Twitter în România. O analiză scurtă

Se tot vorbeşte, zilele astea, de Twitter în România. Că e o reţea socială irelevantă şi că nu prea există o comunitate, că nu există nici o implicare din partea companiei şi că nici media românească nu prea are vreun interes s-o popularizeze, nici companiile să îşi bată capul prea mult, eventual cu campanii. Şi, în mare, concluziile sunt corecte.

twitter-romania

Cu toate astea, nu sunt de acord cu ele în totalitate. Şi asta pentru că nu vedem pădurea din cauza uscăturilor, pentru că Twitter e în creştere inclusiv în România.

Cristi zice că sunt mai multe cauze. Că nu sunt celebrităţi, că doar vreo 30.000 din cele 330.000 de conturi sunt active. Nu e neapărat aşa. Celebrităţi sunt, de la Smiley la Aylin Cadîr şi până la Andi Moisescu. Nu mai sunt la fel de activi ca înainte, nu în sensul de conţinut exclusiv, asta şi din cauză că grosul comunităţilor e pe Facebook. Dar există activitate, fie şi link-urile automate către paginile de Facebook.

Victor spune că e multă neseriozitate. Depinde cum priveşti lucrurile. Eu spun că Twitter abia acum are potenţial şi în România. Până acum, am fost o gaşcă de early-adopters, care s-au distrat ce s-au distrat până au văzut că trebuie să se concentreze pe Facebook, pentru că e mai uşor de ajuns la oameni.

Şi iau exemplul meu personal.

Am aproape 14.000 de followeri pe Twitter şi, ultima oară când am verificat cu unealta de la Social Bakers, îmi raporta că în jur de 25% dintre ei sunt dubioşi. Asta pentru că am destul de mulţi urmăritori vorbitori nativi de engleză, asta şi pentru că, în ultimii vreo doi ani, am scris pe Twitter mai mult în engleză. Fiind o audienţă globală, e normal să pară dubios, cu atât mai mult cu cât majoritatea sunt din România.

Pe de altă parte, în ultima vreme, fiind mai activ pe Facebook, câtă vreme e o sursă constantă  şi mai consistentă de vizitatori pe blog, am neglijat Twitterul.

Asta nu înseamnă că nu am continuat să urmăresc evoluţia contului. De altfel, unul dintre lucrurile pe care le fac constant – având aplicaţia de Mac deschisă permanent şi intrând încă suficient de des în aplicaţia de iPhone – este să verific cine îmi dă follow.

Fac asta pentru că vreau să am o listă de followers cât mai curată, oameni care chiar găsesc ceva util în link-urile pe care le public acolo.

Dincolo de infuzia masivă de utilizatori din ţările arabe din ultimele trei săptămâni, care urmăresc tot ce prind sau tot ce recomandă algoritmul Twitter, şi pe care-i blochez sistematic fiindcă mulţi par dubioşi, sunt foarte mulţi utilizatori români care apasă pe butonul Follow.

În ultimele luni, am remarcat sute de puştani care-şi fac cont. Şi când spun puştani, mă refer la copii de 14-15-16 ani. E o generaţie întreagă care, dincolo de contul de Facebook, intră pe Twitter şi chiar îl folosesc. Cum? Asta nu ştiu, că n-am studiat problema.

Uitându-mă însă la cei care mi-au dat follow în ultima perioadă, remarc că sunt mulţi care nu postează, dar urmăresc ce se întâmplă. Spun asta pentru că există exemple de utilizatori care m-au adăugat în ultima săptămână, dar n-au mai publicat un status de trei luni. Oamenii ăştia folosesc Twitter cel puţin ca sursă alternativă de informare. La fel, sunt unii care n-au postat nimic, dar care continuă să adauge oameni şi care, la rândul lor, au urmăritorii lor – de ordinul zecilor. Cel mai probabil, colegi de şcoală, unii mai activi, alţii deloc.

Dacă vă mai amintiţi, acum vreun an, subiectul ăsta era destul de aprins prin SUA, se vorbea despre cum puştimea migrează pe Twitter. Cred că tendinţa e valabilă şi în România.

De ce spun că există activitate pe Twitter? Să luăm un exemplu simplu pornind de la cifrele de activitate de pe contul meu.

twitter-stats

În aprilie, 41 de postări au fost văzute de 18.300 de ori. În medie, vreo 450 de vizualizări per postare.

Însă cred că mai importantă este cifra legată de vizualizările paginii de profil. 644 de oameni, în martie, înseamnă destul de mult raportat la cei 14.000. Aproape 5% din numărul total, probabil în jur de 15% dintre următorii mei de limbă română. Cel mai probabil, sunt oameni noi dintre care, bănuiesc eu, jumătate au dat follow. Cealaltă jumătate, cel mai probabil, reprezintă utilizatori care intră o dată pe zi sau la câteva zile şi care vor să vadă ce am mai publicat. Deci, cititori fideli.

Astea sunt exemple recente, dar în ianuarie, de exemplu, am avut 84 de postări şi 175.000 de vizualizări. Deci, activitate există.

Eh, şi acum, n-are rost să socotim cum ar fi dac-aş avea mai multă activitate? Dacă şi alţii ar avea mai multă activitate?

Eu cred că potenţial există, tot ce trebuie este, aşa cum zicea Cristi, să apară mai multă implicare, atât din partea Twitter, cât şi din partea utilizatorilor, companiilor, vedetelor etc. Şi mă refer la conţinut exclusiv, nu la trimiteri pe Facebook, şi inclusiv la client service acolo unde e cazul.

Şi asta pentru că abia acum se prinde lumea la ce foloseşte Twitter. În plus, zgomotul de pe Facebook este uriaş, algoritmii Facebook sunt tot mai dubioşi, e o oportunitate foarte mare de care nu profită nimeni.

Or, asta e doar o chestiune de timp şi de cât de interesaţi sunt cei ce ţin prezentări pe zona de social media să promoveze reţeaua. Asta dacă chiar ne pasă. Dacă nu ne pasă, atunci e o discuţie inutilă, iar Twitterul de limba română o să rămână un teren viran pe care n-o să-l cultive nimeni.

(Foto: Shutterstock)

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.

4 comentarii

  1. wtf is “Smiley la Aylin Cadîr” ?

  2. Eu sunt de exemplu unul din cei care folosesc Twitter ca o sursă alternativă de informații fără sa fi publicat vreodată vreun tweet!

  3. Nu prea folosesc Twitter, desi am cont. Mai postez cate un link spre pagini din site-uri uneori, dar extrem de rar, mi s-a parut ca lumea e in general pe Facebook.