Un an fără internet. Concluziile de după

paul-miller

Anul trecut, la 1 mai, Paul Miller, unul dintre redactorii The Verge, şi-a început pauza de un an. N-a mai folosit internetul deloc. S-a apucat de citit cărţi fizice, nu ebook-uri, a început să iasă mai des cu oamenii, şi-a făcut o căsuţă poştală, de unde a început să-şi ridice corespondenţa şi aşa mai departe.

Dincolo de textul în sine, în care Paul Miller, autorul experimentului, spune că prima jumătate a anului a fost cea mai frumoasă, în timp ce a doua jumătate a fost definită mai degrabă de o lipsă de chef, recomand şi clipul video. Are 16 minute, dar sînt cîteva chestii, acolo, care nu se regăsesc în articol.

Concluzia este că da, ne putem descurca şi fără internet, însă e mai bine să-l avem pentru că, din multe puncte de vedere, ne simplifică vieţile. Însă ideea de bază este aceea că abuzăm de conexiune, că devenim nişte legume din cauză că tentaţia de a fi în permanenţă în faţa calculatorului este mai mare decît nevoia de a ieşi printre oameni şi de a interacţiona cu ei.

Mai pe româneşte: consumul excesiv dăunează grav vieţii sociale. A se folosi cu măsură.

9 comentarii

  1. Petrec in fata calculatorului in jur de 17 ore pe zi de luni pana vineri si pot sa zic sa sunt depedent de el, cred ca o pauza de macar o luna mi-ar trebui si mie

  2. Interesant. Nu ştiu câţi dintre noi ar reuşi această “performanţă”! :)

  3. iar el a aflat ce ? nu e ca si cum ar fi descoperit apa calda.

    • @AndreiArde: ba să ştii că da. Pentru o persoană care e online de la 12 ani, adică de vreo 14 ani, în permanenţă, e ca şi cînd ai descoperi apa caldă. E vorba de rutine, de obiceiuri pe care ţi le formezi, multe dintre ele antisociale.

  4. prea multe virgule in ultima fraza din al doilea paragraf. merge f bine si fara niciuna.

  5. Am folosit mii de ore internetul de multi ani, datorita muncii a trebuit sa renunt 8 luni la el si sa ma conectez rar, i-am simtit lipsa dar nu am fost stresat, cea ce m-a mirat si pe mine care ma credeam dependent.

  6. Omul poate sa renunte la multe lucruri daca-si impune…

  7. Eu am renuntat la fb de mai bine de o luna. A fost a 2a cea mai buna decizie de anul acesta dupa cea de a ma lasa de fumat.

  8. Un experiment excentric. Oricum concluzia e simpla, voi nu-l incercati!