Zboruri către Bruxelles: scurt ghid de întrebuinţare

În ultimii ani, am zburat de mai multe ori către Bruxelles, iar peste vreo săptămână, plec din nou, aşa că am tras linie şi am făcut un calcul apropo de preţuri şi comoditate.

Din Bucureşti, zboară trei companii low-cost (că n-are sens să iei Lufthansa ori Tarom pentru două ore): Blue Air, WizzAir şi Ryanair. Cele două din coadă sunt mai ieftine, dar au dezavantajul că aterizează pe Charleroi.

Ultimele bilete, un dus-întors pe/de pe Zaventem cu Blue Air, m-a curăţat de vreo 480 lei. În contrapartidă, la WizzAir, cu aceleaşi date de plecare şi întoarcere, aş fi ieşit la un foarte rezonabil 200 lei dus-întors. Ryanair se ducea undeva cam la acelaşi preţ cu Blue Air, că m-am trezit târziu.

Chiar dacă zborurile sunt mai ieftine pe Charleroi, socoteala arată cam aşa: 45 euro dus-întors cu WizzAir, la care adaugi încă 30 euro dus-întors Charleroi Bruxelles (10 euro trenul, 5 euro de la aeroport la gară – plus returul).

Total: 75 euro. La care adaugi cel puţin 4 euro pentru transportul din Bruxelles Midi către locul unde eşti cazat (fie metrou, fie troleu/autobuz).

Între timp, mai pierzi cel puţin o oră jumate la dus-întors Bruxelles – aeroport, ceea ce implică trezitul mai devreme la întoarcere.

Iar zborurile Wizz erau – şi din Bucureşti către Bruxelles, dar şi retur – la şase dimineaţa. Asta ar însemna, practic, trezit la 2.30 sau 3.00 ca să ajungi la cinci la aeroport.

Or, pentru leneşul din tine, Blue Air e varianta în care, pentru o diferenţă de 25 euro (adică vreo sută de lei), poţi să pleci din Bucureşti după-amiaza şi te poţi întoarce în Bucureşti cu un avion care decolează de pe Zaventem pe la ora nouă.

În plus, partea bună e că ieşi mai ieftin şi la transportul în comun. E de preferat să iei o cartelă pe o zi, în care e inclus şi transportul la aeroport (biletul către aeroport e mai scump decât unul normal) şi te poţi folosi de ea 24 ore.

Iar la belgieni, 24 ore înseamnă fix 24 ore, nu ca SMS-urile de pe RATB de “bilet pe o zi” care expiră la 12 noaptea.

Evident, dacă mă trezeam mai din timp, probabil că aş fi ieşit mai ieftin şi cu Blue Air. Dar nu te pui cu căscatul…

Scris de

Alex Mihăileanu

Alex Mihăileanu - Jurnalist din 2003, trecut pe la Business Standard şi Hotnews.ro, editorialist VICE România. Artist vizual în devenire.

6 comentarii

  1. Ma gandeam asa la un citybreak de primavara! As incerca si o plimbare pana in Bruxel insa ma mai documenetz! Merci de ponturi! RATB e mai cu mot!

  2. @Marian: dacă vrei să mergi în Bruges, Antwerp sau prin alte locuri, poţi să zbori şi direct Charleroi. Dar dacă vrei direct Bruxelles, n-are sens.

  3. Alex, da’ în miez de vară fusăși? Că pe la alte destinații am observat cum la căldură se cam topesc diferențele de preț dintre low și linie. 🙁

  4. @Ona: am văzut oferte bune la Tarom, alea cu 75E/cursă, iar la concedii pe perioade de minimum o săptămînă, care implică bagaj de cală, se justifică. În rest, zburînd pe distanţe scurte (Europa), nu mă obosesc să le caut pe alea de linie, mai ales că în afară de un rucsac, nu iau niciodată altceva cu mine.

  5. Păi, da, că noi plecăm cu bagaj de cală, pe niște săptămîni. Bun, rămîn la Tarom, că și-n Sue tot ei sînt cei mai ok, Lufthansa s-a porcit rău. Să trăiești.

  6. Eu am cumparat Bucuresti-Bruxelles dus intors, 15,98 euro. Zborul e pe 22 martie (dusul), biletul a fost cumparat cam pe 10 ianuarie. Ryanair
    Bun pretul 🙂
    Intr-adevar, autobuzul pentru Bruges este mai scump decat avionul de la Bucuresti 🙂

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.