În ziua de azi, nu mai ai unde să te ascunzi

L-au prins pe Sebastian Ghiţă în Serbia, breaking news total, de parcă n-am fi ştiut cu toţii, de trei luni deja, unde se ascunde. Nici nu e foarte greu de bănuit cum l-au prins.

Arestarea e literalmente ca-n filmele cu proşti: Alexandru Ghiţă, frate-său, a schimbat un avion la Istanbul ca să ajungă la sârbi, unde, probabil, îl aştepta un poliţist în aeroport, care s-a ţinut după el. Banal. Până şi-n seriale e mai complicat.

Adevărul e că, în ziua de azi, nu mai ai unde să te ascunzi dacă eşti fugar, mai ales dacă eşti obişnuit cu un stil de viaţă decent. Ah, poţi să te pierzi prin Africa, poate nici măcar acolo, că eşti alb şi baţi la ochi, poţi să te pierzi prin favelele din Brazilia, dar cam aici se termină toate opţiunile.

Toată lumea civilizată are camere de supraveghere peste tot, tehnologia a ajuns la un punct în care laşi urme oricât ai încerca să te protejezi când foloseşti telefonul sau laptopul, nu mai e ca pe vremuri. Başca, mai eşti şi prost şi foloseşti acte slovene.

Ironia sorţii e că Ghiţă a fugit de câteva nopţi în arestul din România ca să ajungă în arestul sârbesc, unde probabil că va primi o condamnare pentru uz de acte false, ca apoi să ajungă în puşcăriile româneşti. Dacă era băiat deştept, stătea patru luni în arestul românesc şi se scădeau din pedeapsă. Aşa, mai primeşte o condamnare şi pentru fugă.

Dacă te uiţi la tabloul mai amplu, e la mintea cocoşului că Ghiţă n-a fost decât un soi de Pinocchio (sorry, Victor Ponta!), o păpuşă de lemn care şi-a dorit şi ea suflet, un neica-nimeni care s-a văzut cu sacii în căruţă şi a dezvoltat o grandomanie pe care n-a putut s-o ducă. S-a trezit cu bani şi şi-a dorit să aibă şi putere. A vrut să joace şi el în liga mare.

Ghiţă e exemplul perfect de puţoi care n-a ştiut când să se oprească. Nu-i şedea mai bine un tun de câteva sute de milioane şi o ieşire din peisaj pe undeva prin Caraibe?

Serios, hai să ne uităm la Dan Ioan Popescu sau Buzăianu, n-au fost ei băieţi deştepţi? Şi-au făcut norma şi s-au cărat, unul prin Elveţia, celălalt naiba ştie pe unde, iar acum stau cu burta la soare şi se cacă pe ei de râs uitându-se la generaţia mai tânără (adică Ghiţă) cum se umple de baftă.

Asta nu pricep eu la ăştia: băi, nene, când te opreşti? Când ajungi la punctul în care ai destul?

Şi mai e o chestie: a durat trei luni (de când ştim noi) ca să fie prins în Serbia. Chiar trăieşte cineva cu impresia că nu putea fi prins mai repede?

Chiar trăieşte cineva cu impresia că nu s-au dus nişte discuţii undeva, acolo, în liga mare, despre când e momentul potrivit în care băieţii din liga mare să-şi ia mâinile de pe el?

Serios, a ajuns Ponta în Serbia, acum câteva săptămâni, după care s-a dus Dan Andronic, foarte recent, “noh, nu ne-am întâlnit cu el.” Probabil. E doar o coincidenţă că Ponta e prieten cu Ghiţă, iar Andronic e căţeluşul lui Băsescu, invitat aproape permanent la televiziunea fraierului de Prahova.

Ce e mai trist, de fapt, e că până şi liga mare e organizată mai degrabă ca o gaşcă decât ca o ocultă. Nici mafioţii nu mai sunt ce-au fost.

Da, asta e ţara în care trăim. Serios, uitaţi-vă la Dragnea şi la ăia din jurul lui. Măcar Năstase avea clasă, era educat, iubitor de artă, d-astea…

Uneori, am impresia că trăim într-un soi de comedie proastă.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.