Valoarea banilor la puştimea de azi

Se făcea, ieri, că eram pe undeva prin Dorobanţilor. Mai exact, în staţia RATB de la I.L. Caragiale, aşteptînd un autobuz spre Romană. Şi, vrînd-nevrînd, îmi sare în ochi un grup de puştoaice. Dar nu despre fete e vorba, ci despre cum erau mai toate îmbrăcate. Haine de la Zara, de exemplu, sînt nimicuri, mărunţişuri, ieftinăciuni pe lîngă ţoalele de la Hilfiger (care, să-mi fie cu iertare, nu-s tocmai ieftine) în sus. Vorbim, aici, de puştoaice în primii ani de liceu, care au cheltuit pe o singură ţinută cam cît cîştig eu într-o lună.

Nu vreau să fiu înţeles greşit, nu sînt în nici un fel invidios. Nu că n-aş avea cu ce să-mi cumpăr (vorba aia, dau mai puţin pe ţigări şi-mi cumpăr) şi nici că eu n-am avut cînd eram de vîrsta lor. Vorbim de timpuri diferite şi de localităţi diferite. Eu, de exemplu, n-am avut mall în tîrg. Pe la începutul anilor 2000, cînd eram în liceu, nu ştiu dacă erau 20-25 de indivizi în tot liceul care să poarte încălţăminte sport originală (Adidas, Nike, Puma şi aşa mai departe). Iar ăştia, de regulă, erau cei de-a douăşpea, care strîngeau bani cîte două-trei luni pentru cînd urma să meargă prin Iaşi, să vadă la ce facultate vor da admiterea, şi se opreau prin mall, de unde se întorceau cu o pereche de blugi, trei tricouri, un trening şi adidaşi de firmă.

Valoarea banului

Părinţii mei au fost cadre didactice. Ambii. Deci, venituri în prostie, cheltuiam sute de milioane pe zi. Serios vorbind, la ce lefuri se dădeau (nu că acum ar fi altfel) în învăţămînt, a trebuit să mă resemnez şi să accept că banul nu se face bătînd din palme, iar dacă ai mei n-au cum să mă ajute mai mult, trebuie să mă ajut singur. Prin urmare, în cazul meu, expresia “la cît de săraci sîntem, nu ne permitem lucruri ieftine” s-a cam aplicat. Am învăţat să preţuiesc ce am şi să nu mă întind mai mult decît mi-e plapuma, că dacă vrei să bei mai des bere, îţi cumperi haine mai rar şi alte exemple din aceeaşi categorie.

Or, ce-am văzut ieri mă face să mă întreb încotro ne îndreptăm. Îmi închipui că trebuie să fie un chin pentru părinţii copiilor care învaţă la liceele de fiţe din Bucureşti. Pot să-i înţeleg şi pe cei cu bani, că-şi doresc pentru copiii lor tot ce-i mai bun, iar cîtă vreme îşi permit, le oferă. Dar, în acelaşi timp, mi-e greu să înţeleg logica de a le face toate plăcerile. Diferenţele de venituri, respectiv de atitudine între colegi, conduc la foarte multe frustrări, care se acumulează şi care se manifestă în moduri diferite.

De aici şi pînă la a înţelege care e valoarea banului, e cale lungă. Se creează nişte prăpăstii şi apar nişte pseudo-lupte de clasă. Cei cu bani vor avea o atitudine superioară, dar peste nişte ani se vor fi trezit că habar n-au pe ce lume trăiesc, cei fără vor avea de ales între a vrea mai mult şi a munci sau a se complace în situaţie. În viitor, apar cel puţin trei categorii de oameni: craii şi piţipoancele de Dorobanţi, de bani gata, dintre care cei mai mulţi n-ar fi în stare să supravieţuiască dacă n-ar fi tata să conducă afacerea, cei care se vor speti muncind şi viitorii frustraţi care se vor fi pierdut în alcool din cauză că n-au reuşit să se automotiveze şi nici nu şi-a bătut cineva capul cu ei.

Praguri psihologice

Ce a făcut bine comunismul, în materie de învăţămînt, a fost obligativitatea purtării uniformei. Ştiu, nici mie nu-mi plăcea ideea, detestam ideea de uniformă în şcoală, dar dacă e să gîndim logic, dacă vrei să educi nişte copii astfel încît să devină nişte oameni normali, cu cît mai puţine frustrări, este un început. În momentul în care toţi se îmbracă la fel, numărul frustrărilor este deja redus la jumătate. Se reduc, cel puţin la nivel de imagine, diferenţele dintre un puşti care-şi permite doar haine din Obor şi unul care sparge zeci de milioane prin mall-uri.

Chiar dacă nu se vede cu ochiul liber, e un prag psihologic pe care îl vor trece mult mai mulţi. Da, rămîn discuţiile despre cîţi bani a cheltuit fiecare în weekend, rămîn comparaţiile de genul “cine-o are mai mare” cînd vine vorba de telefoane mobile, dar în timpul orelor, toţi sînt egali.

S-ar putea contraargumenta că este un model comunist, iar oamenii, oricît am zice că sîntem egali, teoretic vorbind, în practică, e mult diferit. Doar că modelul “uniformei” n-are nici o legătură cu comunismul, ci cu oferirea unui mediu concurenţial similar, indiferent din ce categorie socială provii.

Da, cînd cineva se laudă cu ce Vaio roz nou şi-a cumpărat, va crea frustrări în rîndul celor care nu-şi permit, însă vor fi mult mai mici cîtă vreme n-o să-l aducă la şcoală, că n-are voie. Nu şi dacă cel cu Vaio e îmbrăcat de la Hilfiger, iar celălalt din Piaţa Obor. Practic, asta înseamnă mai multe şanse acordate celor care au mai puţin, fără favoritisme (dacă vreţi, vorbim de asistaţi social, care-s favorizaţi să stea acasă, deşi au destule şanse să încerce să-şi caute ceva de muncă, însă statul le permite leneveala). Sau, pe scurt, şanse egale.

Altfel, uite doar unul dintre cauzele apariţiei diferitelor categorii de liceeni, mai ales a celor emo ori a răzvrătiţilor.

Raportarea la profesori

Stăteam de vorbă, săptămîna trecută, cu instructorul de la sală. Are 27 de ani şi, pe lîngă jobul ăsta, lucrează şi în învăţămînt. Predă educaţie fizică la gimnaziu, 18 ore pe săptămînă, salariu de vreo 700 de lei lunar. Nu vorbim de liceu, ci de gimnaziu, da? Omul meu are un Nokia E72, că de aia munceşte. În rîndul elevilor, zeci de iPhone-uri şi alte terminale scumpe. Părinţii îşi permit, le cumpără, iar un simplu telefon îi face pe puştani să se simtă superiori inclusiv profesorilor.

Îmi povestea că sînt profesoare care ajung plîngînd în cancelarie, după ce un puşti s-a pus pe făcut mişto de ele că au nişte telefoane vechi de cînd lumea. E o chestie de educaţie, în fond, dar şi de motivaţie. Copiii sînt trimişi la şcoală să-i educe alţii, cîtă vreme părinţii nu sînt interesaţi să-şi bată capul. “De aia e şcoala, să-i educe, nu?“. Pe de altă parte, să ne gîndim ce frustrări apar în rîndul profesorilor cînd un copil vine la şcoală cu un telefon care costă cît leafa lor pe cel puţin două luni. Ce motivaţie mai are cînd se izbeşte de aşa ceva?

Ce motivaţie mai poate avea un cadru didactic cînd statutul său social de “intelectual” nu-l ajută nici să trăiască decent, iar un puşti al cărui tată are un chioşc se prezintă cu o superioritate conferită strict de banii părinţilor? Acel copil, avînd la dispoziţie resurse, nu va considera şcoala importantă sau cel puţin la fel de importantă ca altul, care nu-şi permite nici pe sfert. Ce valoare mai are, în acest context, meseria de profesor, cînd un elev îşi bate joc de tine că telefonul lui e mai scump decît al tău?

Despre valori

În atare condiţii, e logic să se ajungă la o raportare strict la valori materiale încă din şcoală, ba încă una pe care o perpetuăm prin ignoranţă şi indiferenţă. Dar asta nu înseamnă că e şi normal. Practic, se duc dracului valorile morale, cele care ar trebui, de fapt, învăţate în şcoli. O să mi se spună că valorile morale nu te ajută cu nimic, oricum depindem de valorile materiale, deci e mai bine ca un copil să se gîndească în direcţia banilor. Probabil. Doar că, peste zece ani, ne vom plînge (la fel ca în ultimii 20) că ţara asta e condusă de hoţi, că toţi sînt puşi doar pe căpătuială şi că n-avem nici o şansă. Ş-atunci, întreb şi eu: nu-i aşa că ne merităm soarta?

Unde vreau să ajung? Nu vreau să dau verdicte, să spun că e bine sau că e rău. Dar e frustrant inclusiv pentru mine să văd, în metrou, o puştoaică de zece-unşpe ani care butonează Angry Birds pe un Samsung Galaxy S, care costă de la vreo 400 de euro în sus. Nu că nu-mi permit unul (totuşi, am un HTC Desire comparabil ca preţ), ci că există indivizi care nu raţionează atunci cînd vine vorba de copiii lor, care-şi permit să rişte ca ploada să piardă sau să i se fure un terminal de 400 de euro. Eventual, cînd se întîmplă, să o mîngîie pe creştet şi să-i spună că-i cumpără tata altul. Şi, mai grav, că riscă să aibă un copil care nu va cunoaşte niciodată, cu adevărat, valoarea banului.

N-aş vrea să ştiu decît atît: mai contează valorile morale sau nu?

41 comentarii

  1. Exceptional articol!
    o lume nebuna, intr-adevar, fara repere, fara valori reale

  2. In septembrie am fost in Irlanda la o formare si nu mica mi-a fost mirarea sa vad ca elevii de gimnaziu/liceu au uniforme. E adevarat fiecare scoala/liceu se identifica prin culoarea uniformei (cum era in perioada interbelica in Bucuresti) dar modelul este cam acelasi: camasa si fusta ecosez pentru fete (fusta care nu se ridica deasupra genunchilor) , camasa, cravata, pantaloni pentru baieti, eventual un pulover cand este mai frig.
    Un mic amanaut: uniforma respectiva costa in jur de 300 de euro si este platita de parinti ( cel putin asta mi-a spus o nemtoaica careia parintii ii platisera un an de liceu in Irlanda pentru a invata limba engleza). Cei 300 de euro erau pentru ei o suma considerabila de bani.. iar pustoaica nu parea a veni dintr-o familie de oameni saraci.. doar ca in occident oamenii stiu sa pretuiasca banii.. de cate ori nu am auzit in Romanaia ” ah asta costa doar 200 de euro, o nimica toata”.
    Locuiesc in Franta si va pot spun ca 200 de euro chiar inseamna o suma de bani importanta..

  3. Problema e ca am scapat de comunism si inca multi romani sufera de sindromul “show off”. Locuiesc de ceva vreme in afara, am amici in diverse tari si toti spun acelasi lucru: cei cu bani (oriunde ar fi ei) isi vor cumpara mereu chestii mai scumpe – e normal. Ce mi se pare cel mai trist in Romania e atitudinea celor ce nu au: multi strang cureaua in timpul saptamanii ca in weekend sa iasa la “o cola” (si de multe ori e chiar doar o cola) la o terasa sau club de fitze unde isi cheltuie toti banii econimisiti doar ca sa se “afiseze”, sa fie vazuti intr-un loc “cool”. E similar si cu telefoanele mobile – multi fac rate, credite sau se imprumuta ca sa aiba ultimul telefon aparut pe piata! Telefonul mobil e un fel de “statement” pentru ei. Probabil ca asta ii face sa se simta mai bine…
    Trebuie sa mai treaca ceva timp pana cand lumea se va calma si isi va da seama si la noi ca nu haina si telefonul mobil il fac pe om.

  4. Da, tata. Te-ai dus si tu. Se numeste ca ai imbatranit daca ai inceput sa scrii articole de tipul “pe vremea mea…”. :-)))))

    • Ei, pe dracu’! Nu e vorba despre “pe vremea mea” vs. “pe vremea asta”. Incercam o perspectiva a ce se intimpla. Pe bune, ma: Galaxy S la o pustoaica de 10 ani? Pe bune?

  5. Parerea mea e ca exagerezi putin. Numarul celor imbracati cu “tsoale de fitse” e totusi mic. Si asta pentru ca multi nu-si permit sa cheltuie atit cu copiii.
    Problema e insa alta. La noi inca persista nevoia de a arata ca ai. Exact cum tiganii cu bani se bat in numarul de turnulete de la palat, asha si mare parte din imbogatitii vremii simt nevoia sa-si arate potenta financiara.
    In vest nu prea exista asemenea manifestari. Stiu exemplul unei studente in Franta, cu tatal englez, proprietar de firma cu citeva milioane de lire strline profit anual. Si tatal multi-milionar ii dadea bani fiicei pentru facultate, chirie, si ceva maruntis de buzunar. Si pentru ca fata era ahtiata dupa excursii, muncea seara ca si chelnerita, ca sa stringa bani. Si i se parea ceva firesc sa nu primeasca de la parinti banii respectivi. In Romania asha ceva nu se va intimpla vrodata. Iar parintii cu bani nu-si dau seama cit rau fac propriilor copii tinindu-i in puf…

  6. Da, mah, stiu. Noi am asteptat 6 ani sa ne bage telefon cu disc. Esti mos. Fa repede un copil! :-))))))))))))

  7. :))))))))))))

  8. Asa e peste tot in tarile democratice. In State e chiar mai accentuat decat la noi.

    Ma resemnez cu gandul ca din copii cu bani gata multi vor ajunge la un moment dat cand parintii nu-i mai pot intretine si o sa vada cum e realitatea.

    Cat despre educarea copiilor, am vazut un reportaj interesant in care se vorbea de o familie in care parintii nu mai cumpara nimic la copii pe langa chestiile de baza (gen mancare).

    In schimb, daca isi faceau “daily chores” (gen sa-si spele propriile vase si sa-si curete camera), le dadeau inca de mici, la inceputul lunii, un “salariu” (o suma rezonabila, nu prea mica, nu prea mare) pe care aveau voie sa-l cheltuie cum vroiau ei.

    Daca dadeau prea mult pe un telefon shiny nu mai aveau cum sa-si cumpere luna aia haine, sau aveau mai putini bani pentru pranz. Cred ca e o idee destul de buna pentru a-i invata de mici cum sa-si gestioneze banii.

  9. in japonia majoritatea scolilor au uniforme (si pt orele de sport ), copii n-au voie cu telefoane, calculatoare si alte accesorii. copii mananca la scoala (acelasi meniu) si nu se fac diferente intre ei.

    de aceea vezi la o cafenea cum un lucrator de la drumuri ia masa langa unul care lucreaza la o multinationala, etc.

    la noi mai e mult pana departe :))

  10. Pe la inceputul anului scolar a trebuit sa merg la liceul unde am invatat, pentru niste acte. De cum am intrat m-a socat numarul exagerat de mare de masini din parcare (parcarea liceului e in interior, liceul are forma de U).
    Dupa ce am rezolvat cu secretariatul, din nostalgie, m-am plimbat putin pe holurile liceului. Cu ocazia asta am putut sa observ mai indeaproape elevii in timpul pauzei. Aceeasi situatie. Unii cu haine foarte foarte scumpe, cu masini premium, cu atitudine sfidatoare la adresa oricui. I-am putut observa cum se comporta in mod normal, pentru ca fizic pot fi confundat usor cu un elev de clasa a 12-a, chiar daca au trecut vreo 4-5 ani de atunci. red ca eC foarte greu pentru unul din clasa de mijloc sa tina pasul cu cei cu bani. Greu financiar si obositor dpdv pshiho-emotional.
    Am recunoascut masinile profesorilor mei. 90% aceleasi. Pai cum se simte profesorul de istorie care are un VW Polo, profesor bun si dedicat dealtfel, cand trebuie sa ii explice lui Gigi, care conduce un S Klasse, ca e important sa se identifice ca roman, ca trebuie sa aiba idee despre ce suntem ca natiune etc?
    M-am simtit usor inferior, chiar daca am venit cu un SEAT Alhambra, o masina cu pretul de lista de aprox 30000 euro. De ce? Pentru ca parcarea era plina de masini scumpe. Pentru ca directorul institutiei merge cu Cielo, iar cand se urca in masina, pustanii il iau la misto.
    Concluzia pe care am tras-o: e mult mai greu si mai dureros sa fii copil in ziua de azi daca parintii tai au joburi normale.

  11. Sa raspund la intrebarea de la sfarsit. DA, conteaza cel mai mult valorile morale.

    Dar totusi, am niste comentarii referitoare la restul postului.

    Este adevarat ca o majoritate covarsitoare din pustime nu cunoaste valoarea banului, sfideaza pe cei care au mai putini si invidiaza pe cei care au mai multi. Ei bine, sa stii ca acest lucru tine de EDUCATIE.

    Educatia primita (indiferent daca este acasa sau in scoli). Daca cea de acasa este precara, ar trebui indreptata in scoli. Dar, in schimb, in scoli se confunda educatia cu acumularea de informatii. Informatii care in majoritatea lor covarsitoare sunt irelevante pentru buna functionare a unui om.

    Mai mult, sa stii ca sentimentul de frustrare (ca sa nu-i zic invidie) fata de oamenii care au mai mult este de cand lumea si pamantul. Ca exista cineva care are mai multe oi, mai multi galbeni sau Samsung Galaxy S (probabil ca e totusi amarata ca nu avea bani de iPhone 4 :) ) este inerent. Dar tocmai acest sentiment este cel care sta la baza problemei.

    Foloseste orice exprimare eufemistica pentru a acoperi sentimentul de invidie, dar asta este de fapt. Si acest lucru tine iarasi de … EDUCATIE.

    Un profesor isi asuma rolul de educator (indiferent de salariul pe care il primeste) dar daca tocmai el trasmite mai departe aceste idei…nu vad cum ar putea sa se educe copiii.

    Si acum spre sfarsitul comentariului vin si zic. INVIDIA sau FRUSTRAREA sau cum vrei sa-i zici…..NU ESTE O VALOARE MORALA.

    Sa inchei cu un citat care evident nu se gaseste in scoli :

    “Te temi de foame asuda, uda plantatia”
    “Dar nu invidia fiindca nu-ti convine ratia”

  12. Cu regret trebuie sa spun ca exista si o alta fateta a celor prezentate in articolul tau.
    Sunt parinte de copil de gimnaziu. Constat ca la fiica mea in scoala, o parte din profesori nu penalizeaza in nici un fel comportamentul de fite al copiilor de bani gata, ba chiar acesta au un plus din start la castigarea simpatiei profesorilor.
    Mai mult, la sedinta cu parintii, diriginta a venit plina de aur, cel putin cinci bratari, ca se se vaite ca s-au redus salariile! Ceea ce ni s-a intamplat si noua, parintilor, dar nu o interesa.
    Adultii pe care ii au ca modele acesti copii (casa si scoala) nu cred ca sunt tocmai ok.
    Asa ca tineti minte, importanti sunt cei 7 ani de acasa si copilul trebuie sa stie ca este important sa se compare cu sine insusi, azi, maine, poimaine… Nu conteaza cat ai ci conteaza ce esti!

  13. Nene, de asta imi plac mie americanii. Am fost acum ceva vreme la un fel de intalnire de afaceri. Intr-o sala dintr-un hotel supra-luxos. Toti romanii se imbacasera la 4 ace. Si ce vad eu iesind din lift si taraindu-se agale spre receptie? Un american in bermude si slapi (adevarul e ca era groaznic de cald). A discutat ceva acolo, apoi a plecat sictirit spre iesire.

    Nene, cam asa sunt si eu. Mi se cam falfaie de aparente, toale de firma, de ceasuri barbatesti scumpe, de telefoane mobile cu 1000 de functii (eu folosind doar apelurile telefonice, sms-ul si agenda), de masini tari sau alte chestii (nu va speriati totusi, folosesc si sapunul si spray-ul). Si ma simt al naibii de bine in pielea mea. Nu am nici cea mai mica problema ca imi face unul flash-uri cu o masina de 80.000 de euro pe autostrada Sorelui calarita de un putzoi de 20 de ani sau ca vad la vreun elev de scoala generala un iPod in mana. Mie mi se pare o mare risipa si atat. Sa platesc de 1000 de euro pe o chestie pe care o pot cumpara cu 200 de euro si care, pentru mine, face acelasi lucru.

    Si asa imi invat si copiii. Daca se dau cu capul de pereti ca vad vreun coleg cu nu stiu ce Vaio in mana, apoi sunt niste fraieri cu cioc si isi merita soarta. Deocamdata, ca si copii, au tot ce le trebuie, la modul esential. Sa isi puna capul la contributie si sa invete ceva in viata, mai important, sa invete sa munceasca perseverent pentru ce vor sa obtina si sa se bucure de asta. Sa nu fie invidiosi in niciun fel. Oricum au primit de unde trebuia ce trebuia sa primeasca: sunt sanatosi tun, le place sportul, au un coeficient de inteligenta mult peste medie (si nu ma laud ca sunt ai mei;) )

    Dar poate ca eu sunt mult prea batran de gandesc asa, ca am trecut deja de 40.

    P.S. Si nu va ganditi ca pregatesc niste mici idealisti, numai buni de muls de catre baietii isteti ai “sistemului”. Eu ii pregatesc sa fie antreprenori, daca asta or sa vrea si ei. Si banul e important acolo, mai ales acolo. Dar pentru active financiar (bani care produc alti bani), nu pentru chestii care se devalorizeaza rapid imediat dupa cumparare. Cu cat e mai scump un telefon, o masina sau o toala, cu atat mai repede isi pierde din valoare. 10% din valoarea masinii dupa ce ai iesit cu ea din reprezentanta. Asta e vreo afacere?

  14. Revolta generatiei care are acum 25-35 de ani +/-1,2 ,din care fac si eu parte, impotriva uniformelor in anii ’90 este total normala, reprezentau si astea pentru noi un simbol al comunismului. Dar cine nu a ajuns la alta concluzie pana acum inseamna ca a trait degeaba de atunci sau a ramas prea frustrat. Totodata este normal ca cei de azi din gimnaziu si liceu sa nu fie cei mai bucurosi ca trebuie sa poarte uniforma, e firesc, nu-s de condamnat pt atitudinea asta.

  15. “Vremea când era Alex Mihăileanu în liceu” e un pic după “vremea când eram eu în liceu” (un liceu de cocalari, dealtfel), adică mizerabila epocă Ciorbea-Radu Vasile, 1995-1999. Dar asta nu înseamnă că în mizerabila epocă Ciorbea (cacofoniile sunt intenţionate, cam aşa era epoca) nu ar fi fost lume cu telefoane mobile în licee. Cel puţin în acel liceu de cocalari, fiţos şi păduchios cam la fel ca populaţia lui şcolărească. “Valoarea” se măsura în abilităţile telefonului mobil, începând cu Motorola StarTac cu afişaj cu leduri şi terminând cu Nokia Communicator din prima generaţie, cu forma şi mărimea unei cărămizi.

    (Înainte să întrebe cineva: “Şi tu ce fel de cocalar erai?”: Eu n-aveam telefon mobil datorită costului minutelor, nu aparatului. Am din 2000. Dar aveam Puma.)

    Uniforma (sacou+cravată) exista, plătită de părinţi, şi există şi azi în multe licee. Era lucrată prost (şi azi). Oricum, faţă de infecta zdreanţă a erei comuniste (cămaşă pepit să nu se vadă petele de cerneală, sarafan care era gata decolorat din fabrică, sandale de tarabagistă de piaţă, pampoane de copil cretin) era şi este un progres.

    Astfel încât simpaticul nostru jurnalist şi-a ales greşit exemplul cu hainele de la Tommy Hilfiger şi a ales încă şi mai prost perioada în care să publice. În “epoca de prosperitate 2006-2008” publicul urla de parcă avea un ardei iute într-o parte sensibilă a anatomiei ori de câte ori venea vorba de “maşini, telefoane mobile, bani, cluburi, malluri etc” şi ameninţa cu moartea şi alte lucruri asemănătoare. Acum au pierdut “de la 25% din venituri în sus” şi totuşi sunt excesiv de raţionali, toleranţi, şi nu-i mai iau ca model în viaţă pe Zoso şi Bendeac.

    Nu putem decât să tragem concluzia că la români, invers faţă de orice specie cu 2 şi 4 picioare, foamea e benefică şi prosperitatea dăunătoare :D

    • @Gigi: si concluzia care e? Ca, de fapt, e bine ca in scoli nu exista un mediu concurential decent, care sa ii motiveze pe toti copiii, indiferent, de statutul social, sa invete si sa vreau mai mult de la viata, sau ca e bine ca exista smecherasi cu parinti cu bani pe care-i doare-n cot de scoala si care devin, ulterior, modele si pentru ceilalti, pe principiul “scoala-i pentru prosti, noi tre’ sa facem bani indiferent de metoda”? Eu inca n-am priceput care-i concluzia ta.

  16. @Alex Mihăileanu
    Principiul “scoala-i pentru prosti, noi tre’ sa facem bani indiferent de metoda” e depasit de mult. Sau cel putin asa ar trebui. Pe vremea cind eram eu la liceu, adica prin ’90-’94, nu prea auzeai de absolventi de facultate care sa realizeze ceva in viata. acum sunt deajunse exemple de tineri care au terminat o facultate si ajung sa cistige dupa 4-5 ani 1000-2000 eur sau aleg sa faca un doctorat in strainatate si sa ramina acolo. Asha ca cine se ascunde dupa principiul enuntat de tine, o face din lene/comoditate. Mai departe, depinde de fiecare cum alege sa-si educe copilul si sa-l faca sa inteleaga ce e important in viata si ce e trecator.

  17. normalitatea este ca valorile spirituale sa fie suport pentru realizarile materiale. din pacate, sunt cultivate doar ultimele, in dulcele stil romanesc.

    daca bunurile materiale ar fi dobandite legal, prin afaceri oneste, n-ar fi o problema ca plozii sa umble doar cu ferrari (cred ca asa se scrie), insa atunci cand 2/3 din tara e saraca…

    in ce priveste priveste intelectualul, s-a cultivat ideea ca sa fie sarac, iar nu sa lupte sa aiba un trai decent (chiar cu guvernul) – eu am plecat de la stat la privat si ma simt mult mai bine.

  18. ps – foarte fain postul, bravo!

  19. Mediul concurenţial decent sau indecent nu are de-a face cu uniforma. De fapt, cam peste tot în societate ar fi trebuit să existe un mediu concurenţial, în care performanţa să fie recompensată, dar s-au trezit unii ca Bendeac că “e indecent ca un Ghiţă să câştige bani de X5 şi un Neluţu să nu aibă nici de-o bere, că situaţia mă face pe mine, Bendeac, să plâng” (caută nişte articole de-ale gogomanului să afli cum şi de ce plânge el. În cel mai cunoscut dintre ele plângea fiindcă unul cu un X5 îl acuza că îi blocase accesul la o pompă de benzină :D ).

    Dacă performanţa în carieră, funcţie, afaceri etc nu îţi permite să ai ceea ce nu are cel care nu face performanţă, la ce mai foloseşte munca şi abilitatea în ale afacerilor?.. Mulţi gunoieri câştigă mai bine ca salariul oficial al vreunui profesorache. Dacă nu ai ceva care să te diferenţieze de ei, diplome, titluri ştiinţifice, prestigiu, la ce mai foloseşte să faci şcoală, anagajmentul la ROSAL era mai profitabil.

    Exista mediu concurenţial în şcoala comunistă? Bullshit. Cine învăţa lua 10, cine strângea hârtie, sticle sau castane lua şi el 10, că aşa dictase Tovarăşul, chiar dacă nu punea mâna pe carte, şi îl mai şi lua în bătaie de joc pe primul. (Nişte bendeci ne tot bat la cap pe orice site sau forum că pe vremea comuniştilor se făcea carte şi încă serios.)

    Cu un singur lucru sunt de acord, că foarte mulţi au cele necesare traiului şi habar n-au pe ce lume trăiesc. În acel liceu cocălăresc şi acea epocă Ciorbea “sunt sărac” însemna “am un Pentium cu CD-ROM şi placă video S3 şi vreau un Pentium II cu CD-writer şi Matrox Millennium”. “Sunt mai puţin sărac” însemna “am făcut o combinaţie pentru bani de un Pentium II şi un CD-writer”.

    PS Dacă îi spun unui jurnalist inteligent că prima parte din articolul lui reprezintă o coincidenţă surprinzătoare pentru mine, ar putea ghici uşor şi în ce liceu am fost.

    • @Gigi: Corect, mediul concurential nu are de-a face cu uniforma, iar performanta este ceea ce ar trebui sa faca diferente. De acord cu tine. Dar daca ai intr-o clasa zece copii cu acelasi IQ, dintre care patru au parinti cu bani, iar ceilalti nu, cum crezi ca le vor fi afectate performantele? Din cei patru cu bani, in cel mai fericit caz, unul singur va face performanta. Ceilalti trei vor merge pe principiul “are tata, fac facultatea pe spaga, ma descurc eu, bine ca e tata patron”. Dintre ceilalti cinci, trei isi vor plinge de mila si vor deveni emo, unul se va complace, ca e modest, si modest o sa ramina toata viata, fara aspiratii, iar celalalt are sanse sa se speteasca sa ajunga cineva.
      La fel ca si conditia sociala, si vointa depinde de la un individ la altul. Nu toti au acelasi grad al vointei, iar frustrarile chiar apar. Daca nu ma crezi, da o raita printr-un liceu si intreaba profesorii. Iti vor spune ca au copii buni care fumeaza, ca s-au luat dupa altii, au copii buni deprimati, care nu mai invata ca alta data, au copii buni, dar carora nu le pasa, ca oricum parintii lor au bani, deci nu invata… Si mai sint inca unii. Or, cind unii cu toale si telefoane scumpe pleaca deja cu o superioritate pe care le-o confera banii parintilor, au un avantaj de imagine, cel putin, in fata celorlalti. Daca vrei, e exemplul tipic din filmele americane cu liceeni.
      Nu e vorba de mediul concurential care ar fi existat in scoala comunista. Uniforme s-au purtat pina prin ’98, se dusese dracului comunismul de mult. E vorba ca limitezi avantajele “neloiale”, daca vrei, si ii pui pe toti la aceeasi linie de start. Nu-l pui pe ala cu bani mai in fata. Ca, practic, asta se intimpla.

  20. In 1635 francezi aveau academie….romani faceau transhumanta si mai fac si azi,chiar daca au si ei o academie,asa ca etapa asta era inevitabila mai ales ca am trecut prin perioada comunista.Vremurile astea se aseamana cu perioada lui Dinu Paturica….dupa au fost si momente mai bune

  21. Atata timp cat parintii pustilor nu au facut afaceri cu statul, adica nu au dat tzepe, nu prea ma intereseaza cu ce se afiseaza. Mai uita-te si tu la Gossip Girl. De ce nu poate o adolescenta din Romania sa aiba un aifon ca una din USA?
    Unii au bani si nu trebuie sa se chinuie pentru nimic. Sa fie sanatosi.

  22. Până la urmă nu este important ce telefon are un tip sau ce maşină în comparaţie cu aceea a profesorilor ci mai ales faptul că trebuie să accepte pe acela de lângă el. Acum dacă un elev are iPhone 4 şi proful să aibă Galaxy S. Nup. Profesorul măcar să ducă o viaţă decentă (ce să mânânce şi unde să stea cu familia).
    Problema este că nici minimul nu mai poate fi asigurat.

  23. @Emil: lasă, că nici “acela de lângă el” nu e mai realist când îl vede pe cel cu “ifonele”.

    Dimpotrivă, dacă un cetăţean mediu spunea în 1999 “sunt sărac fiindcă am doar un Pentium” şi în 2009 “sunt sărac fiindcă am Logan sau Golf şi vreau BMW”, cocălărimea fomistă gândeşte exact invers: dacă ai 1000 euro, eşti bogat. Ba chiar unul a spus-o, pe site-ul unui tabloid unde se vorbea de o prezentare de modă: “să vezi că dacă te duci la manechinele alea şi le arăţi 1000 de euro se pun cu cracii în sus… numai să nu fii chiar urât ca o maimuţă şi nespălat ca un cioban”.

    Probabil cocalarul cretin nu văzuse în viaţa lui 1000 de euro (adică 1-2 salarii mai răsărite) puşi la un loc şi credea că sunt o avere. Un profesoraş cu ceva vechime s-ar plânge că e prost plătit, dar nu ar crede asta. (În ciuda pretenţiilor că meseria e plătită mizerabil, asta e valabil pentru debutanţi. Cine are ceva vechime şi gradele luate e mult mai bine plătit, ştiu sigur.) Şi, în general, oricine face o meserie cât de cât productivă, medic, contabil, zugrav, mecanic, programator, şofer, avocat, fotograf etc poate câştiga destul pentru un trai confortabil, cel puţin în Bucureşti. Cu toate crizele de pe lumea asta, s-a dus vremea când românului îi era foame şi “schimba 100 de dolari”, fiindcă aceia erau ultima rezervă din casă, economiile ferite de inflaţie.

    Dar nici la vârful, nici la baza piramidei sociale nu dă lumea semne că ar şti pe ce lume e.

  24. Valorile morale ar trebui sa conteze; dar, din pacate, se pierd in fiecare zi cate putin. Ma bucur sa stiu ca exista si reversul medaliei, cei care ati comentat PRO VALORI. Cu voi mai e O SPERANTA… sper sa nu moara, desi e ultima. Aveti grija de voi, de noi si de viitorul tarii. Ridicati-va si luptati impotriva raului!

  25. “un copil care nu va cunoaşte niciodată, cu adevărat, valoarea banului”

    Pentru ca traim pe inflatie, cu fiecare an, cu fiecare generatie, banul nu mai are valoare. Asta invata si copii… :)

  26. Totul in jurul nostru se tabloidizeaza .
    Viata noastra devine un tabloid urias . Totul se invarte in jurul banilor [ mai ales in jurul numarului lor]
    Cu fiecare generatie valorile morale devin desuete , iar totul se rezuma la bani , haine , masina .
    Uite citeste un articol asemanator :

    http://aztecul.wordpress.com/2010/10/13/cedat-zambet-contra-automobil-de-lux/

  27. In istorie nu se cunoaste vreo civilizatie care sa se fi degradat, sa-si fi pierdut reperele morale/etice si sa fi rezistat mai mult de 2-3 generatii in asemenea stare. Unele si-au revenit in simtiri la vreme. Altele au disparut . Din pacate, intotdeauna degradarea societatii se sfarseste in sange…

  28. pe scurt se duce dracu’ tara asta

  29. am vazut pe aici tot felul de comentarii la adresa celor care strang ceva banuti pt achizitionarea anumitor bunuri…sa inteleg ca sunt pretuiti cei care “sparg banii aiurea prin cluburi de fitze”. iar referitor la profesorii care isi schimba atitudinea in functie de bunurile detinute de catre elevii acestora cred ca nu este locul lor in mediul de educatie.(la ora de geotehnica unul dintre colegi mei care avea un telefon f scump pe banca si ceva “aor” la mana, era neatent, iar profesorul nu a fost intimidat deloc de toate acestea, ba mai mult ia aruncat cateva replici de l-a facut de 2 bani pe dl coleg de bani gata-” -Ma eu vad ca la mana ai..te descurci..dar la “mansarda” ce punem ca fundatia din clasele primare e cam subreda si…se darama tot”.)

  30. Distrugerea valorilor morale si in general a celor care au ceva de spus este o pratica specific comunista de nivelare a societatii civile.O dictatura cu un cult al personalitati partidului unic cu doctrina unic adevarata va cauta sa distruga valorile care ar fi ca alternativa.In Romania post decembrista s-a mers pe ideea neincurajarii valorilor morale,a patriotismului real,pe criteriul enuntat de BRUCAN,
    o populatie de ,,prosti”se conduce mai usor daca nu au suport moral, educatie si informatie.Astfel au aparut manualele alternative, ,,fabrici” de absolventi universitari care nu au cele mai elementare notiuni in domeniul,generatii care nu vor dori o scara reala a valorilor. Aceste nonvalori vor fi promovate de sistemul care i-a produs si pe care-l vor apara cu dintii,constienti fiind ca daca dispare sistemul dispar si ei si avantajele necuvenite.

  31. @cara: felicitari pt comment. good point.

    alex, ca profesorii sa nu se simta inferiori, propun sa li se dea la fiecare, pe inventar, cate un costum harmani, aifoane, cate un ferarri si cate 5 bratari de haur. asa, ca sa se poate impune in fata elevilor. eventual sa li se deconteze si iesirile la cluburile din oras si concediile in insulele hawaii.

    si acum serios, incurci borcanele in articol si in comentarii de nu mai inteleg unde bati si tind sa concluzionez ca intr-adevar ai scris articolul din frustrare si nu din alt motiv. de fapt care e problema? ca profesorii nu au mai multi bani decat parintii unora dintre elevi? ca nu sunt uniforme in toate scolile? ca unii parinti le cumpara lucruri scumpe copiilor lor? sau copiilor le place sa se laude / show off? ca unii copii nu sunt invatati sa ignore aparentele si isi pierd vointa? unii profesori nu stiu sa tina sub control excesele si mai si plang in cancelarie?
    well… natural selection will take place, sooner or later, only the strong survive.

  32. nu intelegi nimic. (si nu o spun peiorativ). ceea ce ai vazut nu este decat ilustrarea faptului ca in romania gata, sunt clase sociale. caste, a 2-a generatie de imbogatiti (care nu au furat, care chiar isi permit chestii scumpe cu naturaletea cu care un salariat isi permite o cola). care se vor apara intre ele pe principiul castelor, la fel cum fii de nomenclaturisti isi primeau functia de la parinti, noii elevi vor prelua (cei mai norocosi) afacerile pe la 30 de ani…
    nu spun ca ce observi tu nu e interesant, ca poate sistemul ar trebui sa functioneze mai “protectiv” cu cei umiliti si obiditi. insa important este ca, daca pana acum era vorba de parvenitisme, de acum e vorba de “asa merg lucrurile pentru unii” care chiar nu mai pot masura cu aceleasi unitati de masura. ei chiar au bani.
    despre decenta folosirii lor? pai aia o invata abia a treia generatie, asa ca inca putintica rabdare.

  33. anonim: “am vazut pe aici tot felul de comentarii la adresa celor care strang ceva banuti pt achizitionarea anumitor bunuri…sa inteleg ca sunt pretuiti cei care “sparg banii aiurea prin cluburi de fitze”.”

    Mai rău. Dacă în perioada “umflării balonului proprietăţilor”, care a durat puţin timp, soluţia la orice părea creditul, în orice altă epocă la noi a fost apreciată economisirea. Inclusiv în comunism, când a obţine “ceva” cu ajutorul clasicului mecanism al contrabandei necesita ceva “rezerve”.

    În ultimii ani, lătrăii şi trollii din presă au început să atace ECONOMISIREA, oricât de ciudat ar părea – “uite-l pă cocalarul ăla ordinar, stă nemâncat cu lunile ca să strângă bani dă lanţ dă aur” (sau după caz: “Bemveu, ţoale dă firmă, ifone, vacanţă la turci, seară la Banbu”).

    Fiindcă orice troll este, după cum ştim, mai inteligent şi mai întreprinzător decât Ion Ţiriac şi Mugur Isărescu la un loc, au şi soluţii, la fel de inteligente ca întreaga lor persoană: “hai să le băgăm un impozit de 10 000 dă ieuro pă an, că n-au, şi să-i lăsăm fără Bemveu”, “hai să le dăm pentru orice fleac o amendă dă să-şi vândă telefonu’, lanţu’ şi plasma”, “hai să renunţăm la amendă şi puşcărie, venim cu pedepse cu confiscarea, ca să-i lăsăm săraci”.

    Superb, nu?…

  34. Daca tu, ca profesor, plangi ca elevul are un telefon mai scump decat al tau, scuza-ma, dar esti pe acelasi nivel cu elevul.

    Toata lumea nu face altceva decat sa se planga. Multi stau la un salariu caldut la stat, ca si profesorii, si apoi, vai, dar noi formam tineretul tarii si nimeni nu ne apreciaza. Am vazut foarte bine cum au format ei tineretul in ultimii ani. Nu-i obliga nimeni sa lucreze numai in invatamant si nu-i obliga nimeni sa aiba un singur loc de munca.

  35. Subscriu total comentariului lui Vlad. Pur si simplu nu inteleg de ce imbracamintea, mobilele si in general orice alte simboluri ale “avutiei” parintesti ar putea constitui o frustrare, o demotivare sau de ce ar trebui sa genereze orice fel de senzatii/sentimente negative printre cei din jur. Eu traiesc cam de 3 decenii in Germania, colegii de servicii au venituri extrem de diferite in functie de parteneri, mosteniri, afaceri de familie etc. Desi nu se dau in spectacol la serviciu, stim cu totii ce case, vile de vacanta, concedii isi fac. Dar pur si simplu consider ca nu e treaba mea, ca fiecare are cit poate si face “the best of it” si cam asta e atmosfera generala. Discrepante majore de venituri vor exista mereu in societati ne-comuniste si ma surprinde ca asta este motiv de frustrare nu numai la copii (de inteles, ca atita ii duce mintea la virsta lor), dar si pentru profesori, de la care as fi avut ceva pretentii macar din acest punct de vedere. O profesoara care plinge fiindca nu stiu ce mucos isi bate joc de mobilul ei invechit, s-a descalificat singura in fata mea ca mijlocitoare de valori reale.
    Ah, da …si in spiritul articolului, pot sa va marturisesc si eu: am un Nokia de pe vremea lui Pazvante, pe care o sa-l tin pina isi da obstescul sfirsit ( adica atita timp cit pot comunica cu el) si masinile (mici si economicoase) le tin ani de zile, pina nu mai merita economic o reparatie. Si nu am nicio problema cu asta. Prefer ca toti banii ramasi pe luna ii sparg fara “sa se vada” de restul lumii, petrecind seri la cite un restaurant romantic, weekenduri in excursii de relaxare, vizitind cit mai mult si rasfatindu-ma in concedii prin locuri necunoscute. De ce m-ar deranja ca altii isi folosesc altfel banii proprii. Si care e treaba mea in legatura cu ce au ei? Imi face mie viata mai usoara sau mai frumoasa daca cei din jur au mai putin?

  36. Nu exista copii degenerati…cel putin pana la o varsta,
    exista doar parinti deformati, care trebuie batuti cu trenul