Trocul şi troaca

Animalul politic e inconsecvent. Face astăzi alianţe cu aceia care ieri l-au trădat. Ajunge la înţelegeri, fie şi de moment, cu rivalii care cândva l-au atacat sfidând până şi nivelul minim al conduitei politice. Schimbul de funcţii în Senat între PD-L şi PRM s-a produs tocmai pe domeniul de acţiune al animalului politic.

PRM-ul era frustrat fiindcă i-au fugit din parlamentari la partidul care s-a învârtit şi de data asta de o alianţă pre-electorală cu PSD. Mai mult, PC-ul a poftit şi postul de vicepreşedinte al Senatului, întărâtându-i şi mai tare pe peremişti. De partea cealaltă, PD-L-ul trăieşte un soi de izolare politică, de când s-a rupt alianţa cu liberalii. Nu mai poate conta chiar pe nimeni în parlament. Oamenii lui Vadim nu-i sunt prieteni, dar deocamdată au inamici comuni.

Trocul cu funcţii din Senat s-a făcut punând între paranteze morala politică. PD-L-ul a uitat de circul făcut de Vadim Tudor în Parlament când a fost condamnat comunismul: Traian Băsescu pictat în zeghe după gratii, iar floarea GDS-ului gata să fie scuturată de la balcon de un comando peremist. Acum, cu ajutorul PD-L, Vadim Tudor a ajuns vicepreşedinte al Senatului, probabil o victorie crepusculară.

Avantajele politice obţinute în următoarele două luni de legislatură nu vor compensa alterarea imaginii PD-L. Susţinătorii vor înţelege poate raţiunile animalului politic, dar partidul în cauză nu va mai putea invoca principii morale în discursul său. E grav, fiindcă tocmai prin moralitate, cel puţin clamată, a ales să se distingă de ceilalţi. Efectul va fi că tot mai mulţi români vor ajunge să nu mai facă distincţie între nimeni: toţi sunt o apă şi un pământ. Mai departe, la alegeri: spectrul unui absenteism alarmant.

Nimeni nu crede că Traian Băsescu a fost străin de negocierile dintre cele două partide. Şi chiar dacă nu s-ar fi implicat, să nu ne prefacem a nu şti că viziunea sa politică nu este absolut incompatibilă cu a lui Vadim Tudor. Amândoi au propus cândva, chiar dacă în scop electoral, soluţii extreme pentru combaterea corupţiei: unul ţepe în Piaţa Victoriei, celălalt execuţii pe stadioane. Amândoi sunt convinşi că răul cel mai mare sunt indivizii bogaţi încârdăşiţi în afaceri derulate împotriva binelui public: unul îi numeşte generic “Mafia”, cu accent pe i, celălalt “oligarhi”. Amândoi au fost fascinaţi de impertinenţa politică şi popularitatea lui Gigi Becali, aspirant el însuşi la demnităţi înalte şi deci viabil pentru colaborări politice, aşa cum s-a întâmplat după alegerile locale în Primăria Capitalei.

O diferenţă fundamentală merită semnalată: unul este captivul irecuperabil al trecutului, celălalt este un om politic orientat spre viitor.