VIDEO: AR Drone se întoarce. Jucăria pentru adulţi, la versiunea 2.0

Am primit, pentru cîteva zile, noua versiune a quadricopterului AR Drone. Versiunea doi a “elicopterului,” cum l-a botezat un taximetrist absolut fascinat de jucărie, dispune de aceleaşi patru elice, dar vine cu îmbunătăţiri. Nu acelaşi lucru îl pot spune despre îndemînarea mea de pilot, care este subtilă, dar lipseşte cu desăvîrşire.

Altfel, nu mai ţin minte ce camere video avea prima, dar a doua are una care filmează în 720p (calitatea nu se vede în clipul de mai jos din cauză că murea laptopul dacă deschideam iMovie, aşa că am făcut un crop în QuickTime. Deh.) Plus, vine cu ditamai procesorul – un ARM de 1Ghz – şi cu 1 GB RAM, de-ai putea să rulezi Android şi să-l faci tabletă dacă i-ai pune şi-un touchscreen (exagerez, desigur – rulează o versiune de Linux, de fapt) şi cu o groază de senzori (vedeţi la specificaţii, în dreapta.) Tot la un preţ similar cu precedentul, de 319 euro, la Orange.

Pe lîngă o groază de senzori, am impresia ca are un stabilizator nou şi, spre bafta mea, am avut şi trei acumulatori, care nu-s chiar punctul forte al jucăriei. În principiu, o sesiune de joacă durează un pic peste jumătate de oră, cu schimbat acumulatorii între ei. Ca idee, unul se încarcă în aproximativ o oră şi jumătate.

Dar, dacă lăsăm la o parte micile neajunsuri, cu tot cu vînt, am reuşit să zbor drona vreo zece minute (nu suficient, căci n-am avut timp, viaţa e crudă, asta e.) Teoretic, se înalţă pînă la 50 de metri, adică pînă pe la etajul al zecelea. Eu n-am apucat să calibrez drona şi era setată pe zbor înainte în loc de planare, dar am reuşit s-o urc pînă pe undeva între etajele întîi şi al doilea. Şi din cauză că avea setată direcţia, mi-a fost frică să insist, că ajungea în mijlocul drumului şi o călca vreun tramvai. Însă la fel ca prima oară, am buşit-o de ce-am apucat prin casă şi zic mersi că n-am agăţat-o, afară, decît în nişte crengi la nivelul capului, că altfel ar fi trebuit să mă caţăr prin copaci s-o recuperez.

Din păcate, chiar n-am avut cînd să mă joc mai mult cu quadricopterul, dar dacă aş fi apucat să încarc bateriile şi să-; calibrez ca la carte, cred că aş fi ajuns să-mi cumpăr şi eu unul, chit că nu prea am timp să-l dau de pereţi. E o jucărie de plimbat prin parc, nu în grădina din faţa blocului, în weekend, nu dimineaţa, la ora nouă. Se controlează direct din aplicaţia de iPhone (sau Android, după preferinţe) şi, dacă se strîng mai mulţi, iese de-o bătălie “în reţea.” De conectat, se conectează prin wireless (îşi creează propria reţea, poţi face “pair,” ca să nu se mai conecteze şi altul, să-ţi dea jucăria peste cap) şi cam aia e.

Dacă vreţi să-i faceţi cuiva o bucurie şi aveţi buget de peste 300 de euro, luaţi quadricopterul de la Orange. O să se distreze.

4 comentarii

  1. 300 euro + iphone/android………totusi cam mult pentru o joaca.

  2. Misto jucaria, cate as face cu ea…

  3. Calitatea chiar nu se vede în clip. Pentru un “spion zburător”, e o calitate ca pe vremea lui James Bond, adică de acum 50 de ani ;)

    -Nautilus