O idee pentru transportul de la Aeroportul Otopeni spre București

Cred că suntem cu toții de acord că ideea traseului de metrou către Aeroportul Otopeni (magistrala M6) e o inepție, mai ales la cum ocolește jumătate de oraș complet aiurea. Până și Comisia Europeană ne-a dat cu proiectul peste nas.

În plus, mă uitam la ce scria Radu aici, că cea mai simplă soluție – altminteri, și fezabilă pe termen scurt – ar fi extinderea liniei de cale ferată cu doi kilometri și o suplimentare a trenurilor care circulă spre Gara de Nord.

Eventual, și o corelare a lor cu fluxurile de pasageri, că nu e o mare brânză să ceri niște statistici celor care administrează aeroportul și să afli care-s orele la care e traficul mai mare.

Însă în buna tradiție românească, acest lucru nu se ba întâmpla prea curând. Mai sunt vreo doi ani până la meciurile de campionat european care se vor juca în România și pot să pariez că tot nu se vor face exproprierile pentru cei doi kilometri de cale ferată, darămite să mai construiască cineva o gară. Că de metrou… ăla nu va fi gata nici în 20 ani, hai doar să ne uităm la cel din Drumul Taberei, care deja a întârziat vreo zece ani.

Prin urmare, am o idee și mai inteligentă, iar exemplul cel mai la îndemână este Aeroportul Luton, de lângă Londra. E și cea mai ieftină dintre toate și necesită investiții și birocrație minime.

Mai exact, ai nevoie de trei-patru automate de bilete CFR și de un ghișeu de informații cu maximum șase angajați (inclusiv pentru, să zicem, turele de noapte). Și mai ai nevoie de o investiție în cinci-șase autobuze care să circule la fiecare zece minute în intervalele cu trafic mare de pasageri. Adică o investiție inițială de maximum 1,5 mil. euro, la care se adaugă lefurile șoferilor și a celor de la ghișeu.

Pe Luton, chestiunea funcționează în felul următor: cumperi bilet din aeroport, te prezinți la autobuz, controlorul verifică dacă ai bilet și te lasă să urci. Călătoria cu autobuzul de la terminal și până la gară e gratuită (inclusă în prețul biletului de tren). N-ai bilet de tren, nu te urci.

Și cam asta-i tot. Fără mers pe jos doi kilometri prin noroaie, fără construit doi kilometri de cale ferată peste noapte etc.

Ar mai fi, totuși, o precizare: eliminarea stațiilor inutile de pe traseul trenurilor, că majoritatea pasagerilor nu au nevoie să coboare în Buftea. Tren direct Otopeni – Gara de Nord, atât. Se scurtează și timpul de deplasare și faci și un pustiu de bine turiștilor, care au direct opțiunea de a urca în metrou după ce coboară din tren.

E cea mai simplă soluție pe termen scurt. Mai mură-n gură de atâta nu există.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

5 comentarii

  1. Nu înțeleg un lucru: de ce nu pomenești și de cele două linii de autobuz, una Otopeni- Gara Basarab, cealaltă Otopeni-Piața Unirii, care merg non-stop, chiar și noaptea. Biletul e 3.5 lei, iar mai ieftin de atât n-am auzit nicăieri! Dacă e o problemă, poate că de la RATB n-ar fi rău să le mai „îndesească” la anumite ore, tot așa, după recomandările celor de la aeroport…
    De ceva ani numai cu astea merg. Și i-am învățat și pe prietenii care stau în străinătate și mă rugau să îi iau eu. Benzina dus-întors era mult mai scumpă decât biletul, iar durata traseului e mai mult decât ok.
    Bine, ar fi fain un metrou… un tren, cu timpi decenți, dar ce să facem, la noi aici în est… merge greu… ciubuc, peșcheș, tradiție copleșitoare!

  2. @Cris: corect. Dar, în esență, RATB are două probleme: prima e că, în timpul zilei, nu știu dacă e chiar decent timpul de deplasare (se face, totuși, vreo oră prin traficul din București), iar noaptea nu te lasă decît în două-trei posibile destinații (Gara de Nord, Victoriei și Unirii) și nici nu ai unde să schimbi pentru alte trasee. Pentru turiști, e OK dacă se cazează în centru. Și da, RATB ar trebui să le îndesească un pic.

  3. Daca transportul Aeroport-Bucuresti ar fi simplu si OK ca pret (metrou, tren, autobuz) cohorta de taximetristi acreditati acolo ce te asalteaza intr-un mod de-a dreptul indecent ar trebui sa-si gaseasca alt ghiseft (amintiri de acum 3 ani).
    Varianta cu autobuzul in timpul zilei (faimosul 5suteX…) e relativ OK, cu amendamente: de la metrou la statia terminus de la Uimirii cam ai de mers pe jos cu bagajele dupa tine; Casa de bilete e nitel cam departe si nu mereu deschisa (e indicat sa-ti iei biletul din vreme…) ; are statii multe si dese si dureaza o vesnicie pina ajungi la Aeroport.
    L-am folosit de citeva ori. E mai interesant de la Aeroport spre oras, cu coborire la Victoriei (cel putin pentru mine si destinatiile mele posibile).

  4. @Stelian: întotdeauna va exista un public pentru taxi. Eu, în general, prefer să chem un Uber sau un Taxify. Întotdeauna vor exista alde mine care preferă confortul de a nu călători cu încă o sută de oameni în același mijloc de transport sau care vor să ajungă direct la destinație fără să mai schimbe autobuzul sau metroul.

  5. N-am negat nevoia de taxi si nevoia de confort, ci eu voiam sa subliniez ca in conditii cu alternative multiple si reale oamenii vor alege, nu vor fi impinsi spre taximetristii de care spuneam. Ma bucur ca a aparut Uber, ceea ce da o lovitura teribila preturilor de tip monopol. In Bucuresti fiind am folosit taxiul mult, constatind ca preturile sunt rezonabile. Am intilnit taximetristi si asa si altfel, dar majoritatea politicosi.
    Cind iesi din Aeroport si sunt pe tine: domnu’ un taxi? ieftin si repede? Eu am loc pentru valize! Va duc si in provincie, unde doriti! …Ma simt ca fiind cel mai de jos in gramada de rugbi.
    Iar ceea ce ati propus este inca o solutie rezonabila de alternativa reala…