Unde să te uiţi ca să vezi viitoarele tendinţe politice şi ideologice

Cred c-am mai spus-o şi pe Facebook, la un moment dat, dar reiau ideea şi aici, completată cu o altă observaţie recentă. Dacă vrei să vezi care-s tendinţele politico-ideologice, există două medii mari şi late.

Primul mediu este filmul (cinematografie şi seriale), al doilea este advertisingul. Legat de film/seriale, asta mi-a sărit în ochi anul trecut.

Urmăream câteva serii de SF-uri (Continuum, The Expanse şi Killjoys, printre altele; al treilea e o prostioară, dar e bun de clătit creierul). Dincolo de ideea de acţiune, tehnologii şi alte bla-bla-uri, mă uitam cât de multă propagandă anticapitalistă zace în ele.

Hai că în cazul Continuum înţeleg, că e un serial canadian, ei oricum sunt de stânga, dar celelalte două sunt făcute oarecum după acelaşi tipar: corporaţiile conduc lumea, oamenii de rând sunt săraci, o duc prost, hai să punem de-o rebeliune.

Astea nu-s exemple singulare, cam acelaşi lucru se întâmplă şi-n filme. Primul care-mi vine în minte e Elysium, din 2013. Mi-e lene să caut mai multe acum, dar ideea rămâne aceeaşi: de prin 2008-2010 încoace, Hollywoodul produce tot mai multe filme cu iz anticapitalist, mai ales pe zona de SF, cu acţiunea plasată în nişte societăţi libertariene care, evident, sunt nasoale.

Al doilea mediu e advertisingul, dar aici e explicabil, ai nişte metrici la îndemână, faci studii, ştii care sunt preţurile şi care-s veniturile pe grupe de vârstă, ştii care e publicul pe care vrei să-l targetezi şi procedezi în consecinţă, iar cele mai elocvente exemple sunt chiar campania Pepsi (aia blamată acum jumate de an, oameni în stradă etc.) şi cea mai recentă la Heineken, despre prejudecăţi.

Advertisingul, spre deosebire de film, bate într-o zonă mai degrabă progresistă, poate de implicare civică, dar cu siguranţă aplicată pe valori (toleranţă, egalitate etc.) şi nu se ia la trântă cu economia sau capitalismul (nici n-ar avea vreun interes).

Dacă ne uităm un pic în trecut, până acum vreo 10-15 ani, diferenţele sunt sensibile. Acelea erau vremurile în care se punea accent pe mai mult individualism, pe antreprenoriat, pe oportunităţi, cum să răzbaţi în viaţă muncind etc., cel puţin în film.

Advertisingul trăgea mai degrabă de puterea de cumpărare, scotea în evidenţă avantajele produsului sau serviciului, forma, culoarea, nu contează, orice altceva. Mutarea spre valori sociale a venit mai degrabă recent, în ultimii ani, post-criză.

Personal, mi se pare foarte interesant de corelat cele de mai sus cu modul în care oamenii încep să adere la ideologii politice, respectiv cum încep să-şi facă alegerile în campaniile electorale.

PS:

Nu, n-am vreo explicaţie pentru o corelaţie între cele de mai sus şi alegerea lui Trump şi ascensiunea unor extremişti precum Marine Le Pen sau Corbyn, decât cel mult cea a categoriilor de vârstă mai conservatoare, ce resping “propaganda” din filme şi reclame.

Şi da, evident că există în continuare filme proaste şi reclame şi mai proaste, care n-au legătură cu cele de mai sus. Dar mi-am adus aminte de aspectul ăsta citind două articole despre ultima ediţie Cannes Lions.

Primul, din care scot un citat din Mihai Trandafir, managing director Universal McCann:

Cred că ponderea înscrierilor de campanii pentru cauze sociale a ajuns mult prea mare în acest moment şi ar trebui să se schimbe ceva. Mă bucură implicarea socială a industriei de comunicare, dar nu trebuie să uităm că aici ne întâlnim ca să concurăm în privinţa inovaţiei în promovarea brandurilor.

Al doilea, din care scot un citat din Adela Dan, head of content Universal McCann:

În altă ordine de idei, ştiţi vorba aia cu “orice i-ai da să facă, tot mitralieră îi iese?Well, anul acesta, orice campanie a avut de făcut şi orice brief a primit, creativul mondial a troznit o campanie socială. “Ştiţi, noi vrem doar să vindem nişte acadele“. “E perfect, să facem acadele în formă de inimi abuzate şi să le distribuim gratis“.

Explicaţia e mai sus. Dacă trebuie s-o reiau: e despre valorile (progresiste ale) milenialilor. Atenţie, nu spun că e rău. Depinde însă până unde se merge şi unde începe să devină propagandă.

8 comentarii

  1. Citeam mai demult un articol scris de un antrepenor in serie, om destul de bogat, in care zicea ca wealth gap a devenit asa de mare in US ca se asteapta la un viitor ca asta, cand oamenii saraci o sa puna mana pe furci si sa ii casapeasca pe bogati, deci nu e doar scenariu de film.
    Altfel, iti doresc sa traiesti macar un an in nordul Europei si apoi in SUA si iti garantez ca nu o sa mai fii asa libertarian.

    • @Alex_b: eu nu sînt libertarian, eu sînt mai degrabă centrist. Hai, fie, sînt liberal, dar mai pe zona de centru, că înţeleg perfect şi zona cealaltă (din care, de altfel, provin, ar fi culmea să n-o pricep). Problema cu wealth gapul ţine de lăcomie. Îţi recomand eseul ăsta (scris de un miliardar), e edificator. Şi la bogaţi, la fel ca şi la săraci, diferenţa o fac educaţia şi valorile morale.

  2. Ai vrut sa spui Farage nu Corbyn …

  3. Nu pot sa zic despre celelalte seriale, dar stiu despre The Expanse. Este un serial facut dupa o serie de romane (si nuvele) bazata pe trilogia hard SF Marte (Rosu/Verde/Albastru) scrisa de Kim Stanley Robinson si publicata pe vremea cand oamenii inca nu dadeau vina pe mileniali pentru orice nu intelegeau.
    Ideile politice si sociale ale lui Robinson sunt mult mai puternice si mai articulate decat cele ale autorilor The Expanse. Si, uitandu-ma in jur, nici nu mi se par gresite.
    Iar Hollywod-ul, industria cinematografica, e o afacere, vinde ce se cere. Poate asta ar fi mai interesant, sa vedem de ce publicul cere anumite lucruri, nu de ce unii raspund cererii asteia. Cred ca e mai mult vorba despre o reactie la niste realitati, de niste temeri si angoase produse de aceste realitati, frici deloc neintemeiate, as zice. Desi nu am apucat sa il vad, cred ca si A Handmaiden’s Tale ar putea intra in discutia asta.

  4. Se fac 30 de ani de când Spinrad a publicat “Maşinăria Rock and Roll”, dar nu are nimeni tendința să îşi pună cască a realității virtuale pe cap.

  5. Arta a fost profetică dintotdeauna dacă ne uităm în istorie. Acum da, e bine să ne uităm în artă pentru a intui direcția viitorului.