Vorbim de quality media şi de ziare premium. Dar de calitate cînd discutăm?

Presa scrisă din Bucureşti este precum o portavoce. Nu face nimic, dar cînd se trezeşte cîte unul vorbind, amplifică mai mult decît e cazul. De ce spun asta? În principiu, pornesc de la o însemnare despre profesionalismul unor redactori care scriu pe IT şi voi generaliza fără nici o jenă. Citiţi textul, un atac la persoană despre, printre altele, fripturism şi despre copy/paste din comunicatele de presă. Şi citiţi şi articolul din al doilea link, aşa, pentru orice eventualitate.

Acum, să revenim la ce ne doare: vorbim despre clasamente de quality şi despre ziare premium, care – bineînţeles – se vînd mai scump, inclusiv în ratecard-uri, nu doar la chioşcuri, vorbim despre public premium, despre cifre de afaceri. Şi totuşi, se uită un lucru esenţial: în afară de marketing, de capul multor ziare nu este nimic. Lipseşte calitatea, iar asta se vede în conţinut. Toate sînt de calitate, dar ştirile arată peste tot la fel.

Studiu de caz: Un articol din New York Times

Zilele trecute, viralul care a făcut furori a fost articolul din New York Times, probabil îl ştiţi – dacă nu, citiţi-l, e obligatoriu -, cel care explică pe înţelesul întregii lumi cam cum stă treaba cu sistemul medical din România, cu şpăgile, cu cazurile de români care suferă din cauză că medicii nu mişcă un deget dacă nu le bagi ditamai şpaga în buzunar. Încercăm o analiză a articolului? Hai să vedem ce conţine:

  • subiect foarte bun – un sistem medical bolnav cronic, paralizat, unde estimarea şpăgilor date anual se ridică la 360 de milioane de dolari
  • context – într-o lume civilizată, avansată din punct de vedere tehnologic, în Uniunea Europeană, adică un soi de cerc elitist al ţărilor de pe un continent, există sisteme care funcţionează pe principii de lumea a ţîşpea, care nu interesează pe nimeni
  • poveste – o familie în care singurul copil s-a născut surd şi orb, după ce femeia a aşteptat 12 ore pînă a venit un doctor care să o ajute să nască
  • documentare – şi aici vorbim de mult mai multe:
    • istoric al integrării în Uniunea Europeană şi condiţii impuse de UE
    • estimarea şpăgilor date anual medicilor, pe baza unui raport al Băncii Mondiale
    • declaraţii pe marginea subiectului de la oameni cu funcţii în Sănătate, de la şefi de organizaţii non-profit, de la medici, de la studenţi la medicină
    • cazuri similare, unde lipsa şpăgii a dus la consecinţe nefaste
    • exemple concrete de “preţuri” percepute de medici pentru “tratarea” diverselor cazuri
  • fir logic al povestirii – începe un un caz concret şi încheie cu acelaşi caz concret

Ce conţin articolele din presa românească? Două vorbe, trei prostii, părerea redactorilor, iar în dreapta (sau stînga, după caz) un editorial de 3.000 de semne. Mi s-a făcut rău după ce am citit articolul. Şi nu din cauza subiectului în sine, ci din cauză că articolul a fost foarte bine scris. Din cauză că articole de acest gen, în presa americană, reprezintă un standard. Un standard care, în România, reprezintă material de premii pentru jurnalism de înaltă clasă.

Mama ei de politică!

V-aş ruga, daţi-mi măcar un exemplu de articol foarte bine scris în presa românească, unul care să întrunească măcar cele cîteva caracteristici enumerate mai sus, iar eu fac o plecăciune în faţa autorului. Există? Eu nu le văd.

Presa scrisă românească nu este în cădere liberă din cauză că românul nu mai este interesat de ziare. Este în cădere din cauză că românul nu mai are despre ce să citească. Orice ziar ai cumpăra, vezi aceleaşi subiecte peste tot. Sînt prea puţini cei care mai ies din redacţie, iar majoritatea stau prin conferinţe de presă ori se duc la interviuri, stau pe la Parlament în fundul deştepţilor care ştiu unde a mai rămas ceva de furat sau vînează ştiri din categoria “diverse”, în loc să ia pulsul străzii.

Ziarele gem de subiecte pe politic, de parcă ăsta ar fi singurul domeniu. Cineva de la New York Times a fost în stare să facă un articol foarte bun plecînd de la sistemul de sănătate românesc. La noi, singurele ştiri despre Sănătate sînt din comunicatele de presă ale ministerului sau după vreo ştire de 1.500 de caractere de pe Mediafax. În spitalele româneşti mor oameni, dar pe cine interesează asta? E mai interesant dezacordul făcut de nu-ştiu-ce deputat analfabet, nu-i aşa? Sau, cumva, te numeşti ziar quality doar dacă te iei la întrecere cu concurenţa pe cîte subiecte pe politic publici zilnic?

Revin la Sănătate: este unul dintre cele mai generoase domenii cu putinţă. Geme de subiecte, nu trebuie decît să treci în fiecare zi prin cîte un spital. Atît, nimic mai mult. Dar interesează pe cineva? Mor sute de oameni, anual, în accidente auto. A făcut cineva o analiză serioasă pe tema asta? Nu, dar facem tam-tam cînd vreo paraşută care pierde vremea prin cîrciumile din Dorobanţi dă peste cineva cu maşina. Sînt zeci de cazuri de copii, la Fundeni, care suferă de cancer. A făcut cineva măcar un material despre asta? Nu, dar ne interesează că nu-ştiu-ce vedetă a răcit şi n-a mai putut să cînte în nu-ştiu-ce concert. Mai vreţi exemple? Mai dau, doar să-mi cereţi.

Sîntem lideri, nimeni nu mai e ca noi!

Anul trecut, prin primăvară-vară, încercam o colaborare cu Evenimentul Zilei. Am scris un material despre chirii,  era perioada în care lumea începea să caute, mi s-a spus că mai trebuie lucrat la el, că ar mai trebui tratate vreo două idei. Am cerut cîteva îndrumări. Am aşteptat de la editor, timp de două săptămîni, trei paragrafe pe mail. Nu le-am primit nici azi. Nici eu n-am mai dat nici un semn.

Să ne înţelegem, asta se întîmpla în contextul în care la Evenimentul Zilei era nevoie de oameni, colaborarea cu ei nu mi-ar fi adus cine ştie ce sumă, deci nu era un efort financiar ieşit din comun. Timp de două săptămîni, n-am primit un semn, deşi am trimis şi mailuri şi am dat şi telefoane, poate-poate mi s-o spune ce nu e bine într-un articol. Concluzia? Acesta este nivelul de dezinteres al editorilor. Pentru că interes e mult spus.

Aşa se face presa românească? Ne băgăm picioarele? Ne doare în cot de subiecte? Eu, ca învăţăcel printr-o facultate oarecare, la profil de Jurnalism, ce învăţ din asta? Ah, că trebuie să mă duc la conferinţe şi să mănînc pişcoturile, să nu întreb nimic, oricum scot ştirea din comunicatul de presă?

Trei paragrafe despre ziarele de business

În primul link, făceam trimitere la un atac la persoană. Silviu Nicolescu, redactor pe IT la Business Standard, face scandal că Dan Dragomir nu scoate subiecte proprii. Să-mi fie iertat, dar cu ce e mai bun ziarul la care lucrează el decît Financiarul? Cu ce e mai bun Ziarul Financiar decît Business Standard?

Business Standard, ca politică editorială, este croit pe acelaşi tipar ca Ziarul Financiar. Cifre, cifre, multe cifre! Să ne scăldăm într-o cadă cu cifre! Atît! De bine, de rău, indiferent că face jocurile murdare ale patronului, că e vorba doar de interese, Financiarul are două pagini botezate, dacă nu pe drept, măcar simbolic, Anchetă. Cineva îşi dă silinţa să facă anchete pe economic. Şi da, se poate, există loc. Şi se fac la ziarul de pe locul trei din două concurente, da?

Nu, noi nu facem anchete, deşi e un super subiect, nu dăm doi bani pe el, că ne punem rău cu nu-ştiu-cine“, cam aşa s-ar traduce atitudinea de la singurele două gazete concurente, dar nu bagă nimeni în seamă chiflele care se dau în pagini. Asta înseamnă premium, să ne fie clar. Ştiri terne despre corporaţii triste, ale căror singure scopuri sînt acelea de a aduna multe cifre foarte reci.

Hai să ne scuzăm, că la asta ne pricepem

Nu vreau să aud scuze de genul “dar e lipsă de spaţiu!“, pentru că nu ţin. Dacă ai un subiect bun, îl scrii în aşa fel încît să încapă în spaţiul pe care îl ai. Dacă e foarte bun, cu siguranţă se va găsi şi mai mult spaţiu. Nu vreau să aud despre editori care îţi refuză subiectele, nu cred că un şef de departament poate refuza o idee bună. Sau poate mă înşel, iar cu ocazia asta ar trebui să vă gîndiţi mai bine unde dispar jurnaliştii buni.

Sînt convins că nu toţi pot să fie Florian Bichir, să se costumeze în taliban şi să se aşeze în faţa Parlamentului. Dar poate că ar trebui mai mulţi ca el. Poate că ar trebui ca la facultăţile de jurnalism, în loc să se studieze teorii stupide, să se explice puştimii în ce constă meseria de jurnalist. Poate ar trebui să li se explice subiectele pe care le ratează presa centrală. Dar pe cine interesează cîtă vreme timpul trece, leafa merge?

Traininguri şi burse

Aud de vise de mărire întru gloria eternă, de dorinţe de traininguri la publicaţii mari, în străinătate, despre burse de perfecţionare, oameni de presă care se întorc din străinătate socaţi şi povestesc celorlalţi cum se face gazetărie “la ei”. După care toată lumea vrea să plece, să vadă cu ochii lor.

Eu aş spune că, înainte de a pleca la stagii de pregătire pe la ziarele din afara ţării, mai bine ar face un “stagiu de pregătire” la orice ziar de provincie. Pot să pariez că 80 la sută dintre jurnaliştii din Bucureşti n-ar face faţă nici două săptămîni. De ce? Acolo nu sînt conferinţe de presă peste conferinţe de presă, nu sînt comunicate de presă care-ţi vin pe bandă rulantă, toată ziua, pe mail, acolo trebuie să te deplasezi pînă la secretariatul unei instituţii ca să iei comunicatul printat sau să-l ceri tu, să-ţi vină în redacţie pe fax. Acolo trebuie să faci teren ca să scoţi materiale. Acolo scrii 20.000 de caractere pe zi, nu un text de 2.500 de semne o dată la trei zile. Şi nu, nu o faci pe 20 de milioane, ca-n Bucureşti, o faci pe şapte milioane.

Da, sînt frustrat

Şi trist, şi nefericit, şi restul caracteristicilor la care mă aştept de la diverşi anonimi care n-au mai scris un articol bun de luni de zile. Dar da, sînt frustrat din cauză că vine un american şi scrie un articol de 7.000 de caractere în care ilustrează perfect un sistem medical al unei ţări, un sistem pe care toţi jurnaliştii români îl ignoră.

Sînt frustrat pentru că ne aducem aminte de subiecte de genul ăsta abia în momentul în care vine altul şi scrie despre ele. Şi da, ştiu că s-a scris şi în presa românească despre cazul prezentat. Dar nu, nu este vorba despre asta, este vorba despre un subiect mai amplu, este vorba despre ignoranţă, despre nepăsare, despre dezinteres, este vorba despre toate acele caracteristici ale presei de Bucureşti, de data asta aplicate unui sistem naţional.

Tu cîte articole bune ai scris?

Ştiu că acest blog este citit de minimum jumătate din echipa redacţională de la Mediafax, de foarte mulţi jurnalişti din mai toate ziarele din Bucureşti. Aşa că vă rog să-l pasaţi şi şefilor voştri. Sau poate că grija voastră cea mai mare nu este aceea de a scoate subiecte bune, de a face presă, ci aceea de a vă înjura concurenţii că mănîncă prea mult la conferinţele de presă şi că fac ştiri din comunicate.

Înainte de a face asta, întrebaţi-vă fiecare dintre voi cîte subiecte de deschidere (pardon, cîte main-uri de ziar, că asta e formularea la modă acum) aţi dat în ultimul an şi despre ce. După care faceţi bine şi recitiţi-le şi faceţi o comparaţie cu un articol standard din New York Times şi trageţi singuri concluziile.

17 comentarii

  1. Harsh but true words :)

  2. Si pentru ca toate trebuiau sa poarte un nume, un singur nume, li s-a spus CIRC!
    Si pentru ca omul nu poate trai numai cu circ, s-a inventat painea.
    Ba da, sa crezi ca exista destui cu functii in redactii care fara jena refuza un subiect bun.
    Lumea vrea circ, sange, barfa, iar cei care vor lucruri serioase sunt prea putini. Si daca-s putini, asta inseamna portofele putine.
    Deci nu-s interesanti. Stiu un caz bun care ar ilustra articolul tau, dar hei, cine sunt eu sa ma lupt cu sistemul? Sa ma pun rau cu mogulul? Sau cu oamenii lui? (si acum se aud fluieraturi din sala) Si asa au scazut lefurile.

    Nu-mi spune ca nu stii ca jurnalistii nostri sunt niste sclavi care scriu texte peste texte, multe la numar, de multe ori prea multe, care sunt alergati unde vor sefii lor, care nu-si urmaresc ideile si cazurile importante ci sunt pur si simplu tinuti pe post de cocari. Cineva trage din turnurile de fildes bucatile de blana de iepure si jurnalistii le fugaresc. Si nici macar din proprie initiativa.
    Hai sa nu fim fete mari. Simplului jurnalist i se spune ce sa scrie, i se da cazul, trebuie sa nu iasa flagrant din linia ziarului la care scrie, seful lui da raportul la sedinta de redactie in fata directorului, directorul face frumos in fata patronului, ca nimeni nu e de neinlocuit.

    DIXIT

    • camionagiu: Eh, hai, sa nu exageram, nu peste tot e la fel. Plus de asta, materiale de genul asta nu intra la “scrii asa, ca altfel te ia mama dracului”, ba dimpotriva, pot fi scrise de oricine scrie pe orice altceva decit pe politic.
      Razvan Braileanu: Inca n-am apucat sa ma uit pe ele, presupun ca sint foarte bune, dar eu ma refeream la textele din presa aia mare, cu nume mari, care se bat pe clasamente de tiraje si de audiente si pe laude. Revista22 nu e chiar mainstream.

  3. Uite doua articole romanesti scrise si documentate cel putin la fel de bine ca cel din NY Times, tot pe subiecte legate de sanatate:

    http://www.revista22.ro/tragedii-de-care-statul-nu-vrea-sa-stie-5648.html
    http://www.revista22.ro/ce-se-ascunde-in-spatele-unor-orori-o-incursiune-in-sistemul-romanesc–5446.html

    Deci, se poate, numai ca decidentii de la ziarele “premium” n-ar publica niciodata ceva asa de lung, chiar daca articolele sunt beton.

  4. Despre hotnews nici o vorba;)…good point.

    Singura care mai misca ceva e mediafaxu, restu apa de ploaie pentru prostit moguli intreprinderilor foste comuniste;)

  5. “quality media”, “ziare premium”?? In Romania? Pentru cine? Cu cine? Ti se pare ca exista jurnalisti “quality” sau “premium”? Ti se pare ca exista cititori “premium”? Mie nu. Discutia e inutila. Iar comparatiile cu NY sau alte ziare din tarile civilizate mi se par total deplasate.

  6. Cum, nu a aparut articolul din NY Times tradus in vreo publicatie premium din Romania? Ca la adaptari proaste suntem destul de buni.

  7. Sunt om de PR. Si unul dintre clientii pentru care lucrez, agasat ca jurnalistul de la publicatia de business i-a spus ca nu-l intereseaza compania/industria daca nu furnizeaza cifre (desi sunt o multime de lucruri interesante care se pot discuta pe tema), ma intreaba, dezamagit, daca asta e tot ce poate presa de la noi… Ce sa-i raspund, Alex? :( Ai raspuns tu…

  8. pentru media de calitate iti trebuie public de calitate! si cum asta e foarte restrans (si oricum prefera alte surse), nimeni nu se oboseste sa-l targheteze…

  9. Alex, foarte interesant punctul tau de vedere. Pentru mine ar fi fost si mai intesant daca insistai mai mult pe partea de analiza a unui articol pentru educarea tinerilor aspiranti care te urmaresc.

    Parerea mea este ca obtinem mult mai multe daca discutam despre cum e bine si nu despre ce nu e bine; pot sa iti inteleg frustrarile insa toata aceasta energie poate fi directionata catre dezvoltarea binelui. Poti sa ne dai exemple pozitive extrase din articolele scrise de tine?

  10. foarte bine spus, e ceva de invatat de aici. o mentiune. inainte sa ii spui atac la persoana, verifica blogul omului despre care am scris si observa ca e raspuns la trei atacuri. da, cu siguranta nu sunt nici pe departe perfect, dar cand unul sta pe margine si tot macina, ajunge la un nerv. si raspund. si rectifica, daca vrei, generalizarea despre “profesionalismul redactorilor pe IT” pentru ca postul meu este orice, numai generalizare nu. Sunt destui oameni de la care am de invatat. multumesc.

  11. e un cerc vicios simplu: eu nu cumpar ca tu scrii prost, tu scrii prost pentru ca eu nu cumpar si nu ai bani.

  12. Oricine, când îşi alege facultatea pe care să o urmeze, ia în calcul să facă ceva plăcut, dar care să îi aducă şi bănuţi multicei. Am colegi care au dat la medicină gândindu-se aproape numai la banii pe care îi vor primi şpagă…

  13. Daniel: de ce ti se pare ca trebuie sa inveti doar din exemple bune? Eu cred ca ar trebui sa incerci sa analizezi greselile si sa incerci sa nu le faci.
    Silviu: am modificat, mersi de sesizare.

  14. Mai nene.Cine este mai nene Dan Dragomir ca m-ati inebunit cu el. Am vazut si blogul lui. Mai baieti ce inseamna jurnalist it ca nu inteleg. Omu asta nu face decat sa traduca niste texte si sa copieze niste poze. Se poate spune mai bine “traducator copiist it” asta este mai spre adevar. Jurnalist IT auzi ma minunez cand aud asa denumiri. Ce stie el despre telefoane ,ce stie el despre tehnoologie. Un semianalfabet in domeniu. Unde a fost el cand s-au desfasurat targurile de la Vegas si de la Barcelona? Dormea in pat? Terminati cu tiganiile de jurnalisti IT si alte denumiri din astea ca astia nu-s decat niste vai de capul lor.