Valoarea banului (și a muncii)

Eu nu înțeleg obsesia lui Marius pentru subiectul bani. Fiecare al treilea lui text pe blog este despre bani, despre sfaturi financiare șamd. În cel mai recent, iar s-a pierdut în statistici despre câți bani îți trebuie ca să trăiești bine.

Am mai scris la un moment dat pe tema asta, reiau ideea, că se leagă și de valoarea banului și de valoarea muncii. Proful meu de filozofie de la Arte, la un curs, a zis o chestie deșteaptă rău: cel mai mare blestem pe capul unui om e un morman de bani nemunciți. Sau ceva de genul ăsta.

Cifrele alea citate de Marius sunt complet irelevante. Când ai suficienți bani? Câți îți trebuie ca să trăiești bine? Răspunsul scurt este: cât să poți da oricând cu cardul fără să deschizi aplicația de banking să vezi câți bani mai ai în cont. Răspunsul lung e aici.

Banii sunt obsesia omului sărac. Dacă numai despre asta vorbești sau scrii, dacă numai la asta te gândești, ești sărac și niciodată n-o să-ți ajungă cât ai și întotdeauna o să fii nefericit și o să te uiți la alții, indiferent de cât de gras e contul tău bancar. Hai să le luăm pe rând.

Valoarea banului

Explicația sumară pentru aforismului profului e că un om care se trezește cu un purcoi de bani pe cap nu cunoaște valoarea banilor. Nu a muncit pentru ei, sunt bani gratis, îi va toca rapid în loc să-i investească cu cap. De aia există atâția milionari la loto care au intrat în faliment personal în maximum șase ani de la îmbogățire.

Mirajul milioanelor de euro e că banii nu se vor termina niciodată. Ei bine, se termină. Contul nu e un sac fără fund. La fel de valabil e pentru cei care n-au văzut 10.000 euro cash, dar care se visează milionari.

Oamenii respectivi nu sunt capabili să măsoare real cantitatea aia de bani, să înțeleagă pe de-a-ntregul cifra. Sunt… “mulți” și cam la asta se rezumă tot.

Iar când sunt mulți, pentru cineva care n-a muncit pentru ei, devin un constant shopping spree. Ai văzut ceva? “Am nevoie de obiectul ăla“. Nu, n-ai, dar îl vrei din cauză că, până acum, nu ți l-ai permis.

Goana după obiecte o înțeleg într-o oarecare măsură, dar eu am fost întotdeauna relativ frugal și n-am pus niciodată preț pe obiecte dacă n-am avut cu adevărat nevoie de ele. Mi-am făcut mofturi, ca orice om, dar una-i una, alta-i alta.

Valoarea muncii

A doua idee e legată de cum arunci cu banii atunci când sunt munciți. Din proprie experiență spun asta și cred că sunt extrem de mulți oameni care câștigă bine și care gândesc la fel: când ai un venit bun constant și îți permiți orice moft fără să verifici câți bani mai ai pe card, o să limitezi cheltuielile din impuls.

Știi că-ți permiți obiectul, știi că poți oricând să dai cu cardul, dar calculezi mult mai eficient dacă ai “nevoie” de el sau nu. Pentru că nu mai cumperi cu bani gratis (moșteniri, loto etc.), ci cu bani munciți. Ce e delicat însă e drumul până în punctul în care îți permiți să dai cu cardul în orice.

În afară de mărunțișuri, dispar cumpărăturile din impuls. În loc să spui “am nevoie de noul Mac”, te întrebi cât îl mai poți folosi pe cel pe care deja îl ai. În loc de o mașină nouă, te întrebi cât te costă întreținerea la cea curentă și dacă rata la una nouă se justifică din punct de vedere contabil (uneori, e mai ieftin să iei o mașină nouă pe firmă, în leasing, de exemplu).

Apropo de drumul până acolo, când chiar începi să vezi niște bani serioși, începi să înțelegi că, în lumea asta, banii sunt nelimitați, că există cerere și ofertă, că pe măsură ce tot mai mulți sunt dispuși să te plătească mai mult, poți cere mai mult.

Mai exact, că valoarea muncii tale nu e bătută în cuie, ci e echivalentul a cât de mult poate să te plătească un angajator sau client. Nu există prețuri standard, e o continuă fluctuație și adaptare. Iar dacă ai ajuns să faci 80.000 pe an, cifra din textul lui Marius, o să găsești întotdeauna alt job pe aceiași bani sau pe mai mulți pentru că există cerere.

Concluzie

Discuțiile despre bani sunt stupide și inutile. Până nu începi să faci bani cât să nu te mai uiți în portofel, nu înțelegi cât de mulți există în piață și cât de ușor se pot face dacă ești inspirat.

Discuțiile cu adevărat utile sunt alea în care vii cu informații reale și realiste: cum să economisești chiar dacă ești sărac, de ce nu merită să-i ții în depozite bancare, cum să îi investești, în ce să îi investești, care administratori sunt mai buni și oferă un randament decent, de la câți bani începi să riști etc.

Genul ăsta de informație utilă nu există în piață. Din punctul meu de vedere, cele mai sigure plasamente sunt în fondurile de pensii. Dacă însă te întâlnești cu un reprezentat al unui fond, nu înțelegi nimic din ce zice din cauză că habar n-are despre ce vorbește.

Vânzătorii de investiții financiare sunt incredibil de nepregătiți și trăiesc de la un bonus la altul, nu știu ce înseamnă bani mulți, ci se gândesc doar la cifre mari. Așa că terminați cu articole d-astea despre cum să devii bogat. Totul e relativ.

PS: Eu sunt sărac, azi am comandat niște măști de față, că devine obligatorie purtarea lor în Anglia de săptămâna viitoare, și am verificat aplicația înainte de o comandă de £20. Știu însă cum funcționează povestea asta pentru că în primele mele opt luni aici am fost contractor și-am văzut, totuși, niște mărunțiș cât să înțeleg cât de mulți bani există în piață și cât de ușor se oferă.

17 comentarii

  1. Pe mine mă amuză altceva, barierele mentale pe care ni le punem singuri. Chiar acum îmi spunea unul pe un grup că e imposibil pentru cineva din clasa medie să câștige așa de mult anual. Îi zic da, în România sunt puțini, dar în vest sau State e altă discuție, uite, media pe S.U.A e 50K $ anual. Bine, banii ăștia abia îți ajung pentru cele necesare acolo, dar tot suntem limitați, ne raportăm doar la ce trăim noi.
    20 lire măștile – sunt anti 5G? 😅

    • Vezi ca “median value” nu inseamna valoare medie. Ce vrei tu sa cauti este “average salary” ca ala este salariul mediu.

    • @sin – According to the SSA, the average wage in 2018 was $48,251.57. (calculated from actual data)

      (the second average, calculated by multiplying last year’s average by the annual change in wages, is $52,145.80)
      https://wallethacks.com/average-median-income-in-america/

    • Inteleg ca tii mortis sa ai drepate, dar gresesti :)

      $50K mediu nu inseamna foarte multe daca nu ai si context. Si aici sunt importante doua lucruri: primul – este vorba de venitul brut, din care pe langa taxe scazi si restul de cheltuieli obligatorii (in principal asigurari), al doilea – depinde unde locuiesti pentru ca poate fi diferenta intre “este binisor” si “mai trebuie sa-mi iau un job pentru ca dupa ce platesc chirie si-mi iau ceva de mancare nu mai am bani de nimic”.

      Ce ma deranjeaza foarte mult e dusul asta dupa fenta cu cifre doar pentru ca sunt rotunde.

    • O estimare mai buna pentru acest prag: 5 venituri medii pentru zona respectiva.

      Pentru o familie din Romania (doua surse de venit) in 2020, asta ar face un venit lunar net de 600 euro X 2 X 5 = 6000 de euro lunar. Adica 72.000 euro anual. Greu de atins prin munca in Romania, cel putin in mediul privat, nu discutam de generali sau judecatori cu pensii speciale. Dar nici in lumea larga nu e usor. Oare cate familii din state fac peste 500.000 de dolari brut anual? Nu prea multe, procentual vorbind.

    • Hai am citit pana la urma si articolul, Vad ca autorul e capabil chiar si de o minima autocritica “dar tot suntem limitați, ne raportăm doar la ce trăim noi.”

      Cu 6600 de euro lunar, o familie e departe rau de nivelul de fericire pe care si-l imagineaza autorul, daca familia aia traieste in NY, de exemplu (“oriunde in lume”). Daca NY suna prea pretentios, se poate incerca si mai aproape, in Londra sau in Elvetia, de exemplu.

  2. Suma asta de 80k despre care vb Marius am mai intalnit-o. Ma rog, una apropiata. Citisem acum vreo 2 ani un articol (pe care din pacate nu-l mai gasesc) in care era prezentat un studiu conform caruia tot ceea ce e peste 70k pe an nu te face mai fericit.
    Aparent e un balans intre efort, satisfactie si griji pe la suma asta. Daca incepi sa castigi mai mult, apar tot mai multe probleme si incepi sa fii mai nefericit ca inainte (apropo de ce spuneai tu Alex, ca iti doresti tot felul de chestii si ti se pare ca esti si mai sarac decat inainte).
    Sunt convins ca daca s-ar preda studiul asta la scoala si toti ar sti ca nu le trebuie mai mult de 80k pe an, tot ar fi multi care si-ar dori si mai mult, chiar daca ar sti ca ar fi nefericiti overall. :)

    • Toate studiile alea pleaca de la premisa ca tot ce iti doresti este o viata anosta, cu o nevasta, unul sau doi copii, si maxim doua vacante pe an de probabil doua saptamani fiecare sau pe acolo. Si ca venitul creste liniar cu abilitatile tale.

      Prima premisa sunt 50/50 ca e falsa (pe principiul ca sunt foarte multi oameni care se multumesc cu putin daca si stresul e mic pentru ce fac), iar a doua e complet falsa pentru ca nu o data ce stii sa faci mai mult de un lucru, valoarea ta creste mai mult daca ai sti sa faci alea doua lucruri in mod independent.

  3. de exemplu, tu scrii porcarii despre java si alte mizerii. mariusescu scrie despre ce il pasioneaza:)

  4. Mi se pare ciudată ideea asta că ajungi să poți da cu cardul la orice și devii mai calculat și mai cumpătat. Poți fi sărac și calculat, poți avea mai mulți bani și să fii în continuare calculat – dar da, nu dacă banii ăia ți-au căzut în cap, dar asta întărește ideea că depinde de educație, nu de cât ajungi să ai. Și deși ideea de bază e că e importantă educația și caracterul, nu banii, exemplul cu portofelul/cardul nu mi se pare potrivit. Ironia e că dacă ajungi să ai percepția că poți da cu cardul pentru orice moft înseamnă că ești destul de jos, pentru unii un moft e o mașină de 500k $, nu noul aifon. Și nu ajungi ca angajat, cu contul curent, să plătești ăia 500k. E doar sentimentul ăla de superioritate față de unul care câștigă jumătate din cât câștigi tu. În lumea asta banii mulți nu se fac din muncă.

    O altă ironie e că ăla care a calculat că în SUA ai nevoie de xxk $/an a adunat niște rate. Ajungi să ai un venit ca ăla și nimic al tău, nimic de valoare pe care să-l poți exploata ulterior. Tipul ăla de pe YT (TechLead) mi se pare deprimant și nici măcar nu contează cât câștigă. A zis că ar putea să-și ia o mașină sport, dar a enumerat nu știu câte motive pentru care el de fapt n-are ce face cu ea – my dude, de ce ți-ai face un moft care nici măcar nu te atrage? de ce ți-ai lua o mașină sport dacă ție nu-ți plac mașinile? dar omul e milionar și explică lumii cum nu merită să dai bani la restaurante.

    Apropo, în România ai limită la tranzacțiile cu cardul, nu poți să mergi pur și simplu într-un magazin să plătești 7000 de euro pe un TV.

    • Asta cu limita e doar in capul tau sau ai tu carduri limitate de valoarea contului. Eu am fost sa imi iau masina “cu cardul” si m-au rugat sa le fac transfer bancar ca le ia banca prea mult comision la plata cu cardul pentru suma aia. Mi s-a parut amuzant.

    • @dam: “de ce ți-ai face un moft care nici măcar nu te atrage?” – that’s exactly the point, ca altul care n-are ce face cu masina aia si-ar lua-o, dar cita vreme banii sint munciti de tine, n-o s-o faci, ca de fapt n-ai nevoie de ea. E o nuanta subtila acolo, asta vrea el sa demonstreze.

    • „Mi se pare ciudată ideea asta că ajungi să poți da cu cardul la orice și devii mai calculat și mai cumpătat.”
      Da, dacă o iei logic e ciudat. Dar fix asta mi s-a întâmplat mie. Am avut o copilărie săracă printre copii bogați (bursă de studiu, părinți șomeri, școală de fițe). Cum prindeam un ban în mână cum îl spărgeam pe prostii. Acum câștig undeva peste medie, nu sunt neapărat bogată, dar la cumpărăturile curente nu stau să mă uit în cont. Și îmi cumpăr haine mult mai rar ca înainte (îmi estimez ceva ”cost per wear” și mă decid dacă are sens achiziția), la gadget-uri mă gândesc dacă le pot folosi și profesional, nu doar la divertisment, mașina mi-am luat-o nouă, dar o am de opt ani deja și încă nu plănuiesc să o schimb. Beatrice săracă ar fi aruncat cu banii ei, cu banii băncii, cu bani găsiți pe stradă în orice fără să clipească. Beatrice ne-săracă gătește acasă și face excursii cu cortul. Nu știu să explic de ce, am citit câteva articole care descriau fix fenomenul ăsta cu diferite explicații. Nu m-au convins niciunul, dar în ceea ce mă privește mi se potrivește.

  5. @sin: nu știu dacă e la toate băncile, cel puțin la BT așa e – limita e pe la 5-6 mii de lei, din internet banking o poți mări tu până pe la 9 mii, iar dacă vrei mai mult suni și ți-o măresc ei la cât vrei tu pentru un interval de timp specificat de tine. Limita nu e condiționată de card, iar valoarea contului nu știu ce e – nu am cont/card de credit, e vorba de un cont curent normal. Aceeași limită e și la conturile personelor juridice, repet, la BT cel puțin. Dacă ce vrei tu să plătești depășește acea limită ți se respinge tranzacția de către bancă.

    Iar la comision să nu ți se pară amuzant, mie mi-a cerut un magazin să retrag de la bancomat 3mii de lei pentru că era prea mare comisionul.

  6. Geezz, ma regasesc 105% in ce scrie Beatrice mai sus.

  7. Parca era un proverb chinezesc:
    “Daca castigi 100 de yuani si cheltuiesti 101 esti un om sarac,
    Daca castigi 100 de yuani si cheltuiesti 99 esti un om bogat!”

  8. Salut Alex,
    Eu cred ca te inseli, in piata exista destule resurse cat sa inveti unde merita sa iti plasezi banii, care sunt metodele simple (bugetdefamilie.ro) de economisit pana la mecanisme mai complexe (ideisibani.ro), sunt destule grupuri si oameni cu idei ce realizeaza continut pe astfel de teme problema e una singura, de ce ? De ce sa-si bata capul, de ce sa riste, problema nu e in accesibilitatea informatiei, e in alta parte.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.