!?

  6. “Până de curând, am urmat un trend ascendent. Nu numai economic. Am fost ascensionali şi ca stare de spirit colectivă. Cred că ultimii 3-4 ani au fost un fel de extază a tranziţiei”

    Nu pot fi de acord cu asta. Ceea ce ai scris tu e valabil pentru speculantii imobiliari. Da, multi prosti au avut de castigat ca urmare a afacerilor(a se citi specula) imobiliara. Da, aia aveau si o stare de spirit colectiva buna. Dar se oprea la ei.

    In rest, oamenii erau la fel de nefericiti si inainte. Criza afecteaza tarile dezvoltate si apoi zonele dezvoltate din tarile in tranzitie. Ca sa destabilizezi ceva se presupune ca ar fi stabil. Pe cand la noi, in afara de cateva mari companii private si de piata imobiliara nu prea exista stabilitate.

    Nu pot sa vorbesc despre anii 90, eram prea mic pe atunci, dar stiu in mod sigur ca acum eu am pentru ce trai. Aveam si inainte de criza, am si acum. Nu e niciun labirint de tuneluri pentru nimeni cunoscut de mine.

    Oamenii nu sunt mai confuzi ca inainte de inceperea crizei au doar un subiect in plus de discutie. Cei care sunt cu adevarat afectati nu cred ca mai au timp sa se planga.

  7. cred ca asta e cel mai bun articol pe care l-ai scris

  8. Romania si criza – un subiect de top oriunde. Criza asta a devenit un laitmotiv a multe lucruri. S-ar putea sa fi scapat de ea. Hai sa vorbim de altceva.

  9. As vrea sa nu mai am timp la serviciu sa citesc posturi atat de lungi … :)