Nu există valori morale. Există doar instinct de supraviețuire

Și, cu asta, vorba lui Wittgenstein, am rezolvat filozofia pentru totdeauna. Gluma deoparte, sunt două chestii la care m-am tot gândit, recent, iar ambele conduc spre același tip de concluzie precum cel din titlu.

Prima situație: protestele din Franța cu violențele aferente. Și am citit că există discuții de genul “Românii de ce nu fac la fel?” și “De ce Comisia Europeană făcea scandal pentru 10 august, dar la francezi nu zice nimic?” Articolul din link lămurește foarte bine de ce.

Și ideea ar fi cam așa: per total, suntem ipocriți. Toți ne dăm cetățeni model, toți vrem “să fie bine, să nu fie rău“, dar adevărul e că dacă cineva ar da foc sediului PSD sau dacă i-ar da cu o cărămidă-n cap lui Dragnea și l-ar băga în comă profundă, sunt mulți care s-ar bucura, în timp ce restul ar ridica din umeri: “și-a meritat-o“.

Știu, știu, nimeni n-ar recunoaște public asta, că n-ar da bine, dar un pic de emoție cât să-ți salte inima-n piept, un pic de mulțumire interioară că, iată, cineva le-a tras-o, tot ar exista. Sunt prea puțini cei care s-ar întrista sincer. Nici măcar votanții PSD n-ar face-o până la capăt. Ar zice, franc, “Ia mai dă-l în mă-sa și pe ăla, că prea ne-a furat. Dumnezeu mai bate și cu parul” sau vreo replică similară.

A doua chestie care mă scoate din sărite, în ultima vreme, e cinismul oamenilor când vine vorba de oamenii săraci. Nu mă refer la cei care se pretind săraci, precum celebrele cazuri cu cerșetorii care coboară din merțane, ci a celor eminamente săraci, eventual și needucați, care nu au capacitatea de a și reuși să se ridice deasupra propriei condiții.

Atitudinea de tipul “Nu mai fiți săraci” sau ca-n răspunsul lui Macron unui francez care întreba de ce nu-l angajează nimeni: “Cumpără-ți un costum!” Și nu doar atât, cât mai ales obsesia umană de a critica în continuu, indiferent de rangul social, invidia și ranchiuna venite la pachet cu un soi de dispreț fără nici o cauză aparentă. Doar pentru că se poate.

Valorile morale nu sunt altceva decât un consens, un construct social menit să minimizeze violențele. Un construct bazat pe egoism, pe protejarea propriei persoane, pe protejarea propriului ADN. 

Un alt exemplu bun e poza fetei ăleia care a zis că nu s-a mai epilat din septembrie și, iată, se simte liberă, dorind să facă un soi de manifest feminist din asta. Sau ceva. Reacțiile au fost fabuloase, o adevărată cascadă de mizerii, de la glume de autobază la tot soiul de înjurături. Și de la bărbați, și de la femei.

Acum, serios, care e problema că o femeie refuză să se epileze? Cu ce te afectează pe tine aspectul ăsta? Cu ce afectează societatea? Teoretic și practic, cu absolut nimic. Și atunci, de unde reacțiile alea de neam prost la o poză care, în cel mai rău caz, trebuia ignorată?

Ce valori morale se regăsesc în reacțiile de doi lei ale celor care s-au apucat s-o înjure sau s-o ridiculizeze? Cu ce te face pe tine mai bun atitudinea aia față de altă persoană pe care nici măcar n-o cunoști? Într-o țară care se bate cu cărămida-n piept că e creștină și credincioasă, cum se face că toți păcătoșii se grăbesc să arunce primii cu bolovani?

De asta zic, nu există valori morale. Există doar un consens social aproximativ unanim acceptat că nu e OK să ne omorâm unii pe alții, la fundamentul căruia stă tot egoismul și ipocrizia. Rasa umnă n-o să fie niciodată altruistă, oricât de mult ne place societatea din Star Trek. Suntem egoiși și ipocriți. Și tocmai de asta n-o să funcționeze niciodată socialismul sau comunismul sau orice altă doctrină care vrea să pună pe primul loc “binele comun” și “pacea socială”. Pentru că, la sfârșitul zilei, totul ține de nevoile, orgoliile și ambițiile individuale.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.