ZF, acest facebook românesc care fură tot ce prinde

De când a început să-l caute justiția pe Adrian Sârbu – și, implicit, de când nu mai bagă bani în presă, grupul Mediafax pare c-a ajuns un soi de sat fără câini. Sau, mă rog, un soi de Pantelimon pe vremuri, unde te așteptau băieții de după blocurile gri să îți golească buzunarele.

ZF, de exemplu, a ajuns o chestie absolut mizerabilă. Or fi rămas fără bani, altfel nu-mi explic de ce e nevoie să traduci integral un text (îmi închipui că fără permisiune) și să nu dai nici măcar un link. Da, drăguț că apare “National Geographic” în titlu, dar parcă mergea și-un link, măcar să nu fii nesimțit până la capăt.

Textul ca textul, dar dacă e pe Google, e gratis. Zilele trecute, au ciordit o poză de la Călin Stan. Evident, tot fără credit foto.

Acu’, serios, Mediafax Foto e parte din grup. Nu știu dacă agenția foto o mai exista, dar sigur au arhiva pe undeva. O fi fost greu să caute acolo? O fi fost greu să se uite prin baza lor internă, prin CMS-ul care ține pozele uploadate? E imposibil să nu fi avut măcar o singură imagine din Sibiu în toată redacția. Ei, aș, era mai simplu pe Google.

Între timp, ZF ne dă lecții de economie și de etică economică. Mișto, ce să zic. Pe post de PS, între timp, au schimbat poza – după ce l-am tăguit pe Cristian Hoștiuc. Călin tăguise degeaba pagina ZF.

Dacă îţi place acest blog şi vrei să-l susţii, cumpără de la eMag folosind acest link.