Tu mai ții minte vremurile în care erai sărac lipit?

Tu mai ții minte vremurile în care erai sărac lipit?

Băi, eu nu prea. Sau, cel puțin, nu atunci când ar trebui să judec din perspectiva omului care n-are. Citeam articolul ăsta despre cum românii mănâncă mult și prost. Câteva idei, scurt:

  • 35 la sută dintre români spun că nu iau niciodată micul dejun.
  • Peste un milion au o singură masă pe zi
  • Un român consumă 95 de kilograme de pâine pe an, cu 35 de kilograme mai mult decât media europeană.
  • Pește mâncăm de 5 ori mai puţin

De ce românii mănâncă prost

Românii mănâncă prost pentru că n-au bani ca să mănânce bine. “Să fie bine, să nu fie rău“, știu. Dar ăsta e adevărul.

Am crescut în penuria anilor ’90. Ani de zile, am mâncat cartofi cu cartofi. Din 2005, când m-am mutat în București, nu m-am mai atins de nimic din ce seamănă cu mâncare/tocană de cartofi. Mi s-a aplecat, mi se face rău doar văzând-o în farfurie.

Fasolea era de două ori pe lună, orezul când se mai nimerea, carnea la săptămână. Și multă pâine, să se umfle mațu’. Băgam aproape o pâine în fiecare dimineață, înainte de a pleca la școală. Nu goală, că n-am trăit într-o sărăcie atât de cruntă. Cu margarină și ceva mezelărie ieftină.

Românii nu mănâncă pâine că le place în mod deosebit, o mănâncă de nevoie sau din obișnuință. Carbohidrați și calorii, să fie. Și o mănâncă la orice masă. Pâine cu ciorbă, pâine cu cartofi, pâine cu orice.

Câteodată, am impresia că ciorba cu cartofi e invenție românească. Văzusem un clip, la un moment dat, pe pagina VICE România, cu o studentă care-a zis ceva de genul “la prânz, încerc să mănânc o ciorbă care să-mi țină toată ziua“.

Ciorba cu cartofi n-o fi specific românească, dar “să-mi țină toată ziua” este. Asta apropo de bumbul ăla de sus, “peste un milion au o singură masă pe zi“. Aia e o masă cu pâine. Cu multă pâine. Eventual, și cu cartofi.

Tu-ți mai amintești când erai sărac?

N-am pus la mișto titlul ăsta. Eu nu-mi mai amintesc vremurile alea cum trebuie. Îmi amintesc situația, nu și ce-am simțit. Îmi amintesc ce-am simțit când pocnește câte-un trigger emoțional. Văd ceva, miros ceva, citesc ceva de genul ăsta și-mi amintesc gustul, mirosul, frigul și cum se simțeau lipsurile.

În ultimii zece-unșpe ani, nu cred că mi-a lipsit nimic. Am fost plin de datorii, dar nu mi-a lipsit nimic. Nu mi-am permis un Mac nou în fiecare an, dar n-am dus lipsă de mâncare, de-o bere și-un vin în frigider, de-o șaormă, o pizza, de un concediu și încă un city-break pe an, de-o ieșire la munte sau la mare. Lower-middle class, aș zice, pe-acolo am fost de pe la 24 ani încoace, la vreo doi ani după ce m-am mutat în București. Hai, poate chiar middle class. Un middle class românesc, dar middle class.

Când începi să te obișnuiești cu o anumită situație, amintirile se ascund undeva, într-un colț al minții, se arhivează într-un folder prin care nu umbli niciodată, precum ăla din laptop unde ții pozele de la banchetul de-a douășpea și la care nu te uiți niciodată.

De asta, după ce-ți depășești condiția inițială, te muți pe un alt palier, unul de pe care nu mai empatizezi cu restul. La muncă, săracule! Eu am ajuns unde sunt muncind!

Realitatea e că sharing is caring – cel real – se întâmplă tot la nivelul la care sărăcia se împarte între săraci. Un sărac va fi mai dispus să-și împartă pâinea cu alt sărac. O familie modestă care a avut un copil mic va fi mai dispusă să dea de pomană hainele nou-născutului altei familii, pe când o familie medie sau peste medie le va scoate la vânzare pe OLX.

Lipsa educației financiare

Și da, genul ăsta de comportament se trage și din lipsa unei educații financiare. De exemplu, am doi colegi de șantier, ambii au în jur de 23-24 ani, unul dintre ei muncește de șase ani aici, ambii tocmai ce și-au făcut credite ipotecare să-și ia case de 250.000 lire bucata.

Stai și te scarpini după cap. Unul dintre ei are un VW Scirocco, celălalt are ceva mașină de vreo 15.000 lire. Și te-ntrebi: cum dracu’?, ăștia trăiesc pe banii părinților.

Dar adevărul e altul. Cultura locului, “familia tradițională” din Anglia, te-mpinge la muncă și te-mpinge la economisit. Muncești de șase ani, nu plătești chirie, mănânci la părinți, n-ai copii, cotizezi la niște cheltuieli, nu-ți iei ultimul iPhone, nu te-mbeți zilnic, vii pe șantier cu sandvișuri de-acasă și tot așa, și pui bani deoparte.

Nemaipomenit, nu-i așa? Asta ar trebui să facă tot românul.

Doar că… ce educație financiară să faci în România? Și cui? Familiei ăleia în care părinții (în cazul fericit, ambii) câștigă minimul pe economie din care mai bine de jumate îl dau pe chirie și întreținere, unde copilul, când se angajează, își lasă toată leafa acasă din cauză că, altfel, oamenii n-au ce pune pe masă? Ce bani să mai pui deoparte?

OK, românii sunt pe primul loc în Europa la numărul de proprietari. Excelent, nu plătești chirie. Dar locuiești într-un oraș de provincie unde Firea nu-ți subvenționează apa caldă și căldura pe timp de iarnă.

Ai un cuplu cu doi copii care câștigă 2.100 lei lunar, din care, vara, dau 300 lei lunar pe utilități, iar iarna le crește factura la 800 lei lunar, că tre’ să plătească cineva gazul de la aragazul din bucătărie și curentul folosit de caloriferul ăla din dormitor dacă n-ai centrală. Sufragerie? Aia e pentru boierii cu centrală, pentru toți ceilalți e extensie de frigider pe timp de iarnă.

Da, dar dacă vara dau mai puțin pe întreținere, de ce nu pun bani deoparte pentru iarnă?” Cel mai probabil, pentru că au făcut un credit sau un CAR ca să plătească restanțele din iarnă, să nu fie dați afară din casă. Nu probabil, aproape sigur.

 E simplu să zici că oamenii sunt proști

E simplu mai ales atunci când n-ai trecut prin asta. E simplu când n-ai îndurat frigul, e simplu când bunicii creșteau găini la 10 kilometri de oraș și nu la 200 de kilometri distanță și mai luai un pui la weekend, e simplu când ai tăi au lucrat prin marile fabrici ceaușiste unde muncitorul era mai bine plătit decât ‘telectualul și primea “grade” care-i dădeau pensie dublă față de ceilalți etc.

E simplu chiar și-atunci când ai trecut prin toate astea, dar acum trăieșit la oraș, ai o leafă decentă, îți împarți cheltuielile cu încă cineva care are o leafă decentă, mai băgați un city-break la Paris, Viena sau Barcelona, și te uiți de sus la “săracii ăia” care mănâncă prost.

Recunosc, am picat în același păcat. M-am uitat de sus la “leneșii ăia”. Acum, râd de fiecare dată când îi văd pe dobitocii ăia din patronate cum se plâng că nu găsesc oameni să angajeze pe lefuri mizerabile. Să crească profitul pe spuza sclavilor! Ei bine, iacătă că nu, oamenii nu mai vor să fie țepuiți.

Și asta e marea problemă a politicienilor. Uită de unde au plecat. Pentru că nu toți ăia din parlament sunt foști copii de securiști, turnători, ingineri și șpăgari din uzinele comuniste. Nu, unii sunt indivizi care s-au căpătuit după ’89, alții sunt politicieni de profesie care au confortul salariului etc.

Indivizii ăia nu știu sau nu vor să-și amintească despre cum e să fii sărac. Trăiesc într-o lume în care nu mai au nici un trigger emoțional în preajmă, să îi izbească în nas mirosul frigului din apartament sau să vadă tocana de cartofi. “Burgeri aveți?”, “Sigur”, “Angus”, “Ah, nu…”, “Mbine, mă duc la restaurantul de lângă, că-mi pute vita românească”.

Cauze sunt multe, soluții deloc

Mă uitam și la situația din State, și prin UK, mă uitam și la România. Prețurile cresc, lefurile rămân la aceeași valoare – ca putere de cumpărare. Businessul vrea mulți bani, omul n-are unde migra (o să revin pe tema asta într-un text separat) pentru mai bine.

În România, cel puțin, oamenii sunt atât de deprimați, au fost abuzați atât de multe zeci de ani, încât nu doar acasă, ci și la muncă sunt într-o situație relațională de tip victimă-abuzator. Citiți interviul ăsta, nu e doar despre relațiile de cuplu, e despre cum e întreaga populație a României, e despre cum arată, de fapt, relația cetățean-stat: victimă-abuzator.

De asta nu mai există sindicate. Pentru că oamenii nu au încredere unii în alții să se organizeze și să-și ceară drepturile. În comunism, sindicatele au fost o formă de parvenire și, în același timp, o sursă de șpăgi minore pentru angajații obișnuiți. “Bilete la băi” și “bilete la Techirghiol”. După ’89, sindicatele au fost o sursă de bani pentru leneși (lideri) plătiți și din cotizații, și de la uzină, dar și un motiv de cerut șpăgi (de la angajator) pentru șefime.

Lumea tinde să asocieze sindicatele cu comunismul, dar ele există de câteva sute de ani. Au apărut, inițial, în cât se poate de libertariana Anglie. Evident, nu poți să creezi sindicate la buticul din colț, dar de ce n-ar exista, apropo de exemplul de mai sus, cu patronatele, un sindicat al angajaților din horeca?

Am deviat un pic

Am deviat un pic de la subiectul inițial, dar românii nu mănâncă bine/corect din cauză că nu-și permit.

De asta mă și amuză toate articolele alea de prin presa românească în care sunt lăudate apucăturile vegane sau raw-vegane. Ca să fii raw-vegan, doar materia primă pentru pregătit chestiile de îngurgitat te costă cel puțin 2.000 lei lunar de persoană.

Un avocado costă 10-12 lei. De 10-12 lei, cumperi pâine pe o zi întreagă pentru două persoane și încă o cutie de margarină pentru micul dejun pe două săptămâni pentru toată familia.

Și da, been there, done that.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

7 comentarii

  1. Cum sa coste 12 lei un avocado? :))
    si nu, nu am ajuns pana acolo citind tot :))

  2. De acord cu tine pana la un punct. Cei care sunt la oras si nu au rude la in provincie.
    Dar sunt si care traiesc la oras si au teren aproape de oras si sunt multi dintre acestia.
    Ar putea sa planteze cativa ari de pamant cu legume, etc si sa manace sanatos. Parintii mei in varsta pregatesc pe iarna legume congelate si tot ce pot pastra pe iarna din gradina lor.
    In jurul lor sunt case cu gradini mari care sunt mostenite de copiii celor decedati si sunt abandonate, este mai usor sa te duci in piata si sa te vaiti ca e scump, dom’le scump.
    Si vorbesc de o distanta de 25 km de oras.
    Poti sa mananci si sanatos si bine in Romania dar trebuie si un pic de efort.

  3. @CR: și să fii pensionar, că dacă ai job full-time, e mai greu :))

  4. @CR: In afara de problema timpului, 50 de km dus-intors de 3 ori pe saptamana (desi vara trebuie sa o uzi zilnic) inseamna 200-300 de lei pe luna in plus doar pe carburant. De banii astia cumperi multe legume de la piata.

    Si, fara stropit pentru daunatori si ingrasaminte (cele chimice sunt cele mai ieftine), nu faci mare recolta. Asa ca se duce naibii si mitul legumelor sanatoase de la tarani cand vezi ca pun azotat “la ochi” iar gainile si porcii le indoapa cu “concentrate” pe baza de faina de oase. Am si eu bunici la tara, am copilarit acolo si am muncit cot-la-cot cu ei vara de vara; stiu ce vorbesc.

  5. Eu mananc de cca 300-400 lei pe luna, cu intretinere (vara) si alte utilitati poate ajung la 600 lei, in zona centrala din Bucuresti.

  6. Inca sunt sarac lipit…n-am bani nici sa trec strada…

  7. Avocado era 5-6 lei recent cand am luat eu.