Unde strategia de vînzări pe online se arată proastă…

Nu spun cifre, că nu le am. Dar încerc o părere despre strategia de vînzări pe online a trustului Realitatea-Caţavencu. O părere care este mai degrabă proastă. Şi o să încerc să explic de ce mi se pare că acolo se greşeşte masiv şi repetat.

La vreo două-trei luni de la lansarea Business Standard, cînd standard.ro deja începuse să crească (ai în vedere trafic generat nu doar de lansarea site-ului şi de Google, ci şi de cross-media şi bannere pe realitatea.net şi cotidianul.ro), pe site nu existau reclame, altele decît cele la realitatea.net, newsin.ro şi alte site-uri ale produselor din trust.

Cînd am plecat de la Standard, toamna trecută, nu cred că apucasem să văd vreo reclamă serioasă ori pe o perioadă mai îndelungată, iar pînă la sfîrşitul anului, încercînd un calcul simplu şi cît se poate de optimist, vînzările pe standard.ro se apropiau mai degrabă de zero. E drept, se prea poate să mă înşel, recunosc, dar eu n-am văzut reclame. Probabil asta a dus şi la ruperea contractului cu AdEvolution, despre care nu pot decît să îmi închipui că nu livrau reclame.

Acum urmează partea a doua: desprinderea de AdEvolution n-a făcut decît să menţină problema spaţiilor publicitare goale. Ba mai mult, din ochi, a scăzut şi numărul reclamelor pe celelalte site-uri ale produselor din trust. Şi din cîte am văzut eu, cel mai mult a avut de suferit cotidianul.ro.

Recent, hop!, îşi face apariţia pe piaţă F5 X-Media, regia proprie a trustului. Care, din nou, nu aduce cine ştie ce clienţi. În afară de nişte bannere date, probabil, pe bartere (mă rog, parteneriate media) şi, ocazional, cîte un leaderboard pentru vreo bancă sau cîte un 300x250px pentru cîte-un producător sau dealer auto. În rest, nimic…

Eu, amator în materie de marketing şi vînzări, nu pot decît să cred că nu există o strategie bine pusă la punct. Sau, cine ştie?, o fi strategia gîndită pe… termen lung (îhî, sigur!), o fi gîndită astfel încît să nu producă nimic pentru doi ani, n-or avea oameni destui, or fi prea slabi pe vînzări cei pe care-i au, habar n-am. Cert e că nu se vede nimic.

Şi încă o remarcă, pe lîngă subiect, mai degrabă legată de inserturile de la publicaţii cu tiraj mai degrabă mic (maximum 15.000 de exemplare): nu se vinde publicaţia, se vinde insertul! Pentru că e ieftin, d-aia!

1 comentariu

  1. Cred ca sari cam repede la concluzii si nu vezi niste doua lucruri:
    1. Conjunctura. RC are concurenti puternici si la fiecar einceput de an (2007, 2008) a pierdut un start. Iertia dintre punerea la punct a portofoliului si incarcarea cu publicitatea e mare – in acest sens ultimii veniti primesc mai putin decat merita.
    Netbridge, Arbo, Adevolution au avut mereu share-uri bune pentru ca aveau portofolii suficiente.
    2. Echipa de vanzari de la RC e tanara si chiar daca Stanca a luat oameni din piata, lipseste o sinergie. Sinergia vine cu timpul si eu pariez ca in 2009 isi revin.

    Deci pana la strategie mai e, mai mult, nu poti de la un nivel de user sa vezi tot ce inseamna vanzari in grup. Spre exemplu, daca RC are campanii limitate in frecventa, tu vei vedea un rectanglebox cu doua trei reclame, iar la mai multe refreshuri nimic. Ceea ce nu inseamna ca nu sunt campanii in derulare pe site. Parerea mea.