“Pînă la urmă, agricultura nu e un teatru de război?”

tractor

Am fost la expoziţia de maşini agricole şi seminţe organizată undeva, în câmp, la Fundulea. Ştiu să fac diferenţa între o grapă şi un disc, între combină şi batoză şi, cred, între grâu şi secară, dar dincolo de aceste precare cunoştinţe, regnul utilajelor agricole şi diversitatea soiurilor şi hibrizilor îmi sunt complet necunoscute.

Uluire, aceasta a fost senzaţia pe care am trăit-o în faţa maşinilor agricole noi, ca scoase din cutie, şi aliniate pe iarba din perimetrul expoziţional. Tractor cu 8 roţi! Tractor cu roţi înalte cât omul, încât poţi sta liniştit la o masă, la umbră, sub cabină! Maşini de însămânţat complicate ca nişte făbricuţe. Toate păreau mai degrabă maşinării de război.

Au ele ascunsă, pe undeva, o ţeavă de tun, o mitralieră! Până la urmă, agricultura nu e un teatru de război? Luptă aici politicienii, latifundiarii, producătorii de seminţe, de substanţe chimice cu destinaţie agricolă, geneticienii, comercianţii, ecologiştii, formatorii de opinie şi mulţi alţii prinşi în acest lanţ, la capătul căruia ne regăsim pe noi aplecaţi deasupra unei farfurii. Politica Agricolă Comună este abreviată PAC. Adică, pac, pac! de-a lungul şi de-a latul pieţelor de desfacere.

Cam tot ce am văzut e pentru marea agricultură. Pentru proprietarii de sute şi mii de hectare. Pentru marii fermieri ai Bărăganului sau ai Câmpiei de Vest. Din fericire, în România, există şi fermieri mai mici, unii chiar mărunţi. Înţeleg necesitatea unei agriculturi competitive, că, până la urmă, trebuie să găsim ceva pe rafturile hypermarketurilor, dar e minunat că, într-un sat atârnat pe vreo coastă de deal, găseşti câteva răzoare cu pătlăgele din seminţe păstrate din generaţie în generaţie. Agricultura tradiţională, fie şi enclavizată, trebuie ajutată să supravieţuiască în marginea unei industrii alimentare dominante.

Sub un soare tot mai dogoritor, am stat un pic la taclale cu un grec care vindea grape şi discuri de peste 20.000 de euro bucata.

– Aţi scăpat de criză?
– Nu este criză la Greţia, decât pentru jurnalişti şi televiziuni.
– Dar demonstraţiile alea cu cocktailuri Molotov?
– Sunt şomeri, au pierdut salar de 1000 de euro, câştigau prea mult.

O dăm pe cultura şpăgii.

– Aţi făcut ceva cu banii europeni, dar mulţi au fost furaţi.
– Au furat, dar fură şi la Nord, şi norvegienii, şi germanii, nu numai noi din Greţia, Spania sau Romania! Peste tot e şpaga.

Ştie limba română din anii de politehnist la Timişoara.

E ora 13.00. Transmisia s-a încheiat. Tehnicienii strâng cablurile şi aparatele. Fermierii s-au retras la mici şi bere în restaurantul din cort. Pe autostradă, la întoarcere, îmi amintesc de o profeţie a unui profesor francez, nu-i mai ţin minte numele. Autorul susţinea că pământul nu mai prezintă interes pentru viitoarea umanitate, care va prefera să colonizeze universul virtual. Or, din 2014, ca o clauză a contractului de aderare, România este obligată să permită cetăţenilor străini accesul fără restricţii pe piaţa terenurilor.

Cât despre tractoarele uriaşe, cu siguranţă nu au fost fabricate ca să are pe domeniile web.

1 comentariu

  1. Nu stiu cum vad altii agricultura din Romania dar cand circul cu auto pe sosele, vad multe terenuri agricole cu buruieni cat casa, cand ma uit din avion vad sute de parcele cu terenurile agricole segmentate, lungi si inguste. Nu stiu cum se vede de pe vapor de unde o privesc unii cu satisfactie, multumire si mandrie!