Un update la blog

Am făcut un pustiu de bine, în ultimele două săptămâni, şi am schimbat designul blogului pentru a nu-ştiu câta oară.

Am pornit de la un schelet dezvoltat de Valentin Marin, că mie mi-a fost efectiv prea lene s-o iau de la zero cu tot ce înseamnă markup, de la HTML-ul chior şi până la funcţiile PHP.

Am mai dezvoltat eu o serie de funcţii, în special pentru afişarea diferită a unor template-uri, de la coloană unică şi până la două coloane, imagine de deschidere şi altele, în funcţie de tipurile de articole pe care vreau să le scriu.

Ideea, pe scurt, e că vreau să redevin activ pe blogul ăsta – în orice caz, am avut inclusiv ideea de a migra pe alexmihaileanu.ro, dar am pus-o în aşteptare, vreau să fac altceva cu domeniul ăla.

Prin urmare, cel puţin la modul teoretic, ar trebui să public mai des, inclusiv texte foarte scurte, de tip trimiteri către alte articole (cum e ăsta). La fel, şi comentarii mult mai scurte decât textele imposibil de lungi pe care le-am tot scris în ultimul an, inclusiv pe teme mai simpluţe (de exemplu, ăsta).

Mai am de dezvoltat o serie de funcţii de abonare. Momentan, caut nişte soluţii pentru newsletter (intenţionez să-l sparg în două – textele de tip trimiteri publicate azi să fie generate într-un singur mail, zilnic, trimis mâine dimineaţă, iar alertele pentru cele lungi şi prea serioase, trimise imediat după publicare).

Problema e că ce-mi doresc eu trebuie dezvoltat de la zero şi trebuie să găsesc pe cineva mai priceput ca mine care să scrie un plugin. În plus, după ce-a fost închis Mandrill, trebuie să găsesc o soluţie de integrare cu Amazon, dar asta e ultima mea grijă momentan.

Pe partea de abonare, rămâne valabil feed-ul RSS, dar mai e şi cealaltă variantă, anume abonarea pe pagina de Facebook a blogului. În principiu, daţi click pe Following şi bifaţi “see first” dacă vreţi să vedeţi toate articolele imediat ce apar.

Sau, dacă aveţi nervii tari, puteţi să-mi daţi follow pe profilul personal de Facebook (comentariile nu sunt posibile dacă nu suntem prieteni şi nu prea dau accept în general, asta ca să nu mă înjuraţi).

Între timp, am mai încercat să mai adaug nişte lucruri. În speţă, am încercat să introduc browser notifications, dar din cauza unor conflicte de jQuery, nu funcţionează cum ar trebui.

Mai exact, sunt funcţionale în Safari, pe Mac, dar nu merg, deocamdată, în Chrome. O să rezolv şi problema asta. Prin urmare, dacă suportaţi patru-cinci notificări pe zi (oricum, mai mult nu-mi propun să public în viitorul apropiat), o să vă puteţi abona şi, cu un pic de baftă, poate reuşesc să le introduc şi pe mobil.

Apropo de mobil, am integrat Facebook Instant Articles, aşa că dacă aţi bifat see first pe pagina de Facebook şi vă apare articolul în feed, nu vă mai trimite pe blog, se încarcă direct în aplicaţie.

Din ce am remarcat, Instant Articles mănâncă în jur de 30% din traficul de pe blog (sau, nu ştiu, poate că, de fapt, creşte numărul de cititori cu 30%, că e mai uşor de citit). În fine, asta zice Google Analytics, cel puţin.

Ce-ar mai fi de spus: blogul foloseşte nişte cookies absolut irelevante – unul e pentru mine, să mă ţină logat, default în WordPress, altul e din Google Analytics, un altul al WordPress (via JetPack) şi cam atât.

Am introdus un auto-linking pe nişte cuvinte-cheie, sunt link-uri afiliate eMag, deci dacă vreţi să susţineţi blogul ăsta (de îmbogăţit, nu mă îmbogăţesc), cumpăraţi după ce aţi dat click pe ele în prealabil. Nu sunt multe, sunt vreo 10-12, gen pampers, iPhone, d-astea.

În altă ordine de idei, ştiu că mai există o serie de gândaci pe-aici, pe care trebuie să-i strivesc, nişte bug-uri pe care eu le ştiu (precum ghilimele de la citate, în Chrome şi Edge pe Windows), dar dacă mai vedeţi chestii care vă zgârie pe retină, lăsaţi un comentariu şi încerc să le rezolv săptămâna asta.

8 comentarii

  1. da, e o idee geniala, toti care au trecut pe site cu nume+prenume.ro au rupt in succesuri si traficuri

  2. Succes în noul demers! Nu te-njur, că așa m-a-nvățat mama și nu-i frumos, dar mi-ar fi plăcut să pot comenta pe profilul tău personal de facebook; de urmărit, te urmăresc de mult (cum sună asta! :)) ). Numai bine!

  3. E light, se vede și se mișcă foarte bine. Spor la scris!

  4. . În plus, după ce-a fost închis Mandrill, trebuie să găsesc o soluţie de integrare cu Amazon, dar asta e ultima mea grijă momentan.

    Pe devforum folosesc mailgun de când mandrill a început să ceară bani. Și am observat că are și plugin de WP

    • @Ionuţ Staicu: dă şi mie un add pe facebook, te rog, că nu te găsesc :) Asta dacă ai cont, evident. Sau dă-mi un mail cu URL-ul profilului tău de fb şi te adaug eu.

  5. Arată mai bine acum site-ul, odată cu schimbarea designului, însă cred că încă mai este loc de îmbunătățiri.
    De exemplu mi-ar plăcea ca textul să fie justified și lățimea să fie mai mare (sunt spații foarte mari în stânga și în dreapta textului).
    O altă îmbunătățire ar fi ca textul comentariilor să fie salvat în cazul unei erori (textul acesta e scris a doua oară – prima dată nu am introdus emailul, am apăsat trimite și am fost direcționat către o pagină de eroare – când am apăsat back formularul era gol).
    Mult succes în continuare.

    • @Emilian: ştiu ce zici, dar justifierea mai dă rateuri din cînd în cînd. Dacă te plimbi un pic şi prin alte articole, ai să vezi că sînt destule pe două coloane. Am gîndit layout-ul ăsta aşa, cum mult spaţiu alb, pentru texte lungi. Coloana are 640px lăţime, e lăţimea optimă pentru citit articole lungi. O să mai fac, totuşi, nişte teste legate de justifiere, mersi de sugestie. Legat de comentarii, acolo nu prea ştiu ce să-i fac. O să caut o soluţie.

  6. Salut. Îți recomand SendGrid pentru parte de mail / newsletter. Au inclusiv plugin pentru WP, iar API-urile, în caz că vrei să integrezi cu ei, sunt foarte ușor de folosit și bine documentate. :)